Fotbalul, BAC-ul și fumatul
Ce e mai rău pentru un tânăr fotbalist? Să fumeze o țigară sau să nu se ducă să-și dea bacalaureatul?

Moruțan nu s-a dus să dea BAC-ul pentru cã era în cantonament. Nu-i nimic, îl va da în toamnă, zic oficialii fecesebiști. În toamnă nu vor mai fi cantonamente, dar vor fi meciuri. Nici atunci nu va fi timp de Baltagul sau de Moromeții.Și, în fond, zice Duckadam, nici Mayweather n-are BAC-ul. Ce e greșit în fraza asta?
În schimb, Hagi și-a trimis puștii la examen. Tudor Băluță, care e băiat cuminte, a luat chiar medie mare, aproape de 9. Și nici nu fumează. În schimb, Mățan mai trage câte un fum. Ca și Cicâldău, Benzar cel mare, Florinel Coman sau Florin Tănase, alți fumători ocazionali sau constanți a căror carieră se leagă de Viitorul.
Ucigă-l toaca
Ecologicul și creștinul patron de la Palat a tăiat numele lui Cicâldău și Mățan de pe lista de posibile achiziții pe motiv de țigară. Îi are deja pe Romario și pe Florinel pe care se canonește să-i dezvețe de lucrarea diavolului. Gigi Becali, a cărui mână se termina, cu ani în urmă, cu un portțigaret delicat, repudiază fumatul nu din considerente legate de stratul de ozon, ci din porniri lăuntrice de alungare a păcatului. Țigara e, deopotrivã, Lucifer, Aghiuță, Belzebut, Ucigă-l toaca. La echipa sa au loc doar neprihăniții. Motiv pentru care Mățan rămâne la Viitorul, iar Cicâldău ia drumul Craiovei. Acolo, în locuri special amenajate, mai ai voie să tragi câte un fum. La FCSB nu contează câtă școală au fotbaliștii, important e să nu fumeze. O filosofie simplă și sănătoasă.
De la Cruyff la Florinel
Nimeni nu face apologia fumatului și nici nu-l recomandă. Dar nu se poate trece peste istoria fotbalului fără constatarea cã Johan Cruyff rupea două pachete pe zi. Nici pe la noi n-a fost altfel. De la Craiova Maxima, doar vreo patru (Ștefănescu, Geolgău, Țicleanu, uneori Cârțu) erau nefumători. La fel la Steaua ’86, unde lista nefumãtorilor era și mai scurtã, Boloni, Tudorel, Gabi Balint. Asta nu i-a împiedicat pe ceilalți, de la Lăcătuș și Iovan la Cămătaru și Balaci, sã fie mari fotbaliști. Pe listă mai pot figura Mutu, Adi Ilie sau, de prin alte pãrți, Nainggolan.
La Mondialul din 1990, după meciul Italia-SUA 1-0, fotbaliștii americani, asceți din toate punctele de vedere și puri ca niște picături de apă de izvor, au rămas cu totul surprinși, la ieșirea de la vestiare, când au văzut cã Baggio, Giannini, Schillaci și alte vedete italiene își aprind țigările, iar antrenorul Vicini nu le zice nimic. Pe teren, fotbalul îl jucaserã cei care acum, la sfârșit, fumau. Nefumătorii americani erau doar niște aspiranți la glorie, care aveau asigurată doar condiția purității aerului din jurul lor. Fotbalul urmau să-l mai studieze.
Școala și școala vieții
Mai există doar ici-colo fotbaliști care se duc la câte o facultate particulară, și-atunci merg fie la Sport, fie la profiluri milenariste, Marketing, Management și alte englezisme de costum și cravatã. S-au dus vremurile în care Boloni își lua în cantonament cărțile despre incisivi și premolari, Cornel Dinu studia Drept Roman, Mircea Lucescu lectura cursuri de Economie, iar Gabi Balint învăța după-amiezele tolănit pe iarba reavănă din Ghencea.
Astea sunt povești, nu-ți mărește nimeni contractul măcar cu un cent dacă știi satele prin care-și căuta Vitoria Lipan bărbatul. E importantã școala vieții, care are drept expresie fundamentală celebrul „Să moară mama!”. Iar patronii nu fac selecția în funcție de diplome. Doar cei mai ecumenici se interesează de câte un mijlocaș, obligatoriu nefumător.