VAR, Vinarom, ipocrizie
Vrem arbitraj video, dar să-l plătească alții. Sau, unii, nici măcar nu-l vrem. Sau ne facem că avem alte probleme

Nu mai punem placa aceea că fabulosul City – Tottenham ar fi avut alt deznodământ fără arbitraj video, că s-a tocit deja și scârțâie. VAR-ul a devenit extrem de important în fotbal, în justețea fotbalului, în stabilirea învingătorului corect.
Tehnologia rezolvă ceea ce ochiul uman nu poate vedea și stabilește acel adevăr care fără analiza video ar rămâne pe veci altul. A refuza VAR-ul e echivalent cu a prefera poștalionul cu cai în locul unui e-mail. Lucrarea necuratului în locul aghesmei prelinse din fluier.
Vrem, dar nu putem
La prima ligă, ar costa cam 60.000 de euro de club. Destul de mult, în condițiile în care arbitrajele, așa cum sunt ele, tradiționale, scurse din epoca dulceagă a marjei de eroare umană, se duc, cu observări cu tot, spre alți 50.000 de euro. Încă 60.000 ar fi un efort mult prea mare pentru niște cluburi care iau, în medie, cam două milioane din drepturi TV?
Poate că da! Dar dacă erorile de arbitraj neanalizate pe ecran te duc cu un loc mai jos în clasament? Diferența de la un loc la altul e cam de 200.000 de euro. Și-atunci, nu e mai bine să dai 60.000?
Dar Liga? Dar Federația?
E nevoie și de efortul lor. Osârdia Ligii pare să se rezume la obținerea drepturilor TV în sine, supradimensionate oricum față de produsul jigărit expus pe rafturi. Pe adresa LPF cluburile nu pot adresa decât un călduros „Mulțumim, servim Patria!”.
În raport cu FRF lucrurile stau însă altfel. Federația are voce tunătoare atunci când le cere echipelor taxe de solidaritate pentru dezvoltarea fotbalului mic, pe uliță, la sate sau pe unde s-o mai dezvolta, însă acest aplomb scade atunci când e vorba să ajute pentru aducerea arbitrajului video.
Nu întreaga sumă, ci măcar o parte, astfel ca prețul să nu mai fie de 60.000 pe campionat, ci doar de 30.000 să zicem. FRF e vocală când are de luat bani sau de stabilit reguli (U21 și U21X2) la nivelul primei ligi, dar neputincioasă atunci când are de dat.
Oameni și oameni
Unele cluburi spun DA cu toată gura. Vor VAR și sunt dispuse să plătească. Altele vor, dar cugetă că e cam scump. Cu 60.000 plătești timp de un an un jucător bun. Există însă și diverși ipocriți și miștocari, care garnisesc peisajul.
Domnul Bălănescu de la Dinamo, noul Galliani plus Moggi al fotbalului românesc, așa cum e prezentat de mai multă lume, preferă Vinaromul în locul VAR-ului. Această șugubeață invitație la bricolaj vine la câteva zeci de ore după ce, în lipsa acută a publicului, rolul celui de-al doisprezecelea jucător dinamovist în meciul cu Botoșani a fost preluat de arbitrul Dima.
Fente oltenești
Însă rolul inocenței perfecte e jucat cu inegalabilă artă actoricească de Craiova. Oficialii olteni, candizi și senini ca o zi de mai, spun că încă n-au luat în discuție în cadrul societății subiectul oportunității arbitrajului video, considerând chestiunea drept una de importanță secundară. E și normal, atunci când primești 17 penaltyuri în 32 de meciuri, adică unul la mai puțin de două partide.
Ce-ți mai trebuie VAR în acest caz? Nu e mai constructiv să discutăm despre adevăratele probleme cu care se confruntă omenirea decât să perorăm pe o temă insignifiantă, atât de pipernicită încât schimbă configurația semifinalelor din Champions League?