Boloni, cel de dincolo de Vama Nădlac
Pentru antrenorii români, străinătatea îmbracă mai ales straie orientale. Foarte puțini reușesc în Occident

Când spun că vor să plece „afară”, antrenorii români se gândesc la Arabia Saudită, Emirate, Kuweit, Qatar și alte oaze bine plătite, dar cu fotbal așa și așa. Eventual la spațiul ex-sovietic sau, în cel mai rău caz, la zona Egee, Turcia, Grecia. Sau China, dar e mai degrabă o himeră. Personal, de ani de zile încerc să separ aceste lumi. Dincolo sau dincoace de Vama Nădlac. Foarte puțini reușesc „dincolo”.
Orientul, ca bonus
Da, Boloni a fost și el la arabi. În Qatar. Avea deja 60 de ani, vârstă la care te gândești și la viitorul familiei. Însă până atunci a câștigat campionate cu Sporting și cu Standard Liege, asta după ce s-a școlit în Franța. În discuțiile pe care le avem uneori, mai rar decât ar trebui, la telefon, spune mereu că el s-a considerat mereu un antrenor de inspirație franceză.
Uciderea visurilor arăbești
De la Orient, auzim mai întâi că Reghecampf s-a despărțit de clubul său. Cumva neutru, poate și amiabil. Apoi, arabii vin cu precizări. Că s-au primit nu știu câte goluri, că echipa nu juca. În concluzie, antrenorul român a fost licențiat, demis, dat afară, alegeți ce formulă doriți, pentru că „le-a ucis visurile”.
Aici nu mai e loc de nuanțe. Dacă ai ucis niște visuri, poate chiar pe toate, pleci martelat de comunicatul lui Wahda. Iei și un bonus, niște milioane, acolo (zice-se că vreo cinci), dar oficial rămâi un simplu ucigaș de visuri.
Varianta levantină, intermediară
Se va spune că și Grecia, și Turcia ar fi tot zone occidentale. Mai degrabă nu prea. Sunt țări capitaliste, însă nu și cu mentalități apusene. Sunt zone în care se pupă mâna, iar patronii mai intră uneori pe teren cu pistolul la cingătoare. De aceea, Lucescu tatăl și fiul, Hagi, Șumudică n-au cum să fie plasați în spațiul vestic prin opera lor turco-greacă. Doar Mircea Lucescu, prin felia italiană a carierei sale.
Locul doi în Belgia
În Belgia, visurile sunt mai puține decât în Emirate și, cele care sunt, se ucid mai greu. Firește că și banii sunt mai puțini, dar presiunea e mult mai mare, iar fotbalul, incomparabil mai bun. Vorbim de țara „bronzului” ultimului Mondial, chit că niciunul dintre colegii lui Hazard de la națională nu vine din campionatul intern. Totuși, toți marii fotbaliști belgieni pornesc de acolo. Din acel campionat în care Boloni e pe locul 2, la 3 puncte după liderul Genk, dar înaintea lui Anderlecht, Standard, Bruges. Iar Antwerp, formația sa, nu e un nume de top, ci o trupă disciplinată (cea mai bună apărare), care nu demult, acum trei ani, era în liga secundă.
Occidentali și occidentali
Sigur că Boloni nu e singurul nostru „vestic”. Tot în Belgia a lucrat și Rednic. Gâlcă și Contra au antrenat și ei în Spania, ceea ce e enorm. Dar au fost aleși pe criterii sentimentale, Costel fiind fost jucător al lui Espanyol, iar Cosmin al lui Getafe. E greu de crezut că Gâlcă ar fi fost sunat de Real Sociedad, să zicem, sau Contra de Celta Vigo. Asta ca să nu vorbim de numele foarte mari, ci de echipele de pluton, la fel ca Espanyol sau Getafe.
Structura apuseană
Ca să antrenezi în Occident nu trebuie să fii doar un anumit fel de antrenor, ci și un anumit fel de om. Pentru zona arabă, poți fi oricum, nu e nicio problemă dacă-ți petreci timpul liber pe ponton cu niște manele de calitate. Cei care reușesc în Vest, ca Boloni, bricolează, grădinăresc, citesc. Chiar scriu. Pentru cei care încă n-au aflat, între antrenamente Boloni scrie cartea propriei sale vieți.