Fotbalul acela, minut cu minut

Radioul public a împlinit recent 90 de ani. O zi întreagă de aduceri aminte a marcat acest univers audio pe care mulți dintre noi îl găsim doar nostalgic, nu și actual

Joi, pe la prânz, printre semafoarele și claxoanele bucureștene, l-am auzit pe Armand Călinescu, premier interbelic, ținând un discurs mult mai puțin politizat decât cele de astăzi, la dezvelirea unei statui a lui Carol I. Banda, de pe la începutul anilor treizeci, era aproape nealterată. Mai târziu, în altă intersecție imposibilă, George Vraca, recitând Eminescu. Să fi fost prin anii patruzeci. Apoi, la o trecere de pietoni, „cotele apelor Dunării”, ediție, să zicem, 1980. Drencova, ieri, crește nuștiucâți centimetri. Baziaș, staționează. Isaccea, gheață la mal. Apoi, frânturi de Matinal cu Paul Grigoriu. 90 de ani de istorie adunată într-o după-amiază noroasă, de Capitală gâtuită de trafic.

Seara de sport și istorie

Sportul a venit după lăsarea serii, când parcă pe străzi sunt și mai multe faruri. Adrian Soare a adunat într-o oră voci de peste timp. Mari sportivi. Iolanda Balaș vorbind, la începutul anilor ’60, despre sacrificiile și recordurile sale. Viorica Viscopoleanu povestind, puțin mai târziu, despre medalia sa de aur din Mexic. Țiriac, cu voce tânără și mult mai șovăitoare decât astăzi, despre Cupa Davis. Dar și finalul de cursă al Gabrielei Szabo la Sydney 2000, cu Octavian Vintilă având un fuleu vocal la fel de puternic precum al marii campioane.

Minutul și scorul

S-au evocat anii în care etapa de fotbal strângea patru-cinci milioane de ascultători. Mai întâi „Sport și muzică”, apoi, de prin anii șaptezeci, „Fotbal minut cu minut”. Minoiu, ai legătura. Victor Tudor Popa, Domozină, Grigore Ilisei, Teodor Mateescu, Secoșan, Dan Voicilă. Oameni cu școala la zi, cunoscători de fotbal, stăpâni absoluți ai limbii române. A intrat în direct la telefon, de la Timișoara, Nicolae Secoșan, ajuns la 73 de ani, care și-a rememorat debutul de acum aproape cinci decenii. Un Steaua-Craiova, pe stadionul „23 August”. A citit, acum, în noiembrie 2018, formațiile de atunci. Hălmăgeanu, Vigu, Pantea, Florea Voinea, Deselnicu, Strâmbeanu, Oblemenco, Martinovici printre actori. Aveai impresia că ești transpus în acel timp, cu tranzistorul la ureche, ca să auzi vuietul și îți imaginezi că undeva în țară, pe un stadion ticsit de oameni, s-a marcat un gol.

Ghițulescu, o voce de-o vârstă cu radioul

La un moment dat, o voce tânără a dat bună ziua „din însoritul Napoli”. Era 26 noiembrie 1966 și glasul unui bărbat de 36 de ani relata deschiderea scorului de către Dobrin, din pasa lui Dridea într-o după-amiază în care România avea să piardă cu 3-1 în fața Italiei. Imediat a intrat prin telefon vocea de azi, la 52 de ani distanță. Ion Ghițulescu a împlinit 88 de ani în august și e aproape de-o vârstă cu Radioul. Cu luciditate emoționată a reprodus în prezent parfumul acelor ani. A povestit despre primul meci transmis vreodată la radio, România-Iugoslavia, în 1933, la Balcaniadă. Erau doi comentatori, Gheorghe Țari și Radu Vasilescu, al doilea ginerele lui Liviu Rebreanu. Ambii erau ofițeri de cavalerie, pentru că atunci, în anii interbelici, se considera că ofițerii de cavalerie sunt oameni pricepuți la sport. Adrian Soare l-a întrebat pe veteranul Ghițulescu de ce întotdeauna a pronunțat football, ca în engleză, și nu fotbal, românește. Pentru că acela chiar era football, a răspuns venerabilul, în timp ce astăzi e doar fotbal, fără niciun fel de tentă britanică, originară.