Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Dinamo Zagreb combate „teoria figurii frumoase”

La lista deja lungă a glumelor pe seama lui The Special One mai putem adăuga una: între Tottenham și CFR Cluj nu e mare diferență, de vreme ce ambele au fost eliminate de Dinamo Zagreb dincolo de timpul regulamentar de […]

...

Mirel Rădoi. Virusul și selecția

Un pachet de trei meciuri ale echipei naționale cu selecționerul în izolare e ca o nuntă la care mirele și mireasa, sau măcar unul dintre ei, nu pot participa. Din păcate, pe titularul băncii tehnice a echipei l-a lovit virusul […]

...

Piedici în calea Oștirii

A sosit sâmbăta Meciului Secolului. Nu Fischer-Spaski la Reykjavik, nu Cassius Clay-Foreman la Kinshasa lui Mobutu, nici vreun Borg-McEnroe, cinci ceasuri la Wimbledon.

Acelea au fost ale secolului trecut. Ale mileniului trecut, mai precis, o perioadă a sportului și a […]

...

Gueye nu trebuia să fie subiect de prima pagină!

Nu putea fi în altă parte decât la Dinamo și nu putea fi altcineva decât Magaye Gueye. Așa cum în criminalistică există acele profiluri lombrosiene (de la medicul italian Lombroso), care indică posibilul făptaș după fizionomie și comportament, așa și […]

...

Mario, talibanul emoției

I se spune Mario, dar de fapt îl cheamă Marius Nicolae. Acel Mario italienizat e util mai ales pentru eliminarea confuziilor, pentru că îl desparte o singură vocală, „o” în loc de „u”, de un fost mare fotbalist, Marius Niculae. […]

...

Femeia frumoasă a Craiovei

În ce punct va fi Știința duminică seară? În fața unui moment istoric sau în fața unui meci cu o echipă care a jucat tot sezonul în liga secundă?

Permalink to Femeia frumoasă a Craiovei
sâmbătă, 26 mai 2018, 10:51

Mangia și băieții săi au privit cu poftă trofeul Cupei, expus la Craiova. Băluță și Zlatinski, primii doi căpitani, l-au luat de toarte. Mitriță și Bancu doar l-au admirat. Nicușor avea privirea ca tricoul. Amândouă albastre.

În urmă cu trei ani și jumătate, într-un meci pentru același trofeu de care acum se află la o atingere distanță, oasele sale au trosnit sinistru, a sfârșit de carieră. Acum e titular la echipa națională și a fost cel mai constant jucător al unei echipe din rândul căreia s-a vorbit mult mai mult despre Băluță și Mitriță.

Acea atingere

Ochii lui Devis Mangia sticlesc, indiferent de limba în care vorbește. La un an de la sosire, știe bine românește, dar folosește o engleză de barcagiu pe lacul Como, aflat la doi pași de obârșia sa lombardă. Face asta din două motive. Întâi, că încă nu e sigur pe graiul nostru și se teme să nu fie luat în balon.

Apoi, fiindcă după plecarea lui Dan Pârvu, secundul școlit la Coverciano, singurul de prin preajmă care i-ar putea asigura tălmăcirea e Marcel Popescu. Însă „Presidente” e ocupat, are mereu treburi mai importante decât flash-interviurile de după meciuri.

Devis n-a atins Cupa, lăsând momentul pentru după finală, când a zis că o va mângâia ca pe o femeie frumoasă. Dar o va mângâia? În ultimele săptămâni, și el, și echipa par să fi obosit un pic. Un sezon început cu 11 luni în urmă, când Craiova tocmai ratase atingerea aceleiași femei frumoase, dezbrăcată de mătăsuri și dusă, în capot de molton, la un grătar sfârâit în periferia Voluntari.

Anul în care s-a născut Băluță

Alex Băluță e mândru că s-a născut în 1993, anul ultimului trofeu. Atunci, pe 13 septembrie, când fiul lui Dumitru Băluță, fosta extremă de la Pandurii, Argeș și Jiul, vedea lumina zilei, oasele lui Emil Săndoi (alte oase!), rupte în ultima finală câștigată de Craiova, încă se închegau sub ghipsul gros al unei ortopedii care folosea materiale empirice.

