Grașii se țin pe tușă! 

FCSB dorea să ajungă în grupele Europa League cu trei supraponderali. Așa ceva nu vezi nici la liga a treia!

Gnohere, Pintilii, Adi Popa, Eric, Moți, Miron. Uneori, Alibec. Din câte am înțeles, Budescu, cântarul fiind și motivul pentru care reapariția sa la Astra întârzie. Sau, la altă scară, Eden Hazard, ajuns la reunirea Realului cu șapte kilograme în plus. Toți arată cam la fel, cu șortul plesnindu-le pe așezător și cu tricoul neizbutind să le acopere colăceii. Ce faci cu ei?

Contraexemplul Pușkas

După ce Don Florentino s-a chinuit o vară întreagă să-l ia și cu greu a izbutit, belgianul cu prenume de Paradis a apărut cu burtă. Sigur că oficial el nu joacă pentru că are ceva la coapsă, dar un club ca Real Madrid, variantă 2019, nu va trimite niciodată un pufos pe gazon. O făcea acum șase decenii, când Ferenc Puskas era și el rotofei, dar la finalul anilor cincizeci era alt fotbal, în care genialul decar, plecat din Ungaria în urma evenimentelor din 1956, primea pachete subversive, conținutul coletelor descărcate la Madrid din direcția Budapesta însemnând borcane cu untură de porc sau de gâscă, pe care genialul o întindea pe pâine.

În ciuda alimentației nesănătoase, maghiarul stopa perfect, pe exteriorul piciorului stâng (există imagini de arhivă!) mingi trimise tare de la 50 de metri. În plus, Puskas era favoritul lui Franco, prenumele lor fiind identice, Francisco în spaniolă, Ferenc în maghiară.

Fotbal în zece

Printre criosaune, camere barice, preparatori fizici sau nutriționiști, peisajul contemporan și-a triat grașii. Nu doar la nivel înalt, ci și mult mai jos. Zilele trecute Pancu vorbea despre procentul prea mare de grăsime din corpul lui Vlada, un atacant de 31 de ani, de care Rapidul s-a despărțit recent tocmai din această cauză. La liga a doua! În schimb, FCSB credea, în emoționanta ei naivitate, că poate atinge grupele Europa League doar comandând o măsură mai mare de echipament pentru Gnohere, Pintilii și Adi Popa. La Guimaraes în prima repriză s-a jucat în zece din cauza kilogramelor lui Pintilii, care gâfăia după fiecare pasă.

Era loc și de mai rău

La pauză, în locul său a intrat Gnohere și pe teren au rămas tot zece. Bizonul n-a câștigat niciun duel, îngrijorându-ne la fiecare fază. Nu că s-ar putea accidenta, ci de ceva mult mai rău, extrem de posibil când ai peste zece kilograme față de greutatea și așa foarte mare pe care tu o numești de competiție. Nici Maradona, în perioada de vârf de la Napoli, nu-și permitea să aibă mai mult de șase-șapte kilograme în plus. În 1986, când a luat titlul mondial cu Argentina, avea doar două.

Fotbalul nu e box

Ca să „facă categoria”, pugiliștii dau uneori jos și câte 10 kilograme în săptămâna de dinaintea cântarului. Nu mănâncă mai nimic, nu beau nici apă, intră în saună cu trei treninguri pe ei, unul peste altul. Apoi, după cântar (de obicei cu 36 de ore înaintea meciului), bagă în ei ca sparții, după care dorm, ca să digere și să prindă vlagă. La fotbal așa ceva nu e posibil. Slăbirea se face concomitent cu pregătirea fizică. Întâi de toate, trebuie să poți să alergi.

Nu slăbești, nu joci!

Cel mai bun exemplu e Eric. De fapt, nu el, ci Gică Hagi. Recent, Gică Popescu a elucidat enigma nefolosirii brazilianului. Kilogramele în plus. A apărut o poză cu un picior într-o fașă elastică, dar nu acela e motivul. Chiar dacă Eric e golgeterul la zi al campionatului, de două meciuri Hagi îl ține la index și-l urcă mereu pe cântar. În schimb, FCSB vrea grupe europene cu niște băieți care transpiră maioneză.