Cei doi ani ai lui Tudor Băluță
Curg superlativele. De la Ilie Dumitrescu, de la Hagi, de la mulți alții. Un fost fundaș central, un actual mijlocaș central cu dribling și cu "exterioare"

Era 19 mai 2017, Viitorul luase titlul în urmă cu câteva zile, iar Hagi vorbea, ca de obicei, despre ce va fi. „În campionatul viitor, în apărare va intra un băiat talentat, Băluță. Va ajunge cel mai mare fundaș din România. O să-i depășească pe Gică Popescu și pe Belodedici”.
Hagi nu-i vânduse nici indulgențe
Subiectul era un tânăr de 18 ani, care nu intrase niciun minut în echipa proaspăt campioană. Nici măcar un final de meci, câteva minute, de încurajare! Hagi nu-i vânduse lui Tudor obișnuitele indulgențe menite juniorilor de perspectivă, așa cum a făcut cu Mățan, Pitu, cu Mălăele sau cu alți jucători de atac de mare viitor, convins că apărătorii trebuie să aibă continuitate, iar atunci când intră în echipă, nu mai trebuie să iasă acolo decât dacă sunt accidentați sau suspendați.
Risc asumat și depășit
Scriam atunci, în acel 19 mai 2017: „Riscul cel mare este de a-l bloca. Te apuci de fotbal ca să ajungi fotbalist, dar nu neapărat mai mare decât Gică Popescu sau Belo. Un prag mult prea înalt te poate face să nu observi alte praguri, mai joase”. Cum s-a evitat blocajul? Transformându-l, încet-încet, pe Tudor, din fundaș central în mijlocașul central care să acopere plecarea lui Nedelcu la FCSB.
Schimbarea
Dar Băluță e un altfel de Nedelcu făcut parcă din linii mai drepte în joc, însă în mod cert mai puternic, și, s-a văzut în timp, mult mai cerebral. De la stoperul „mai 2017” la mijlocașul „iunie 2019” au trecut șapte sute și ceva de zile, timp în care au apărut transferul la Brighton, debutul în naționala mare (înaintea celei de tineret!) și, ca o concluzie a șlefuirii, driblingul scurt de la golul trei cu Croația, urmat de șutul imparabil cu stângul, în fundul plasei.
Mijlocaș atipic
Întrebat de unde a învățat Băluță să dribleze, Hagi a răspuns că „de la taică-su și de la maică-sa!”. Adică din talent. Această însușire nativă nu prea ieșea în relief atunci, în mai 2017, și nici după aceea. Se puteau vedea talia bună (1,91, ca un răspuns la tânguirea lui Boloni din urmă cu aproape două decenii, care cerea zadarnic fotbalului românesc un mijlocaș central de 1,78), seriozitatea, forța mereu în creștere, disciplina în joc, lovitura de cap, pasa lungă destul de bună. Dar nu driblingul scurt. Fenta din careul croat e nativă și probabil că ea dospea, latent, în jambiera și gheata unui tânăr sortit să fie stoper doar pentru că era prea înalt.
Englezilor le place asta
Revăzând meciul cu croații, trebuie să notăm că Tudor (în accepțiune largă, cel mai bun jucător al meciului de la Serravalle, deși UEFA l-a nominalizat pe Pușcaș) ar fi trebuit să închidă culoarul lui Vlasici, la golul lor. Că a mai dat niște pase greșite, însă a crescut în joc de la un minut la altul. Ieșind cumva din corsetul mijlocașului defensiv și asumându-și niște riscuri. Pentru că, în minutul 66, la 2-1 pentru tine, niciodată închizătorul tău nu face presing la fundașul stânga advers, ci stă în zonă centrală și așteaptă. Tudor a părăsit matricea, a câștigat acea minge la „treiarul” Sosa, iar din acea fază s-a născut golul care ne-a făcut să privim mai liniștiți finalul. Nu să tremurăm toți, cu „închizător” cu tot, în așteptarea năvalei croate.
Englezilor (de la Brighton și de peste tot) le place când oamenii lor își asumă riscuri. Dar până atunci, vineri, la Cesena, contra lor, a englezilor, Tudor Băluță nu va fi omul lor, ci încă al nostru.