Se face apel la emoție. Sfertul de veac de la ultimul triumf. Emil Săndoi. Oblemenco – era director tehnic – în bluză albastră la poza de final. 20.000 de olteni care vin cu trenul, ca pe vremuri, cucerind Gara Obor și străzile până la stadion.

O iubire alb-albastră. Muică, noi suntem un neam! Acum ori niciodată! Fior. Piele de găină. O stare care, din păcate, transformă lucrurile simple în chestiuni extrem de complicate.

Amintiri cu Bistrița

În toată povestea asta cu sfertul de veac se amintește doar în treacăt că de-atunci Craiova a mai jucat trei finale. În două, cu Rapid (1998) și cu Dinamo (2000) a plecat cu șansa a doua și a respectat calculele hârtiei, pierzându-le. Într-una însă, cu Bistrița (1994) a lăsat Cupa adversarilor deși era mare favorită. Și-atunci tot muică, tot mii de olteni veniți cu trenul, tot clipă pentru istorie.

A dat Ilea gol și așa a rămas, 1-0 pentru Nea Jean și echipa lui, care deși era dedulcită la toate zaharicalele Cooperativei, când era de tras, trăgea! Am mers în acea noapte spre Craiova cu unul dintre trenurile durerii. Atmosfera era ca după cataclism, idolii de la care era așteptat trofeul erau înjurați în toate felurile, inclusiv Gică Craioveanu, care tocmai ieșise golgeterul campionatului.

„Amintiri are doar clipa de-acum”

Subtitlul e citat, motiv pentru care poartă și ghilimele. Vine de la Nichita Stănescu, iar continuarea e „ce a fost într-adevăr nu se știe”. Clipa de-acum înseamnă o finală contra lui Hermannstadt, o adversară demnă de tot respectul, dar inferioară Craiovei la toate capitolele. A scos patru divizionare A, într-adevăr, dar doar FCSB s-a împotmolit în noroiul dezghețat din Dumbrava Sibiului, în timp ce Voluntari, Juventus și Gaz Metan aveau preocupări mult mai prozaice decât Cupa. Cum ar fi salvarea de la retrogradare.

Pentru Craiova, finala cu Hermannstadt e o chestiune simplă. Un lucru la îndemână, pe care însă firea emotivă a noastră, a oltenilor (mă includ!), îl duce în zona fluturilor în stomac. Cupa e, într-adevăr, o femeie frumoasă, dar ea iubește bărbații puternici și curajoși.

Comentarii (28)Adaugă comentariu

doru petre (2 comentarii)  •  26 mai 2018, 11:29

In amintirea ta la meciul cu Bistrita, Aline , juca adevarata a Universitatea nu clona asta, pacat ca si tu ai uitat asa repede istoria, dar probabil altele sunt interesele! RUSINE!!!!

ovidiu_3003 (341 comentarii)  •  26 mai 2018, 11:43

Nu ne intereseaza nicio cupa a Ro ...vrem sa batem fcsb ...numai atunci demonstram ca avem valoare ...

gio (23 comentarii)  •  26 mai 2018, 12:00

Ce ridica Buzarin in slavi clona )). Asta nu este adevarata Universitatea, noi stim, tu stii, ei stiu, asta este doar o clona politica marca Olguta Pesede. Adevarata Universitatea o gasesti pe maidanele Ligii 4. Stop minciunii si imposturii in Romania. A, uitasem, Gazeta sporturilor (fost Sportul, fost Sportul popular) nu are nici o legatura cu Gazeta sporturilor interbelica decat ca a fost ziar concurent cu aceasta pana a castigat competitia cu ajutorul autoritatilor comuniste, eliminand adevarata Gazeta Sporturilor de pe piata in 1947. Noi stim, voi stiti, ei stiu.

Dan (3 comentarii)  •  26 mai 2018, 12:17

@doru petre Adevarata Universitatea este doar cea pe care o stii tu, insa, doar pentru tine. Multitudinea de clone ale lui Mititelu, care nu au avut nicio asociere cu Universitatea din Craiova nu reprezinta nimic. Nu l-a oprit nimeni sa faca o asociere cu acea institutie, pentru a-i purta numele. Iar instantele de judecata au spus ceea ce 95% dintre noi stiam: ca sa poti purta numele unui brand, trebuie sa te asociezi cu el. SRL-urile lui Mititelu au fost facute pentru el, familia sa, nepotii si stranepotii lui. Sa le pastoreasca sanatos! Iar tu, poti merge linistit sa sustii echipa acestuia.

