Papură și Bogdan Andone – prezentul unor antrenori pentru viitor
Doi tehnicieni fără palmares au făcut mai mult în Europa decât rutinatul și excelent cotatul Dan Petrescu

Antrenorii-fenomen apar la treizeci și un pic de ani, precum Villas-Boas și Nagelsman. La nici 32, neamțul va fi a doua oară consecutiv în Champions, cu a doua echipă, Leipzig după Hoffenheim. La noi, Halagian lua titlul cu Argeșul la 33, Cârțu făcea eventul cu Craiova la 36 neîmpliniți, iar Mircea Lucescu prelua la aceeași vârstă echipa națională, pentru aproape 5 ani.
Flăcăi tomnatici
La 44 și 45, B. Andone și Papură nu mai sunt foarte tineri (e vârsta la care Beckenbauer devenea campion mondial și abandona pentru totdeauna meseria de antrenor), dar noi îi percepem astfel pentru că, deși n-au experiență, li s-au încredințat două echipe importante, să le califice în grupele europene. Acum un an, unul pregătea garnitura secundă a Craiovei, în liga a treia, celălalt făcea sfeștania debutului la Energeticianul.
Cornel și găurile din apărare
Craiova a dominat-o net pe Sabail, apariția împăiată a lui Essien necontând aproape deloc. Oltenii au părut o echipă căreia îi place mingea, care și-a băgat de multe ori adversarul în corzi și care probabil că se va califica la pas în fața acestor azeri al căror singur atu pare să fie decarul bărbos Ramazanov, autorul celor două goluri. Însă un meci care trebuia câștigat confortabil s-a transformat într-un plăpând 3-2, cu emoțiile unei posibile egalări azere pe final, din cauza unei apărări de matineu așezate la baza unei echipe cu mijloc și atac de nocturnă.
Papură vorbește de neatenții defensive, dar când iei acel gol naiv în care, după corner, doi adversari sar peste minge la tine în careu, ca să șuteze al treilea, e vorba nu de neatenții, ci de lipsă de valoare. A plecat Donkor, dar, domnilor olteni, sunteți siguri că Acka face față la ce vă propuneți?
Mirko să degajeze, nu să dea pase de gol!
Apreciind apariția vie a lui Vătăjelu, truda lui Qaka, pasul de metronom și golul lui Mateiu, acțiunea de mijlocaș veritabil din care a înscris Bancu, denumit impropriu fundaș stânga, nu se poate trece cu vederea degajarea aiurea a lui Pigliacelli (nu e prima, au fost câteva și în campionatul trecut) din care azerii au marcat al doilea gol. Simpaticul italian, ajuns subiect în presa peninsulară pentru că-i place să execute penaltyuri și să dea pase de gol, uită uneori că biroul său e propria poartă, și nu jumătatea terenului. Fișa postului presupune și niște degajări corecte, nu ca aceea care a băgat-o pe Sabail în meciul pe care, în acel minut 82, echipa din Baku ajunsese să-l privească din postura de spectatoare.
Sistemul lui Bogdan
FCSB a avut de furcă mai mult cu țânțarii de la Giurgiu decât cu Milsami, o echipă de sovhoz, îmbrăcată întâmplător în straie de oraș. Noul tehnician a pus pe hârtie echipa în 4-3-3-ul dispus de patron, dar pe teren a așezat-o tot în clasicul 4-3-2-1. Cine crede că a fost vorba de 4-3-3 înseamnă că l-a văzut pe Tănase pe aceeași linie cu Nedelcu și cu Oaidă! Bogdan încă așteaptă întâriri (Vână, poate Florin Ștefan) și trebuie să absoarbă situații neprevăzute, precum eliminarea puerilă, inexplicabilă pentru un jucător de experiența lui Filip.
Unde e vacanța?
Și trebuie să se înțeleagă că fotbaliștii au nevoie de vacanță! În timp ce oltenii l-au menajat pe Cicâldău, scutindu-l de excursia la Baku, roș-albaștrii au tras cât au putut de Nedelcu, Man și Coman, aflați în cantonamentul U21 până în urmă cu fix două săptămâni. Dar ce să faci atunci când n-ai meseriași și treci pe foaie ucenici precum Cristi Dumitru sau Robert Ion? Joci cu Man, dându-i șansa, pe care Dennis n-a ratat-o, de a ieși accidentat!