Noi n-o să fim Charlie!

Am fost alături de ei, atunci, în ianuarie 2015, când teroriștii islamici au secerat cu mitralierele redacția din centrul Parisului. Am strigat și noi, românii, ”Je suis Charlie”, mesajul acela de solidaritate rostit de malgași, de groenlandezi, de burkinabezi, de o planetă întreagă

Solidaritate nu neapărat cu caricaturile antiislamice publicate de Charlie Hebdo, ci cu oamenii aceia care au fost secerați de gloanțe când erau la serviciu. Și solidaritate cu o lume întreagă amenințată de terorism. E mult mai corectă expresia ”amenințată de terorism” decât ”care luptă împotriva terorismului”. Împotriva terorismului nu poți lupta. Cei care zic că luptă, rostesc vorbe mari, dar goale.

De terorism te poți însă apăra, nedându-i prilejul să se manifeste. Neridicându-i mingea la fileu. Dacă-l iei pe Profet în bășcălie în niște caricaturi, nu înseamnă că lupți, ci că te expui. Iar dacă asta înțelegem prin libertatea de exprimare, luarea Islamului la mișto, înseamnă că nu înțelegem nimic. La trei ani și jumătate de la tragedia din redacția lui Charlie Hebdo, se poate spune asta.

Acum ne-a venit și nouă rândul. ”Ferailles”, fiare vechi adică, sub mâzgăleala unui câștigător român la Roland Garros. Adică, gitanilor, magraonilor, ați luat trofeul să-l duceți la fiare vechi! E ocupația voastră nu doar în București, ci într-o lume întreagă, din periferia pariziană până la Castellon și din Miami până-n Scandinavia. Ați împânzit lumea și cărați fiare vechi, asta faceți! Cam acesta e mesajul lui Charlie.

Și ce dacă facem asta? E o activitate de igienizare a planetei, de luptă pentru un ambient salubru, de protejare a stratului de ozon. O activitate pentru care putem fi luați chiar și la mișto, dar măcar miștoul să fie de bună calitate.

Mâzgăleala din Charlie nu e de calitate. E de-a dreptul slabă. Desenul e prost, pațachina cu părul zburlit nu aduce nici cu Simona, nici măcar cu Ilie Năstase sau cu Virginia Ruzici, care au luat și ei Roland Garros-ul cu o grămadă de ani în urmă, într-o epocă în care civilizația umană nu era încă atât de preocupată de colectarea fierului vechi. Slăbuță e și poanta, slăbuță e de fapt toată întreprinderea umoristică a lui Charlie. Am văzut poante mult mai bune în Urzica, iar ”Una pe zi” de Matty îi dă clasă. Plus că la Haplea, banda desenată interbelică, râdeai cu lacrimi când se ducea nevastă-sa, coana Frosa, să se dea în tiribombe, la Moși.

E clar că adunătorii de fiare vechi n-or să atace redacția pariziană. Pentru ce? Pentru nimic. De fapt, mâzgăleala din paginile atât de greu încercatului Charlie Hebdo nu înseamnă nimic. Absolut nimic! Să fie sănătoși! Și ei, și noi!