Robert (2 comentarii)  •  26 mai 2018, 12:26

Sper să câştige Ştiința! Hermannstadt are un viitor frumos în Liga 1, dar nu cred că are forţa necesară să bată Universitatea. Păcat că duminică va fi ultimul meci în care îi vom vedea pe Mitriță, Băluță, Gustavo şi Bancu jucând împreună. Cred că în câțiva ani Hermannstadt va fi echipă de play-off.

mg (84 comentarii)  •  26 mai 2018, 13:01

..da, 25 de ani.. Stadionul superb(mai avem nevoie şi de iarbă..), echipa spectaculoasă plus un antrenor simpatic şi priceput au cucerit publicul oltean, poate cel mai asortat cu fotbalul românesc. Lumea freamătă. După atâta secetă, zaibărul stă să inunde Craiova. Nu pare să-i mai pese cuiva că fericirea asta a fost clădită călcând pe cadavre. Izul de impostură regizată de păpuşari pricepuţi e estompat de grătarele sfârâinde. Cei apăruţi de nicăieri în 2013, par a fi aici de când lumea. Ceilalţi, cei care au continuat tradiţia Craiovei Maxima după revoluţie şi care au câştigat Cupa în 1993, sau campionatul în 1991 îşi rumegă, uitaţi, necazul. Soarta lor a fost jucată la zaruri în 2011. E ca-n legenda meşterului Manole. Măcar de nu s-ar surpa..

BZ (1 comentarii)  •  26 mai 2018, 16:13

Oho,pai nu este asta Stiinta 1948 nascuta in 2013 ,direct in liga 2 ?! Probabil ca nici cel care semneaza articolul nu este Buzarin,poate este doar o clona de-a lui....

Sorin (8 comentarii)  •  26 mai 2018, 16:28

Nea Buzarine, muichilita NU pierdem Cupa! Le dam 3-0 la FC Sibiu. Acum ori niciodata. :)

Cutzy (4 comentarii)  •  26 mai 2018, 18:07

Dumnezeu nu bate cu parul Dar poate da o lecție la zecile de infatuați de peste Olt care se văd cu trofeul în vitrină după ce au făcut - iarăși - figurație în play-off

Che Guevara (96 comentarii)  •  26 mai 2018, 21:02

Jura-te tu Alin Buzarin ca in finalele cu Dacia Unirea Braila, Gloria Bistrita, Rapid si Dinamo a jucat clona de azi echipata in Joma si cu motive populare de tip Ion Dolanescu pe piept! Si mai am un punct de vedere diferit de al tau: in finala pierduta cu Rapid Craiova nu a plecat cu sansa a doua. Atunci am fost favoriti. Cu o saptamana inainte ii incurcasem pe Central si-i lasasem fara titlu. Dar meciul ala a fost o vanzare nenorocita. O razbunare de tip Lucescu, un meci castigat "la butoane" in nici un caz la fotbal.

Cilly (13 comentarii)  •  26 mai 2018, 21:35

Ma jur eu ..nu ca ai merita sau ar conta ..Da asta e echipa in acte si in mintea suporterilor nu a găști lui Blondu care reprezintă astăzi 2018 Universitatea Craiova ...motivul popular e de tip Brancusi nu I .Dolănescu ..dar nu vreau sa intru intr-o polemica cu tine ...Hai Stiinta !

gio (23 comentarii)  •  26 mai 2018, 22:27

Poate ne explica Buzarin cum putea sa joace clona nascuta in 2013 finalele din 1998 si 2000? Daca impostura, minciuna ar fi pedepsite de lege sa vezi ca si-ar revizui articolul si nea Buzarin. Asa interesul poarta fesul(pesedist).

marian (2 comentarii)  •  27 mai 2018, 0:05

Domnule Buzarin, ce rost a avut "rautacismul" dvs. fata de FC Voluntari ?! Zau ca nu va inteleg. Echipa ironizata in mod cu totul nepotrivit de dvs. a castigat trofeul pe teren. Si atunci despre ce vorbiti ?! Sper sa publicati un material mai bun maine seara, Craiova merita din plin onoarea de a castiga Cupa Romaniei.

