Când o să ia Craiova campionatul?

De vreo doi ani, muntele oltean de optimism e mereu inundat de șuvoaie de frustrări

Acest 2-3 în care oltenii parcă s-au eternizat să tot piardă pe Arena Națională e oglinda vie a unui club și a unei echipe care de ceva vreme își tot propune fără să obțină și își tot dorește fără să poată.

Fiori adolescentini

Se pune placa jocului-spectacol de dragul numeroșilor suporteri, a ofensivei pentru inima publicului, a sufletului oltenesc volatil în superba sa întruchipare alb-albastră. Pentru a câștiga un campionat e nevoie de ceva mai mult decât acești fiori adolescentini, suavi când îl asculți pe Tudor Gheorghe, dar înecați în naivitate atunci când vorbești despre cifre, puncte și trofee.

Mult dorita, dar înșelătoarea Cupă

Anul trecut, în Bănie a ajuns trofeul Cupei, după un sfert de veac de așteptare. S-a sărbătorit cu fast, lumea a ieșit pe străzi. S-a plasat în plan secundar amănuntul că adversara din finală, merituoasa, însă totodată minuscula Hermannstadt, abia trecea hotarul dintre a doua și prima divizie. S-a început campania de vânzări din compartimentul ofensiv, dar poate că acesta e mersul firesc al vieții, fotbaliștii de o anumită valoare să plece pe bani buni. Însă la apărare nu s-a umblat aproape deloc.

Apărarea câștigă trofee

E o expresie tocită, dar adevărată, la fel ca toate locurile comune. Oltenii l-au adus în vară pe Pigliacelli, însă venirea spectaculosului portar a întărit mai mult atacul decât apărarea. Uneori, șugubățul Mirko e cel mai bun pasator al echipei sau omul pe la care trec cele mai multe mingi. Dar oamenii din fața sa sunt tot cam aceiași. Chit că a venit Donkor, pe carnetul de elev al căruia scrie Inter, măcar la nivel de juniorat. Culmea, Isaac e veriga slabă dintr-o defensivă de dinainte șubredă.

Nu Gentile, Appiano Gentile!

Chiar dacă are viteză, tehnica de prelucrător prin așchiere îi reduce mult nivelul și aproape orice atac advers are la bază un pocinog făcut de ghanezul școlit la Appiano Gentile. În rest, cu trei, cu patru sau cu șapte fundași, ariergarda olteană pare, în orice alcătuire, un mecanism la fel de afânat și de permeabil. Chiar și pentru un antrenor italian e extrem de greu să asigure ermetismul cu apărători care, individual luați, sunt de-o modestie remarcabilă.

Trei sferturi

Nici mai sus situația nu e cu mult mai roz. Te duci să bați FCSB-ul pe Național Arena avându-i în spatele vârfului pe Bărbuț, Mihăilă și Drăghici. Băieți buni, nimic de zis, tineri, de perspectivă. Dar acum un an acolo erau Gustavo, Băluță și Mitriță. Cu totul altceva! Acea linie de treisferturi dă respirația echipei, pulsul ei. De acolo se duc mingile spre Fortes, spre Koljici sau spre cine o fi. Din acest triunghi lipsește Bancu, trimis de necesități tactice stringente cu o linie mai în spate. Ceea ce taie mult nu doar din elanul lui Nicușor, ci și din forța echipei.

Trebuie să și poți

E frumos să-ți dorești titlul, să vină constant 20.000 de oameni entuziaști la meciurile de acasă, în vreme ce FCSB-ul adună cifra doar la sărbători, iar CFR-ul niciodată. Dar ca să iei campionatul trebuie să ai un lot comparabil valoric cu al rivalelor, iar în acest moment efectivul uman al Craiovei e clar sub ambele. Șanse la titlu vor fi doar atunci când se va forma o apărare măcar decentă, iar atacul va fi alcătuit din niște băieți cărora le-au trecut tuleiele.