Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Culorile fotbalului alb-negru

Lupu pasează lung, peste 40 de metri. Apoi, peste câteva minute, bagă o alunecare impecabilă. Are 52 de ani, e „oversized”, cum ar zice corporatiștii de astăzi despre un tip cu o burtă respectabilă. Dincolo, Belo nu e deloc oversized. […]

...

Victimele lui Oscior

0-5 la juniori mari, 1-5 la cei mici! Nu oriunde, ci în competiții oficiale, turnee de calificare! În aceeași zi! Dacă ar fi fost o singură înfrângere la scor, am fi zis că e o întâmplare. Dar se pare că […]

...

Avem sorții! Ne mai trebuie stadioanele! Și, mai ales, calificarea!

Nu va fi doar o festivitate pe 30 noiembrie la București, ci va fi mai mult decât atât! Va fi un semn că noi, românii, nu suntem un zarzavat oarecare, ci un ingredient important în imensa oală de ciorbă a […]

...

Adios, Julio Baptista! Și gracias!

Julio intră în analele fotbalului românesc. Niciodată un fotbalist cu asemenea CV nu evoluase în România și probabil că vor trece mulți ani până când depozitarul unei astfel de biografii va mai păși pe gazoanele noastre. Resurse umane Trei ani […]

...

Secunda și anii lui Culio

Nu doar fabulosul Culio de la Roma, ediție 2008, pare amintire, ci și cel de acum un an și ceva, care se făcea remarcat prin transformarea impecabilă a impresionantei serii de penaltyuri expediate de arbitri pe adresa CFR-ului lui Dan […]

...

Adios, Julio Baptista! Și gracias!

Brazilianul a fost de acord să rezilieze cu 15 luni înainte de soroc un contract care lăsa o gaură mare în bugetul CFR-ului

Permalink to Adios, Julio Baptista! Și gracias!
joi, 14 martie 2019, 9:42

Julio intră în analele fotbalului românesc. Niciodată un fotbalist cu asemenea CV nu evoluase în România și probabil că vor trece mulți ani până când depozitarul unei astfel de biografii va mai păși pe gazoanele noastre.

Resurse umane
Trei ani la Sao Paulo, care imediat după anul 2000 era cea mai bună echipă din Brazilia. Doi ani senzaționali la FC Sevilla, de unde a atras atenția Realului. Trei campionate pe Bernabeu. Unul în tricoul lui Arsenal, alți trei ani la Roma, umăr lângă umăr cu Totti, în sfârșit, un sezon de adio în fotbalul mare, la Malaga. Peste tot cu minute multe, mai mult titular decât rezervă, cu numele înscris pe tabelele de marcaj, inclusiv în El Clasico.

O fișă „de resurse umane” cu care Liga 1 a fost, este și va fi de-a pururi incompatibilă. Motiv pentru care cele 42 de minute bifate de subiect în tricoul CFR-ului înnobilează, fără niciun fel de glumă, plăpânda noastră competiție internă!

Secunda și factura de gaze
La început, din august până la 31 decembrie, salariul lui Baptista la CFR a fost 15.000 de euro pe lună, urmând ca, fără niciun fel de clauză sau de alt amendament contractual, de la 1 ianuarie 2019 și până în vara lui 2020 brazilianul să numere lunar 45.000 de euro. Concret, el a încasat 75.000 de euro pentru anul trecut și măcar încă 90.000 pe primele două luni din anul în curs, admițând că a fost generos și a fost de acord ca rezilierea să fie datată cu 1 martie.

Rezultă 165.000 de euro, care raportați la cele 42 de minute bifate, dau aproape 4.000 de euro pe minut. Mai exact 3928,57. Sau, dacă vreți, 65,47 euro pe secundă. În lei la cursul zilei vine 307. Un plin zdravăn de benzină, o factură la gaze mai de primăvară sau o masă îmbelșugată la un restaurant bun pentru fiecare secundă jucată!

Julio a fost domn
După mai bine de jumătate de an de stat în Gruia, perioadă marcată prin numeroase probleme la genunchi asociate cu o agresivă bronșită astmatică, Julio a fost de acord să rezilieze contractul. Informația trebuie citită și înțeleasă chiar așa. El, brazilianul, a fost cel care a contribuit la terminarea înțelegerii. Dacă n-ar fi semnat, CFR ar fi trebuit să-l plătească încă un an și ceva, cu 45.000 de euro pe lună, mai dându-i, pe lângă ce-i dăduse până acum, vreo 600.000 de euro.

Bani cu care fie cumperi un jucător tânăr destul de bun, fie plătești timp de un an salariile integrale ale lui Țucudean și Deac, poate cei mai importanți jucători ai echipei. Sunt toate motivele ca șefii CFR-ului să-i mulțumească lui Julio pentru gestul literalmente galant și să-i ureze o cât mai grabnică rezolvare a acelei sâcâitoare bronșite astmatice.

