Începe anul II din a doua domnie 

Pe 18 aprilie 2018 Răzvan Burleanu era reales in fruntea FRF

Scor zdrobitor în fața lui Ionuț Lupescu. Mircea Lucescu dezamăgit de înfrângerea favoritului său. Mai mulți fotbaliști notabili din Generația de Aur, și ei susținători ai Kaiserului, aflați în aceeași stânjenitoare ipostază. Alegeri câștigate clar, dar cu sprijinul consistent și nemijlocit al cluburilor de juniori și al celor de fotbal feminin. Asta se întâmpla în urmă cu fix un an.

Stindardul U21

E greu de spus dacă stăm mai rău sau mai bine decât la precedentul 18 aprilie. Vârful aisbergului, reprezentativa U21, calificată la Europene, ne-ar putea indica un progres. Dar miezul acestei selecționate e grevat pe Viitorul, insula productivă dintr-un fotbal așa și așa. Plus pe câțiva băieți pe care viața i-a dus de mici prin străinătățuri, la evoluția cărora FRF a avut un aport greu de cuantificat. Dar calificarea în sine e o performanță, numirea lui Mirel Rădoi e o decizie clar inspirată, așa că a elimina Federația de pe lista meritelor ar fi o nedreptate.

Sate, ulițe și alte mărunțișuri

Între timp, juniorii de 17 și de 19 ani au luat niște bătăi istorice. Fotbalul feminin, atât de util în momentul electoral, nu umple stadioane, nu câștigă trofee internaționale, iar televiziunile nu sunt interesate să transmită meciuri interne. Ar mai fi diversele proiecte cu fotbalul pe stradă, pe uliță, la sate, în fine, în toate spațiile neconvenționale unde acesta se poate practica. Un fel de Daciada Reloaded, în orice înveliș corporatist ai îmbrăca-o.

Adevărata miză

Anul care vine va fi cel mai greu pentru Guvernarea Burleanu. Așa se zice c-ar fi și în facultate, și în căsnicie, unde al doilea an e mai greu decât primul. Acest interval 18 aprilie 2019-18 aprilie 2020 va trebui SĂ DUCĂ ROMĂNIA LA TURNEUL FINAL EUROPEAN. Fără niciun alt fel de nuanță, ratarea calificării ar fi nu numai un eșec răsunător, ci și o mare rușine. Păi cine a mai pomenit o țară care să găzduiască meciuri de la o mare competiție, plus tragerea la sorți a grupelor, și ea să nu fie acolo, printre bilele din boluri și printre echipele de pe gazon?! Ar fi o premieră mondială în cea mai negativă accepțiune cu putiință!

Lăsați satele, lăsați ulițele și calificați-vă!

Dacă nu ne calificăm la Euro 2020, orice alt proiect, oricât de înălțător, va trece în derizoriu. Încă nu e nimic de râs în povestea cu satele și cu ulițele, dar dacă ratăm calificarea, atunci va fi. Nu-i va mai arde nimănui de proiecte și de vorbării când sub ochii noștri, în locul naționalei României, se vor produce alții.

Oamenilor de asta le pasă

S-ar putea ca acesta de mai sus să fie un raționament simplist, dar în mod asumat e așa. El reprezintă gândirea suporterilor cărora puțin le pasă de fotbalul pe uliță cât timp echipa națională nu se califică la competiția pe care o găzduiește. Există acel gen de momente în care trebuie luată în seamă nu doar părerea celor două sute și ceva de membri ai Adunării Generale, ci simțirea unui număr de oameni de vreo sută de mii de ori mai mare. Adică simțirea tuturor românilor!