Pentru Mititei (21 comentarii)  •  27 mai 2018, 0:15

Jale mare pentru mititei. Noua clona a familiei, aia bagata in competitii in 2017 si fara legatura cu Universitatea Craiova conform deciziilor definitive ale justitiei, daca stringe citeva zeci de rataciti la meciurile din Banie. Universitatea Craiova va fi sustinuta duminica seara de zeci de mii de oameni, veniti din toata tara plus cei veniti din "afara". Fosta clona a lui mititelu a fost infiintata in acte in 2002 - cu siguranta n-a jucat nici o finala, si nici in cupele europene. Cu siguranta n-a avut vreodata in toata istoria ei, 2002 - 2014, zeci de mii de fani la un meci disputat in deplasare. De noua clona din 2017 - aia fara simboluri, fara brand, fara stema din anii 80, fara imn, si fara continuitate sportiva - n-are rost sa vorbim. Istoria U Craiova nu apartine unei familii de chel - ci orasului si comunitatii. Doar echipa orasului se poate numi continuatoarea U Craiova. Nu o spune doar justitia, o spune frumos jurnalistul Alin Fornade din Cluj, itr-un text din 2013 : "Mititelu pretinde că reprezintă adevărata echipă Universitatea Craiova. Uită că spiritul „Științei” nu se transmite printr-un act notarial. Am mai scris-o. Universitatea Craiova nu e o fabrică sau o afacere de care să dispui după cum te duce capul. E o obligație de suflet, e moștenirea unor generații. Dacă îți supui copilul la rele tratamente, există instituții abilitate să te decadă din drepturile părintești. Dacă ești proprietarul unei clădiri monument istoric, nu poți să o dărâmi cu buldozerul și să pretinzi că faci ce vrei la tine acasă". P.S. la astia cu PSD in gura le spun 4 chestii : 1) idolul vostru mititel si-a bagat fosta clona in companii politice pro PSD; 2) artizanii renasterii U Craiova, Pavel Badea si Corneliu Stroe, erau la acea vreme membri PNL, nu ca asta ar avea vreo importanta pe terenul de joc; 3) la fel ca CSA Steaua, echipa adevarata e doar echipa cu stema adevarata pe tricouri; stema cu leul a Craiovei Maxima este pe tricourile U Craiova; 4) peste tot in Romania - Cluj, Ploiesti, Pitesti, Galati etc. - echipele dr traditie renasc doar FARA FOSTII PATRONII GROPARI. Adica fara mititeii de acolo.

Che Guevara (96 comentarii)  •  27 mai 2018, 0:49

@Cilly te juri fals. Cum sa fie o echipa infiintata in 2013 participanta la finale de cupa jucate inainte de 2010? Apoi actele obtinute de clona prin tribunalele PSD spun ca e vorba de clubul sportiv U Craiova. La toate meciurle la care am facut eu referire a jucat FC U Craiova. E altceva. Daca Rotaru cumpara echipa care a fost a lui GC Paunescu, Ilinca sau POpeci atunci discutam. Dar csu e o japca infiintata in Bucuresti. are acceptul Institutiei de invatamant Universitatea din Craiova dar nu are continuitatea si nici palmaresul.

Bogdan (3 comentarii)  •  27 mai 2018, 1:53

Voi nu sunteti olteni adevarati! Clona/neclona echipa din Liga A (o facatura ) aduce cinste intregii Oltenii. Clona asta joaca fotbal. Sustineti echipa pt fotbal si pentru oras pentru toata Oltenia, nu pentru politica sau interese ! Steaua ce e? Astra ce e? Asta-i viata....Sustineti calitatea si spectacolul lasati amintirile! PS. Eu sunt de parere ca Mititelu si echipa lui au fost dati la o parte abuziv dar ma uit la fotbal si tin cu sportul adevartul si cu regiunea natala OLTENIA!

ovidiu_3003 (341 comentarii)  •  27 mai 2018, 8:16

Cei care suntem din Craiova si tinem cu CSU ,,,Stiinta cea Adevarata ...nu ne pasa de cozile de topor din alte orase care sunt fani fcsb si deci dusmanii nostri ...ei sunt subiectivi cum suntem si noi cand vorbim de fcsb ...justitia a decis...CSU este Univ Cv iar fcsb nu este fosta styeaua...suntem un stat de drept....care respecta legiile ...nu vrem sa le raspundem la toti neavenitii care se cred mai presus de lege ...tinem cu echipa noastra ...Universitatea Craiova...CSU...Stiinta cea Adevarata...