Ce e de reținut
Devine valabilă tocita frază care spune că nu joacă CV-urile, și nici salariile. Tocită, dar adevărată! N-ar fi rău ca în acele momente de efuziune în care spui că dai o lovitură de imagine cum n-a mai fost alta, ultimele tale urme de rațiune să ia în calcul și amănuntul că semnezi un contract cu un jucător care, dincolo de cei 37 de ani din pașaport, în ultimele trei sezoane nu bifase decât niște meciulețe nevinovate pe la Orlando City, sub soarele zâmbăreț al Floridei. Și că, lămurit pe deplin că de-acum încolo cariera sa de fotbalist s-a încheiat, Julio putea să-și lipească pe frunte contractul, să se antreneze la echipa a doua sau prin parcuri, dar să-și asume postura de rentier și să le ia banii!

Comentarii (9)Adaugă comentariu

julio (1 comentarii)  •  14 martie 2019, 10:46

Obrigado mai degraba

bboy007 (1 comentarii)  •  14 martie 2019, 12:53

@julio, asta voiam sa scriu si eu :)))

Mihai (2 comentarii)  •  14 martie 2019, 15:59

Multumim de grija, ce sa zic... Ultimele tale articole sunt despre CFR - in sensul ca ce naspa, ce greseli, ce batrani. Lasa ca o sa te intristeze batranii astia si anul asta ca iau iar campionatu'

Unulu (13 comentarii)  •  14 martie 2019, 16:38

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Unul (13 comentarii)  •  14 martie 2019, 16:39

Obrigado BUZERANTULE !!!

Mihai (2 comentarii)  •  14 martie 2019, 17:15

Mno, ce sa zic, multumim ca te intereseaza chiar asa mult afacerile noastre. Chiar avem nevoie de trebe oameni ca tine care sunt extrem de atenti la ce merge naspa la echipa noastra. Da' bine ca la craiova merge totu' brici Simt ca te vom intrista si anul asta cand vom castiga iar campionatu' D

buzarin ala micu (1 comentarii)  •  14 martie 2019, 20:17

Brazilienii vorbesc spaniola nea Buzarine.....vai de voi.

Adeus! …e obrigado! (23 comentarii)  •  14 martie 2019, 22:41

"Devine valabilă tocita frază care spune că nu" trebuie să dai cluburi (sau firme) pe mâna nepricepuților cum sunt "Neluțu" Varga și gașca lui! Și devine și mai valabilă și mai tocita frază care spune că "Cine se aseamănă, se adună". Adică prietenul de convorbiri de teleafonie fotbalistică al lui "Neluțu" Varga este un Gură-Bogată care a fost eliberat condiționat de la Academia de fotbal Poarta-Albă după ce a scris cîteva lucrări de referință despre filosofia fotbalului modern, VAR, și slăbiciunile psihologico-financiare ale arbitrilor de centru și asistenților la linie... Você entende?

