Vremea lui Papură

Oltenii își păstrează antrenorul din finalul play-off-ului, semn că sunt mulțumiți de el și speră să le aducă titlul

Când a plecat Mangia, Craiova era în cărți măcar pentru locul 2 în campionat și avea de disputat returul semifinalei de Cupă cu Viitorul.

Întâmplările din fotbalul de după ora 22

Cine spune că șansele la finală erau mici în urma înfrângerii de acasă să observe că recent, în Champions League, Man. United (cu PSG), Ajax (cu Real) și Tottenham (cu Ajax) s-au calificat spectaculos în deplasare, după ce pierduseră pe teren propriu. Așa că se putea răsturna situația la Ovidiu, cu condiția să ții seama la ce se întâmplă în fotbalul mare după ora 22, când pleoapele devin grele.
Cu totul, Papură a stat pe bancă șase meciuri. A câștigat două și a pierdut patru. Un bilanț modest, dar probabil că Mihai Rotaru și colaboratorii săi au privit dincolo de aceste cifre.

New balls. Schumacher!

Când suporterii olteni așteptau un antrenor principal cu nume pentru sezonul viitor, s-au trezit că vine un secund. Constantin Schumacher. Coleg cu Papură în China, cu niște ani în urmă. Fotbalist rafinat al deceniului trecut, dar antrenor la început de carieră, pe traseul căruia, pe lângă promovarea Rapidului din Liga a patra, apar bornele Albota și Bradu, niște localități argeșene cu echipe în Liga a treia. E destul pentru titlu? Pentru a fi peste un an în fața CFR-ului, FCSB-ului, Viitorului și a acelui Dinamo care anunță impetuos că vrea să ia campionatul?

Cornel, Zizou de Craiova?

Există teoria antrenorilor din interior, de la echipele secunde, de tineret, de juniori, care capătă noi argumente atunci când cel în cauză e un fost jucător reprezentativ al clubului. Papură întrunește condițiile, a fost căpitanul Craiovei, apoi, după ce a avut o felie internațională consistentă de carieră, s-a întors la matcă. Dacă justificarea nu e suficientă, atunci se poate veni cu exemplul lui Zidane, adus de Perez de la formația secundă ca să ia trei Ligi la rând. Dar, de regulă, când îți dorești titlul, apelezi la antrenori obișnuiți cu așa ceva. Zizou a fost excepția, însă el era cine era, și mai avea și stema Realului pe fundal. Îi poate, oare, Papură urma exemplul?

Colici fără Koljici

Bun, am înțeles, rămâne Papură. Poate că sub discursul său puțin cam filosofic germinează sămânța unui antrenor care în viitor va fi mare. Dar îi mai trebuie jucători. Fundași centrali, obligatoriu. Cei care nu iau cartonașe roșii pentru gesturi golăneşti (Ferreira), sunt comici (Donkor) sau sub nivelul țelului propus (Kelici, R. Popa, Acka). Și mai ales e nevoie de atacanți, pentru că Elvir Koljici revine abia prin octombrie, până când trece o treime de campionat. Cu înlocuitorii săi, care au dat, împreună, un gol mare și lat din februarie până în mai, sigur nu iei campionatul! Cârțu și Marcel Popescu perie Portugalia în căutare de soluții, însă oamenii de gol nu sunt deloc ieftini.

Doctrina Papură și pregătirea fizică

Timp de aproape doi ani, Mangia a cultivat un joc de inspirație italiană, cu o bună așezare în teren, cu mult conținut tactic. O partitură care nu-ți cerea să alergi până nu mai poți, ci să fii inteligent și disciplinat. În cele șase meciuri ale sale, chiar dacă patru au fost pierdute, unele cu ghinion, echipa lui Papură ne-a arătat elan, mișcare, agresivitate, alergătură. Pentru asta e nevoie de plămâni și de mușchi, de o pregătire fizică perfectă, altfel se va întâmpla ca în mai toate meciurile finalului de sezon, când, cam după minutul 60, oltenii căutau aerul cu disperare. Publicul oltean iubește tehnica, spectacolul, aplaudă efortul, însă nu e de acord cu momentele de prăbușire. Ai asta în vedere, Cornele?