Îngerul trist Bogdan Andone

Așa l-a numit Cornel Dinu pe antrenorul FCSB-ului, ”înger trist”. Și, ar fi de adăugat, un ”înger” dureros de sincer

Până la înfrângerea cu Botoșaniul, lui B. Andone (e obligatorie întotdeauna măcar inițiala, dacă nu întreg prenumele, pentru că principalul Andone al fotbalului românesc va fi pe vecie Ioan, adică Ando) nu puteai să-i reproșezi că le-a bătut pe Milsami, Alașkert sau Hermannstadt jucând mediocru, pentru că le-a bătut. Nici de remiza cu Sepsi nu se face vinovat, au fost ocazii, bară, și nici măcar de faptul că erau semnale că face anumite lucruri la ordin. Nu era nici primul ocupant al băncii fecesebiste cu calități de bun ascultător, și în mod sigur nici ultimul.

De ce te plângi?
Când câștiga, chiar și neconvingător, arăta spre subțirimea lotului, spre calendarul aglomerat, deplasările lungi, programările care nu-i conveneau. Ignorând că dacă vrei grupele Europa League, așa vei juca până în pragul Crăciunului, duminica în campionat, joia în UEFA. Plus Cupa României, două tururi, unde nu prea poți băga echipa a doua, când tu te plângi că n-o prea ai nici pe prima. Dacă ar fi trecut cu bine de Botoșani, probabil că am fi asistat la lamentări pe tema accidentării lui Man. Așa, înfrângerea și debandada din echipă au scos la iveală alte aspecte, măcar ciudate față de procedurile obișnuite ale unui antrenor.

Preparatorul
Când a fost întrebat de eliminarea lui Marian Lupu printr-o decizie de la Palat, Bogdan a zis că dacă patronul a hotărât așa, el n-are cum să intervină. Dacă la examenul de licență PRO (antrenorul FCSB-ului are respectiva diplomă) răspunzi astfel la această întrebare, pici imediat, alăturându-te listei respinșilor pe care figurează deja, printre alții, Luțu și Gianni Kiriță. Frumos e să spui că într-o atare situație antrenorul principal se bate pentru oamenii din staff, iar dacă nu reușește să se impună în fața conducerii, are varianta demnă de a pleca împreună cu colaboratorul mazilit peste capul său.

Cine vorbește cu rezervele care intră?
Vor rămâne epocale schimburile de priviri și de gesturi între Ovidiu Popescu și Belu din startul reprizei secunde cu Botoșani, ambii revendicând postul de fundaș dreapta. Față de deruta instalată, răspunsul antrenorului a venit dezarmant. A spus că n-a vorbit cu Belu, lăsând „dădăceala” în seama unuia dintre secunzi. Adică tu faci o a doua schimbare la pauză (prima fusese cea cu Bălașa, în urma accidentării lui Man în prima repriză) și-l lași pe cel nou intrat în seama lui Nastai sau a lui Virgil Andronache? Uită-te la Petrescu, de exemplu! Îl dăscălește pe cel care intră și dacă-l bagă pentru câteva zeci de secunde înainte de final. Îl ține de umeri până în ultima clipă, când îi dă brânci bărbătește dincolo de tușa cu var!

O calitate: sinceritatea
Între toate aceste comportări stranii față de ceea ce înseamnă calea dreaptă a unui antrenor de fotbal, trebuie scoasă la iveală franchețea răspunsurilor. B. Andone recunoaște că demiterea preparatorului sau trasarea sarcinilor lui Claudiu Belu au fost făcute de altcineva în locul său. Probabil că și această sinceritate, ajutată de privirea candidă, a contribuit la caracterizarea pe care i-a creionat-o Cornel Dinu. Mai trebuie adăugat doar că Mister a continuat fraza spunând că îngerul trist a fost „ușchit din Rai de Lucifer”. Iar cine e Lucifer, nu e deloc greu de intuit.