Ce a ales Tusk din România

Președintele Consiliului Europei și-a procurat reperele românești mai ales din sport. E și de bine, dar și de rău

Donald Franciszek Tusk s-a născut la Gdansk în 1957. În orașul-port de la Marea Baltică unde două decenii mai târziu se aprindea becul sindical al electricianului Lech Walesa, ajuns ulterior premier și chiar președinte al Poloniei.

De la Walesa la Boniek

Tusk a fost și el premier într-o țară care o duce mai bine ca noi, e mai curată și probabil că și mai corectă decât a noastră. O țară care a dat nu doar un președinte al Consiliului Europei și un papă, ci și un mare fotbalist contemporan, precum Lewandowski. Deși noi, cei de-o anumită vârstă, care auzeam de Walesa la Europa Liberă, ne aducem aminte și de Boniek, de Lato sau de Deyna. Asta ca să ne luăm o modestă revanșă față de trimiterile sportive ale lui Pan Donald (ce ciudat sună alăturarea!) de sub cupola Ateneului.

Impresie și politică

Italianul Tajani, președintele Parlamentului European, a rostit câteva vorbe românești, apoi și-a ținut discursul în franceză, limbă de lucru la Strasbourg. Pan Donald a vorbit integral în română, impresionând. Știa foarte bine ce spune, deși în mod cert nu înțelegea fiecare cuvânt, dar sigur avea pe foaie și varianta în idiomul matern. Sigur făcuse repetiții de pronunție, poate se și studiase în oglindă. Impresia a fost profundă, de zeci de ore în România vorbindu-se aproape numai despre asta.

Amintiri din CAER

Dincolo de impresie e politica. Proeuropeană. Stat de drept, legalitate, respectarea drepturilor. Valori spre care ne dorim să întindem ambele mâini. Nimic despre imigranți, despre atentatele din țările Uniunii, despre mișcările sociale din anumite țări, despre Brexit. Europa e un măr frumos pe dinafară și devine chiar nițel romantic atunci când le povestești eurocetățenilor din România lui 2019 că socrul tău mergea, pe vremea lui Walesa, dar și a lui Jaruzelski, cu Dacia. Atunci erau CAER și Tratatul de la Varșovia, acum e UE. Alte vremuri!

Sportul, ca exemplu

Se vorbește, și se va vorbi mult timp de-acum încolo, despre trimiterea lui Tusk la Sevilla și la Duckadam. Oare de ce printre exemplele de excelență și tenacitate românească oferite de președintele Consiliului Europei, cele mai multe au fost din sport? Nadia, Simona Halep, și noaptea de la Sevilla, cu Duckadam în frunte? Au mai fost pomeniți Nichita Stănescu și Tristan Tzara, ultimul, la modă astăzi în cercuri intelectuale, dar amintit doar fugitiv în manualele anilor optzeci.

Dacă exemplele lui Tusk au fost din sport, înseamnă că sportul atrage atenția asupra României mai mult decât alte domenii. Clișeul cu cel mai bun ambasador a fost ambalat altfel, mult mai elegant, și etalat la nivel înalt, sub cupola Ateneului. În discursurile doamnei Dăncilă, niciodată n-am auzit vreo silabă despre sport. Nici la Klaus Iohannis, și nici la mereu surprinzătorul Florin Iordache. Altă întrebare!