lupthelup (2 comentarii)  •  15 martie 2019, 14:00

Analizape text: Opera in cauza face parte din genul literar fictiune basmatica si poate fi incadrata in sub-genul "ce iese din gura lui Alin e aur fin"! Autorul, un oltean versat in ale gazetarie, cu o cunoastere excesiv de comprehensiva a faptelor, datelor si a uturor legiilor din univers atat cele cunoscute si cele necunoscute cit si cele inca de a fi stiute, dupa cum putem observa, prezinta o viziune proprie a unor intamplari petrecute intr-o galaxie indepartat (pentru ca locul de desfasurare a faptelor e la ani lumina de restul regatului) si transmisa pe cale orala de triburile din cultura mezozoica tirzie Buzarine, izvor de inspiratie pentru autor. Asadar! Inca din titlu autorul ne arata prezenta lui omniprezenta prin alegeriile luminoase pe care le face. Sa fie oare un joc la fel de inteligient pe cat de subtil sau doar o alegere la fusareala (trasatura relevanta pentru textele sale)? El prefera "Adios" si "gracias", expresii de sorginte spaniola, pentru a inradacina atat trecutul personajului principal si legatura sa cu Iberia cat si a aventurilor care l-au definit in perioada sa maxima, alegand sa ignore insa nativitatea lui. Vom vedea mai tirziu ca acesta ignora nu doar lucruri personale cat si date statistice. O exprimare mai adecvata si mult mai potrivita in concordanta cu originea braziliana a personajului ar fi fost "Adeus! …e obrigado!" care ar da o doza mai mare de credibilitate autorului si textului in cauza, si l-ar pune pe acesta in lumina in care se viseaza! Aceea de mare invatat si cronicar! Nu e!Dar cine are timp de subtilitati inteligiente, ce suntem noi? Iata asadar cum autorul se auto-saboteaza inca din startul textului din cauza unei autosuficiente si as indraznii chiar sa spun...dar mai bine nu. In expozitiune, autorul prezinta in mare si in detaliu aventuriile personajului principal, atat doar ca, asa cum o cere si stilul - fictiune basmatica- el infloreste din pix si supraevalueaza intamplariile prin care , sa-l numim Julio, a trecut in povestea carierei sale. La o simpla investigatie pe WWW aflam astfel ca Julio, care e un domn, nu a castigat 3 titluri pe Bernabeu ci doar unul, nu a castigat un titlu cu Arsenal ci mai degraba o cupa a Ligii (League Cup) iar in cei 3 ani la AS Roma alaturi de gladiatori a fost mult timp rezerva fiind folosit de Spaletti cand si cand si marcand 12 goluri in 57 de meciuri. Aici insa intervine intrebarea: oare autorul inflorea din pix pentru a ironiza facand astfel o paralela foarte inteligienta si interesanta cu "performantele managementului clubui din Gruia", lucru care ar fi scheakespearian de-a dreptul si ar valida pozitia piedestala a autorului sau o facea din crasa incompetenta, delasare, autosuficienta orgoliu, patriotism de suprafata (nu-i asa pentru ca CFR-ul e echipa ungurilor si n ardeal romanii si ungurii se oamoara domnule intre ei , hooo) si mai ales ..... sa lasam asadar acest mister la locul lui, sa nu-l strivim cum bine ne sugera Blaga. Vom afla! In intriga autorul ridicica la nivel de arta datul cu parerea inutil si absolut degeaba, trasatura insa specifica celor din rasa lui (*** semidocti), prezentand niste pareri complet subiective si neavizate ba mai mult lipsite de oricefel de bunsimt. In tonul vocii folosit in desfasurarea actiunii autorul insereaza nuante rautacioase si ataca visceral intr-o subtilitate eleganta mascata din nou de acea senzatie de ironie. Absolut sublim si tandru in interventii, acesta vrea sa ne arate polivalenta sa si cat ai spune "lasa-ne", ne trezim in mijlocul faptelor cu un munte de cifre in brate care se vor dovedii a fi (i)relevante in urmatoarea etapa; desfasurarea actiunii! Aici lucrurile se complica asa cum ne-am fi asteptat de la un asemenea text si printre balauri, spini fara experienta, distrugatori de fotbal, oameni fara viziune, cheltuitori din bani privati, autorul tranziteaza catre punctul culminant ca Chiriches in vremurile de glorie, unde Julio, un domn care a inteles ca uneori sa renunti inseamna sa castigi, se decide sa rupa intelegerea facuta cu spinul fara viziune si cheltuitor de proprii bani si renunta la contract! de-a dreptul socati citotrii casca si se intreaba: "Oare ce ia Buzarin"? Tot aici autorul lasa in urma ca un ecou in munti o idee care e menita sa ne lumineze mintiile si sa ne soarba o lacrima cristalina deopotriva. Anume undeva, un pusti cu mult talent si dornic de performanta s-a ratat pentru ca Spinul a fost influentabil, si a ascultat de sarpele impresiilor aducandu-l pe Julio exclusiv ca lovitura de imagine si nimic mai mult. Ba mai mult cativa saraci din sat (alde Tucudean si Deac&co), niste amarati care dorm sub cartoane au ramas fara bani de mall. Saracii! Dramatic! Deznodamintul vine subtil la fel ca o felina in plin proces de vinatoare si aflam ca Julio a plecat si a lasat in urma un gol care cu greu va fi acoperit din toate punctele de vedere si ca CV (aici autorul ne-a dat o premonitie inca din expozitiune) si financiar. Insinuarea ca greseliile se platesc e valida, mai ales dupa ce clubul va castiga titlul! Deznodamintul e totusi unul optimist, in care acel baiat tinar si de viitor are acum loc in echipa o sa il inlocuiasca pe Julio si o sa prinda transferul vietii la Amkar Perm- echipa de mare traditie- in timp ce Julio multumit ca macar a luat si el bani de o Shaworma se duce linistit inspre noua etapa a aventurilor sale. Spinul asa cum se cuvine si-a invatat lectia! Ca in orice opera de arta, autorul nu ne lasa sa iesim din hora fara a ramane cu o concluzie, cu o invatatura care sa ne fie de folos si care ne poate deveni motto in viata. Personal cred ca autorul, absolut inconstient si absorbit de propriai maretie, se identifica perfect cu o vorba mioritica (din ardeal) venita din strafundul istorie, o comoara mostenita de la cei care au civilizat regiunea si care au adus cu ei multa invatura ce avea sa fie data *** de romanii "care nu are ei nevoie sai invete alcineva". Expresia in cauza, CAINELE MOARE DE DRUM LUNG SI PROSTUL DE GRIJA ALTUIA evidentiaza asadar capcitatea (zero) morala acestui text, una de tinut minte. Faptul ca trebuie sa te gandesti de 2 ori inainte sa spui ceva, si mai ales sa verifici datele cu care te prezinti atunci cand te pretinzi gazetar sportiv si "folbalu' e viata ta" ne e sugerata a fi o invatatura pe care o lasa autorul in urma, desigur totul in aceasi maniera subtila precum vintul generat de aripile unui fluturas in planaj prin mintea lui Buzarin, un spatiu mic dar totusi gol! M-A-G-I-S-T-R-A-L!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează