Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
FRF îl cocoloșește pe Contra

Atacurile la selecționer sunt frontale, directe. Ele vin mai ales din partea unor oameni cu ani mulți și productivi în fotbal și abia în secundar din partea unor jurnaliști care au defectul funciar de a nu fi dat cu piciorul […]

...

Să privim penaltyul drept în față!

Povestea cu înjuratul lui Pușcaș a încercat Contra s-o lămurească el însuși, cu pretinsă bărbăție, că doar de-aia e selecționer. A zis că-i pare rău, că regretă episodul, că și-a cerut scuze, că era tensiunea momentului, că între el și […]

...

Vorbele lui Mirel Rădoi

La 3-0 cu Ucraina, cu acea mult lăudată Ucraină, campioană mondială U20, e ușor de vorbit. Mult mai ușor decât după înfrângerea de luna trecută, de la Aalborg. Dar nici atunci nu era extrem de dificil. Când se ratează un […]

...

Feroe și Norvegia, în ordinea operațiilor

Contra a spus că își dorește să batem doar la un gol diferență în Feroe și trebuie să-l credem, chiar dacă citim că profilul fotbalistului feroez s-a modificat radical și majoritari nu mai sunt pescarii, ci tâmplarii și agenții de […]

...

Burleanu Guinness Book

„Va fi un eveniment unic, care va rămâne în memoria tuturor. Dacă am reuși să strângem 50.000 (de spectatori, n.n.), cred că am intra în Cartea Recordurilor”, a spus deunăzi Răzvan Burleanu la o conferință de presă. De fapt, nu […]

...

Fiindcă nu suntem din piatră

Și în fotbalul european sunt două viteze

Permalink to Fiindcă nu suntem din piatră
sâmbătă, 5 octombrie 2019, 1:18

Totuși, totuși, totuși – vorba asta de bază -, CFR-ul nu a jucat la Glasgow atât de prost încât să ne precipităm într-o concluzie neagră; mai avem timp. De acord, nu a avut atac, nu a avut vână, nu a avut… nu a avut… Dar mai ales nu a avut o viteză cu care să facă față vitezei scoțiene. Pe teren au fost două viteze – ca în politica europeană.

Despre viteză
Suntem câțiva care ne-am născut în fotbal având pe buze expresia „tehnica în regim de viteză”. Azi, după ce ne-au îmbătrânit atâtea meciuri, am ajuns la ceva și mai și: forța fizică și mentală în regim de viteză tot mai mare. O viteză care, lăsându-ne în jocul literelor ei, e capabilă să ducă la vitejie. Nu se poate spune că viteza fotbaliștilor români – azi, în Europa – e a unor viteji; se „aleargă” încă după o acuratețe tehnică în regim de viteză rezonabilă. După ce ai văzut cursele lui Gnabry, nu mai discutăm în acești termeni rezonabili.

Suntem niște Moromeți
Cu siguranță că nu aș fi început astfel acest articol dacă Ianis Hagi marca în min. 83, acolo, la Genk. Eu nu mi-am dat o palmă peste frunte, ca Mazzu, ci de câteva ori cu pixul în cap. În niciun caz, nu l-am înjurat, ca să mă exprim la zi. Ce trăiește el acolo face parte și din experiența noastră de Moromeți care și-au trimis băiatul, afară, la studii, bani și glorie. Care e problema lui? Bate toate loviturile la cornere și la toate fazele fixe, are un stâng la fel de valoros ca dreptul, mai toți (nu toți, nici de aici, nici de acolo) îl vorbesc de bine, statisticile îi acordă note bune (unii nu cred în ele…), totuși, totuși…

Puștimea și ramoșii
Problema lui, conform opticii mele, e exact aici: viteza sa nu e, deocamdată, ca a colegilor lui, negrii aceia simpatici – cum bine zice Cârțu – care aleargă mult mai drăcește decât el. Viteza lor e superioară celei de la Viitorul – echipa cu cel mai frumos fotbal din campionatul românesc. Jocul acestei puștimi de belgieni de la Genk sau Bruges e al unor viteji în fața unor ramoși madrileni, după cum s-a văzut, stupefiant, pe „Bernabeu” – surpriza zilei, acest Real total derutat, după ochiul lui Gică Craioveanu.

Nu suntem de piatră, dar nici de marmeladă
Decalajul acesta dintre viteza de la Ovidiu și aceea impusă la Genk e obligatoriu a fi luat în seamă când ne gândim, dacă ne mai gândim, la viața de fotbalist a lui Ianis acolo, inclusiv cu recenta experiență a unui meci întrerupt pentru că „poliția nu mai putea controla mulțimea fanilor revoltați”. Ia să se fi întâmplat asta în România!

Ratarea din min. 83 mi-a mai adus un amănunt relevat de cronica lui Theodor Jumătate: Ianis, după ratare, a înjurat de „… morții mă-sii”. S-a descifrat asta pe buzele lui? – e o nouă pasiune autohtonă. Nu aș avea nimic împotrivă, căci „nu suntem de piatră”, vorba de aur a lui Mircea Lucescu în discuția sa cu Ovidiu Ioanițoaia. Și nu numai că nu suntem nici de piatră și nici de marmeladă, dar țin să atrag atenția că în domeniul acesta, al puterii de a înjura groaznic și expresiv, România – conform unor studii serioase – este în Europa pe podium, lângă Ungaria și Grecia. Nu discut cât contribuie asta la mândria națională, este însă incontestabil că posedăm o forță emoțională care nu acceptă să pierdem acest loc.

Comentează