Vicecampioana clasamentului, campioana refuzurilor

Pentru oricine, nu doar pentru FCSB, dă rău ca în fiecare zi să te refuze câte un antrenor

Strategii fotbalului mare – ceea ce nu e cazul nostru – atunci când vor să pună un antrenor nou tac și fac. Au liste lungi, care devin scurte, apoi ultrascurte și abia când sunt siguri că alesul va semna, anunță public. Sigur că în majoritatea cazurilor informația mai transpiră, se mai publică frânturi de zvon, însă șefii cluburilor nici nu confirmă, nici nu infirmă, ci pur și simplu așteaptă în liniște momentul în care lucrurile se leagă și devin clare.

Luni Șumi, marți Edi

În noaptea de duminică spre luni, Gigi Becali l-a visat pe Șumudică, iar în cea de luni spre marți pe Edi Iordănescu. Și a doua zi s-a destăinuit amplu televiziunilor, povestindu-le visul. Orice șef de club din lume care are și alte repere decât recitalurile televizate în direct, ar fi procedat altfel. Ar fi pus mâna pe telefon, i-ar fi sunat pe cei ce li s-au arătat în vis, ar fi testat terenul și abia apoi, în cazul unei urme de speranță, ar fi dat buzna în spațiul mediatic să anunțe că e aproape de a semna cu cutare antrenor.
De fiecare dată după cele două nopți cu visuri frumoase, realitatea zilei următoare a destrămat țesătura onirică. Luni Șumi a zis că nu vine, marți Edi a spus același lucru, cu o notă de subsol în care a explicat nu doar că are contract cu Gazul, ci și că decât să antreneze acolo unde nu-i convine, mai bine stă acasă. De ce nu i-ar conveni la FCSB știe deja toată lumea, detaliile aproape că nu mai au sens.

Amintirile lui Gâlcă

„Nu-mi putean încălca niște principii”. Așa explică, după o îndelungă tăcere, într-un recent interviu din „Adevărul”, Costel Gâlcă întreruperea colaborării cu FCSB din vara lui 2015, imediat după istorica „triplă” Campionat, Cupă, Cupa Ligii. Ultimele trofee admirate în sufrageria Palatului, înaintea unei perioade de secetă care va dura un cincinal, asta în situația în care eterna vicecampioană va câștiga totuși ceva în sezonul următor. În esență, Gâlcă spune cam același lucru ca și Edi Iordănescu, fiind limpede despre ce principii e vorba. Nu spune nimeni despre Costel c-ar fi refuzat să execute ordinele patronului în sezonul în care a cucerit trei trofee. Se știe că primea telefoane, ba că mai și făcea vizite la Poarta Albă, domiciliul provizoriu de atunci al patronului.

Compromisul spre libertate

Probabil c-a acceptat unele compromisuri tocmai pentru a-și garnisi CV-ul și a putea antrena apoi în Primera, unde n-ar fi ajuns niciodată fără performanțele respective. Acum, Costel trudește la evitarea retrogradării cu Vejle, fosta adversară a Stelei din drumul către Sevilla. Și probabil că în ciuda unor înfrângeri în ultimul minut și al unor erori de arbitraj împotriva echipei sale, își umple nările cu aerul curat danez, unde principiile pe care le invocă nu sunt niciodată încălcate.

De afară se vede urât

Când te refuză unul azi, altul mâine, iar poimâine poate te refuză mai mulți, îți turtești imaginea mai rău decât dacă ratezi campionatul nu patru ani la rând, ci zece. Cine știe, poate la un moment dat îți vine mintea la cap și vrei să iei un jucător bun de afară, nu doar din campionatul din care colectezi tot ce mișcă și ești interesat de orice jucător care a reușit, în sfârșit, să dea o pasă de doi metri. Nu vine nimeni într-un loc al cărui patron e refuzat înainte de fiecare prânz și după fiecare cină de câte un antrenor! Un asemenea spațiu pare neprofesionist și, ceea ce e cel mai rău, emană prin toți porii neseriozitate.