Micul Mozart, șahul și penaltyurile

Titlul mondial în sportul minții s-a decis la tie-break, după un lung și plictisitor șir de remize

Pe 30 noiembrie, norvegianul Magnus Carlsen a împlinit 28 de ani. Cu alte două zile înainte, la Londra, a obținut al patrulea său titlu mondial la șah, pe care l-a dobândit în 2013 de la indianul Vishwanathan Anand. Atunci, în acel moment, indianul cu alură de star de Bollywood avea 44 de ani, iar junele scandinav abia jumătate din această vârstă. 22. Copil-minune. Motiv pentru care a și fost numit Micul Mozart al șahului.

Tineri și precoce

Vreme de trei săptămâni, la Londra, „Mozart” și-a apărat titlul în fața lui Fabiano Caruana, un american de origine italiană, cu domiciliul în Florida. Cu doi ani mai tânăr decât „Amadeus”. Semn că în sportul minții e la modă precocitatea. Știm asta de pe vremea lui Kasparov, care cucerea și el laurii supremi de fraged, la 22 de ani. S-au dus timpurile în care marii maeștri veneau la masa de joc în baston și după nici o oră se cereau la toaletă, sub amenințarea prostatei.

Amintirea doamnei Polihroniade

Tinerețea și precocitatea înseamnă elan în joc. Să te duci peste adversar, să-l ataci, să faci spectacol pe tablă. Așa ne-a învățat pe noi, maturii de astăzi, implicit adolescenții anilor optzeci, doamna Elisabeta Polihroniade, care avea un sfert de ceas de mare spectacol pe micul ecran. „Șah-mat în 15 minute” se numea emisiunea de duminică după-amiază, unde vedeam partide celebre, ale lui Alehin, Capablanca, Spaski, Karpov, dar mai ales Bobby Fischer, geniul suprem al șahului din toate timpurile. Dar și ale lui Florin Gheorghiu sau Victor Ciocâltea, așii noștri în materie. Se povestește că Victor Ciocâltea fuma întruna la masa de joc, ceea ce îl enerva cumplit pe nefumătorul, dar genialul ploieștean Gheorghiu.

6-6 e mai bun doar dacă întorci tabla

Scuze pentru paranteza cam lungă și cam îndepărtată în timp, dar am recurs la ea tocmai pentru a arăta că șahul vremurilor trecute însemna elan, atac, risc. Astăzi, „Mozart” și italo-americanul său au făcut 6-6, după 12 remize la rând. Specialiștii s-au arătat contrariați de lipsa de aplomb a finaliștilor, de dorința de a căuta remiza și de a se mulțumi cu ea. Kasparov însuși și-a manifestat dezamăgirea față de pasivitatea lui Carlsen, admițând însă că jocul lui Caruana poate avea justificări să fie mai defensiv. Noian de schimburi de piese, cal pentru cal, nebun pentru nebun, tură pentru tură. Plus timp lungit la limită. Așa s-a ajuns la acest 6-6, spectaculos doar dacă bagi piesele de șah într-o pungă de plastic, întorci obiectul muncii, scoți pulurile și zarurile și te apuci de table.

Carlsen, acest Duckadam cu 64 de pătrățele

După adormitorul 6-6 în 18 zile, s-a trecut la departajarea prin tie-break. Nu ca la tenis, ci ca la șah. Timp limitat 25 de minute pentru fiecare jucător și, dacă partida nu se termină, se merge mai departe cu doar câte 10 secunde pentru fiecare mutare. A câștigat norvegianul cu 3-0, amintindu-și abia după trei săptămâni de plictiseală că i se spune Mozart. Specialiștii spun că în acest tie-break, Magnus a fost de-a dreptul genial. Probabil ca Duckadam la penaltyuri, la Sevilla. Dar șahul parcă nu mai e povestea frumoasă care a fost. Prea mult calculator. Prea mulți fundași, ca să vorbim pe limba multora dintre noi.