Obligația imediată a lui Mircea Lucescu

Vizita de două minute a antrenorului în vestiarul fecesebist continuă să alimenteze cele mai fanteziste scenarii

Gigi Becali îl vrea, așa că jumătate din problemă e rezolvată. Însă o colaborare Lucescu-FCSB, indiferent de formula juridică în care aceasta ar fi ambalată – consilier, sfătuitor, colaborator, mergând până la cel mai fantezist stadiu, acela de antrenor efectiv –, îmbracă haina celui mai perfect absurd, admițând că vreodată absurdul poate atinge perfecțiunea!

Speculații peste speculații
Cele o sută și ceva de secunde petrecute de Mircea Lucescu în vestiarul de la Giurgiu în seara de 8 august au trecut deja prin zeci de interpretări. Că a fost o rugăminte a patronului căreia antrenorul i-a dat curs, că a intermediat cineva discuția dintre cei doi, că pur și simplu nea Mircea a simțit pornirea lăuntrică de a ajuta o echipă românească aflată în pană de idei și de moral înaintea unui meci de cupă europeană, originea acestei vizite atipice trebuie elucidată, în măsura în care Gigi Becali va continua să țeasă planuri de viitor avându-l în peisaj, ba chiar în centrul tabloului, pe Mircea Lucescu. Și iată că victoria mică, târzie, chinuită, dar importantă, din Boemia a adus un nou val de proiecte comune rostite încrezător și explicit de către patronul din Pipera.

De ce e absurd
E adevărat că în copilărie și adolescență, adică în urmă cu vreo șase decenii, Mircea Lucescu era admirator al marelui CCA. A declarat asta de mai multe ori, dar la fel de clar a spus și că după aceea, în ani, Steaua și oamenii din anturajul ei i-au fost mereu ostili, invidiind performanțele sale și încercând să le împiedice. Sunt de notorietate povestirile cu Valentin Ceaușescu, cu îndepărtarea de la echipa națională ca să fie pus Emeric Ienei, cu titlurile de campion la care n-avea acces în anii optzeci.

Diferența
Tocmai de aceea, dacă prezența sa, fie și fugitivă, în vestiarul unui Dinamo aflat în derivă, în cabina unui Rapid de Divizia B sau în apropierea și intimitatea Craiovei înainte de AEK ar fi trecut drept o chestiune normală, ba chiar de aplaudat, minutele petrecute dincolo de ușa închisă a cabinei din Giurgiu, date fiind zecile de ani de adversitate Lucescu-Steaua, ies din limitele firescului. Mai ales când la cârma echipei vizitate se află un tip ca Gigi Becali, ale cărui principii n-au absolut nicio legătură cu ideile lui Mircea Lucescu despre fotbal.

Lămurește-ne, nea Mircea!
Tăcând, nedând nicio altă explicație decât aceea, suavă, candidă, dar insuficientă, că a dorit doar să încurajeze o echipă românească înaintea unui important meci internațional, Lucescu nu face altceva decât să hrănească imaginația colectivă. Gigi Becali nu poate fi oprit să viseze, un gol al lui Panțâru în minutul 90 plus unu te poate duce la ipostaza de a vedea accesibilă orice himeră de pe lumea asta.
Însă Mircea Lucescu are datoria, obligația, de a curma aceste cutezanțe onirice ajunse mult prea departe de realitate. De a spune clar de ce a mers acolo, de a preciza dacă va mai merge și altădată, de a ne lămuri dacă acceptă forma de colaborare pe care patronul o vrea tot mai strânsă, cu fiecare zi care trece.

Și icoană, și măciucă
Și fiindcă marele antrenor a vizitat recent renumitul Palat de la Șosea, rămânând impresionat de mulțimea icoanelor de pe pereți, se cuvin rostite doar câteva cuvinte ale unui poet nu foarte cunoscut, dar prizat în perioada interbelică și imediat după aceea. E vorba despre Vasile Militaru (1885-1959), autorul, printre altele, al versurilor cunoscutei romanțe „A venit aseară mama”, condamnat postbelic la ani grei de temniță pentru simpatiile sale legionare. „Din același lemn se face/ Și icoană, și măciucă”, spunea poetul, iar subînțelesul e cel al bunelor intenții care se pot foarte ușor transforma în orori. z