Amintirile și ilogica golului în deplasare
Fotbalul, mai concret UEFA, renunță după mai bine de o jumătate de veac la una dintre regulile aproape arhetipale ale acestui sport
În aprilie 1983, Craiova își plângea soarta amară după ce rata intrarea în finala Cupei UEFA. 0-0 la Lisabona, 1-1 pe „Central”, iar golul în deplasare marcat de Filipovici bara drumul oltenilor. Neînvinși, dar eliminați de o prevedere absurdă de regulament.
Una caldă, alta rece
Cu doar o lună în urmă, același paragraf trimitea însă Craiova în semifinale: 2-3 la Kaiserslautern, 1-0 acasă. Peste alți șase ani, Dinamo invoca și ea absurditatea. 1-1 acasă cu Sampdoria, 0-0 în Italia și „Doria” mergea mai departe. Însă unul dintre succesele legendare ale fotbalului nostru, momentul în care UTA a scos pe Feyenoord, în acel 1970 deținătoarea Cupei Campionilor Europeni, a venit tot după această regulă. Întâi 1-1 în Olanda, apoi un 0-0 eroic la Arad.
„Acasă te ajută și zidurile”
Acest istoric, arhaic și romantic gol în deplasare n-a operat doar în fotbal. Handbalul a preluat și el exemplul, dar acolo parcă e mai greu să ajungi la un 47-47 „aggregate” decât în fotbal la un 1-1 sau la un 2-2. UEFA a patentat sistemul în 1965, într-o vreme în care avioanele aveau elice, iar după două ore de zbor trebuia să faci escală de alimentare. Est-europenii Tratatului de la Varșovia se speriau de nocturnele strălucitoare ale Pieței Comune, occidentalilor li se părea absurd să treacă dincoale de Cortină și să joace la orele prânzului. Mai erau și arbitrii găzdari, favorizați de lipsa mijloacelor tehnice de azi, care scot la iveală cea mai mică eroare. Suficiente motive ca pe vremea lui Bobby Charlton, Eusebio, Iașin sau Pârcălab, Nelu Nunweiller și Nichi Dumitriu golul în deplasare să fie prețuit cu totul altfel decât golul acasă.
Care acasă? Care deplasare?
Ceea ce își avea o utilitate la un Benfica-Dinamo Tbilisi, să zicem (vreo șase ore de zbor, patru fusuri orare distanță) ducea spre ridicol în anumite situații. Au fost meciuri Milan-Inter (chiar în Champions League) sau Lazio-Roma, unde regula stârnea zâmbete, Care deplasare, când ambele manșe se disputau pe același stadion? Dar regula era un principiu care nu ținea cont de distanțe.
Nu e doar desuetul, ci și interesul
Mileniul trei n-a rezolvat doar problemele de deplasare, n-a eliminat doar elicele avioanelor, vizibile prin hublou, n-a introdus doar tehnologia prin care arbitrii nu mai pot să-și facă de cap. N-a adus doar altă hrană, alt echipament, alte mingi, altă vitaminizatre, alte camere barice în care refacerea se face mult mai rapid decât în ancestrala saună.
Mileniul trei a adus explozia televiziunii și, odată cu ea, publicitatea. De ce după 1-0 în tur și 1-2 în retur să fluieri finalul și să-i califici pe temerarii care au cutezat să marcheze pe teren străin? Mai bine intri în prelungiri, iar înainte de ele, în pauza lor și înainte de penaltyuri, dacă se ajunge la ele, bagi publicitate. În plus, mai ai cel puțin jumătate de ceas la dispoziție pentru acele solo-spoturi de câteva secunde, când iese mingea afară. Așa că, oameni buni, golul în deplasare nu era doar anacronic din punct de vedere fotbalistic, dar și complet nerentabil sub aspect financiar.
Foto: Martie 1983. Cămătaru trece de Briegel, Universitatea de Kaiserslautern (2-3, 1-0) și fotbalul românesc profită de clauza golului în deplasare