radu scorojitu (1 comentarii)  •  27 mai 2018, 8:22

Indiferent de istorie, eu susțin orice echipă din Craiova și din regiunea istorică a Olteniei. Așa mi se pare normal. Vreau cupa României la Craiova... Și sunt sibian !

spinoza (8 comentarii)  •  27 mai 2018, 9:29

Sper din tot sufletul sa bata Hermannstadt! Doar asa le mai taie cineva la olteni din nasul trufiei. De fapt Asta nu este "Stiinta U Craiova" pe care o iubeam, este o clona, o echipa PSD-ista umflata cu pompa Olgutei...

daniel (37 comentarii)  •  27 mai 2018, 9:52

radu nu esti sibian, esti un scorojit!

Fane (87 comentarii)  •  27 mai 2018, 12:31

C-asa-i romanul,traieste din amintiri pe care le impopotoneaza cum ii convine,sa pice bine.Prezentul e doar cu scandaluri,iar viitorul e sumbru.

Pentru Che Guevara (21 comentarii)  •  27 mai 2018, 13:26

Nici o echipa din Craiova nu mai are continuitatea sportiva. Fosta clona a lui Mititelu a fost dezafiliata definitiv si legal - gata cu continuitatea, s-a dus ! Nu vorbesc de noua clona a lui mititelu, aia din 2017 - o gluma sinistra. Nu exista nici o regula in Romania in ceea ce priveste palmaresul. Asta e realitatea. La Pitesti, Cluj, Galati, Cluj etc. - cluburile noi care continua traditia considera ca marca include si palmaresul. La Craiova palmaresul e o minciuna a ta si a mititelului. Cind avea marca, mititelu scria negru pe alb ca marca include palmaresul. Cind a pierdut marca, deodata marca e doar numele, nu si palmaresul :-) Nimeni n-are nici un palmares - ca nu exista acte pe asa ceva. Istoria este din punct de vedere moral a Universitatii din Craiova. P.S. "CSU" a fpst infiintata legal, nu cu "japca" cum spui tu. Mititeii folosesc asemenea formule care nu inseamna nimic "cu japca", "abuziv" etc. Daca nu e ilegal - totul e OK. Si doar o instanta de judecata decide ce e ilegal. Si nu exista nimic ilegal in ceea ce priveste renasterea Stiintei fara mititel. Cum nu a fost nimic ilegal in dezafilierea fostului SRL mititel - o spune jusititia, nu o spun eu.

Che Guevara (96 comentarii)  •  28 mai 2018, 0:37

Dezafilierea a fost abuziva. Justitia a decis asta. Dar pe fondul scoaterii din Codul Penal de catre Guvernul PSD a abuzului de putere M.Sandu si D.Dragomir au scapat de pedeapsa cu inchisoarea. Se judeca cazul in civil si raman de recuperat niste bani. Asta inseamna ca acolo s-a intamplat o incalcare a legii - la dezafiliere. Corect: Mititelu a pierdut continuitatea cand a retras echipa din campionat. Dar palmaresul intre anii 1991 si 2013 ii apartine ca si continuator al firmelor fratilor Paunescu, Arnautu, Ilinca, Popeci si Dinel Staicu - care au gestinonat echipa de fotbal in aceasta perioada. Actele cu care se justifica si se acopera CSU sunt obtinute cu ajutorul PSD si prin ordine venite pe linie de partid. In momentul asta ma intereseaza mai putin aspectul juridic. Am afirmat ca finalele de cupa mentionate de Alin Buzarin nu apartin lui CSU. Ele au fost jucate de echipa care la un moment dat a ajuns in proprietatea lui Adrian Mititelu. Ca CSU a castigat cupa in seara asta e meritul lor. Felicitari! Dar ramane introducerea abuziva in Divizia B din anul 2013. Motiv pentru care UEFA i-a refuzat participarea in Europa acestei echipe. De asemenea la UEFA CSU nu este considerata continuatoarea FCU. Din punctul meu de vedere nu este corect ca suporterii sa fie divizati. Consider ca avem nevoie de unitate in Craiova si ca FCU si CSU ar trebui sa gaseasca o cale de impacare si sa fuzioneze. Pana acest lucru nu se va intampla nu va fi liniste in Banie. Iar acest lucru produce numai scandal.

Comentează