Un om aprig, sensibil și profund
Am povestit de mai multe ori episodul de la Copenhaga, unde Dinu a făcut un fault excesiv de bărbătesc în primele minute, iar apoi a fost huiduit temeinic și organizat de un stadion întreg, un meci întreg. Cu toate astea, […]

Am povestit de mai multe ori episodul de la Copenhaga, unde Dinu a făcut un fault excesiv de bărbătesc în primele minute, iar apoi a fost huiduit temeinic și organizat de un stadion întreg, un meci întreg. Cu toate astea, a jucat imperial, a dat pase lungi, a fost de netrecut în apărare și România a reușit un prețios 0-0 pe pământ danez.
Dar trebuie povestit și alt episod, din urmă cu aproape patruzeci de ani. La Craiova, Dinamo era iubită ca sarea-n ochi. Un stadion arhiplin aștepta derbyul, iar la tribuna a doua, din resursele vremii, se confecționase o pânză imensă, care astăzi s-ar numi banner. Pe pânză, o inscripție, DINU CURCANUL, și o caricatură, Dinu cu trup de curcan și cu chipiu de milițian pe cap. Milițienilor epocii li se mai spunea și curcani, iar Dinamo era văzută ca echipa Miliției.
Meciul a fost crâncen, cu Cornel în focul luptei, în toate încăierările. Într-una dintre ele Beldeanu l-a apucat de plete și l-a pus la pământ. Aurică a luat cartonaș roșu, iar Dinu a absorbit huiduielile, dar a continuat să joace parcă și mai voinicește. Picior băgat zdravăn la minge, scrâșnete de tibii. A intrat pe teren să-l domolească nu antrenorul său, blajinul Nicușor, ci Oblemenco, antrenorul oltenilor. Cornel și Nelu erau prieteni de mult. Oblemenco l-a luat în brațe, Dinu l-a pupat afectuos. Ca prin farmec, căpitanul lui Dinamo a scăpat de huiduieli. Pe „Central”, cine se pupa cu Oblemenco n-avea cum să mai fie dușman.
E doar un crâmpei din viața imensului jucător Cornel Dinu. Cei tineri îl știu doar ca pe antrenorul care fuma trabuc sau ca pe analistul care spune la televizor că e straniu cum nocturna se stinge tocmai atunci când arbitrează Feșnic. Prietenii, printre care am privilegiul să mă aflu, îl știu în bibliotecă, la biroul său, învelit într-un „robe de chambre” vișiniu, cu revere din atlas lucios, cu dulăul Merlin tolănit la picioare. Mister scrie, (de mână!), al treilea volum al romanului vieții sale.
Între timp, dă mesaje pe WhatsApp și intră pe internet. Tehnologia e tehnologie, dar scrisul de mână e sfânt! Cum sfinte sunt pentru el mingea, cartea, istoria și prietenia. Să aibă parte de ele ani mulți de-aici înainte!