Femeia frumoasă a Craiovei

În ce punct va fi Știința duminică seară? În fața unui moment istoric sau în fața unui meci cu o echipă care a jucat tot sezonul în liga secundă?

Mangia și băieții săi au privit cu poftă trofeul Cupei, expus la Craiova. Băluță și Zlatinski, primii doi căpitani, l-au luat de toarte. Mitriță și Bancu doar l-au admirat. Nicușor avea privirea ca tricoul. Amândouă albastre.

În urmă cu trei ani și jumătate, într-un meci pentru același trofeu de care acum se află la o atingere distanță, oasele sale au trosnit sinistru, a sfârșit de carieră. Acum e titular la echipa națională și a fost cel mai constant jucător al unei echipe din rândul căreia s-a vorbit mult mai mult despre Băluță și Mitriță.

Acea atingere

Ochii lui Devis Mangia sticlesc, indiferent de limba în care vorbește. La un an de la sosire, știe bine românește, dar folosește o engleză de barcagiu pe lacul Como, aflat la doi pași de obârșia sa lombardă. Face asta din două motive. Întâi, că încă nu e sigur pe graiul nostru și se teme să nu fie luat în balon.

Apoi, fiindcă după plecarea lui Dan Pârvu, secundul școlit la Coverciano, singurul de prin preajmă care i-ar putea asigura tălmăcirea e Marcel Popescu. Însă „Presidente” e ocupat, are mereu treburi mai importante decât flash-interviurile de după meciuri.

Devis n-a atins Cupa, lăsând momentul pentru după finală, când a zis că o va mângâia ca pe o femeie frumoasă. Dar o va mângâia? În ultimele săptămâni, și el, și echipa par să fi obosit un pic. Un sezon început cu 11 luni în urmă, când Craiova tocmai ratase atingerea aceleiași femei frumoase, dezbrăcată de mătăsuri și dusă, în capot de molton, la un grătar sfârâit în periferia Voluntari.

Anul în care s-a născut Băluță

Alex Băluță e mândru că s-a născut în 1993, anul ultimului trofeu. Atunci, pe 13 septembrie, când fiul lui Dumitru Băluță, fosta extremă de la Pandurii, Argeș și Jiul, vedea lumina zilei, oasele lui Emil Săndoi (alte oase!), rupte în ultima finală câștigată de Craiova, încă se închegau sub ghipsul gros al unei ortopedii care folosea materiale empirice.

Se face apel la emoție. Sfertul de veac de la ultimul triumf. Emil Săndoi. Oblemenco – era director tehnic – în bluză albastră la poza de final. 20.000 de olteni care vin cu trenul, ca pe vremuri, cucerind Gara Obor și străzile până la stadion.

O iubire alb-albastră. Muică, noi suntem un neam! Acum ori niciodată! Fior. Piele de găină. O stare care, din păcate, transformă lucrurile simple în chestiuni extrem de complicate.

Amintiri cu Bistrița

În toată povestea asta cu sfertul de veac se amintește doar în treacăt că de-atunci Craiova a mai jucat trei finale. În două, cu Rapid (1998) și cu Dinamo (2000) a plecat cu șansa a doua și a respectat calculele hârtiei, pierzându-le. Într-una însă, cu Bistrița (1994) a lăsat Cupa adversarilor deși era mare favorită. Și-atunci tot muică, tot mii de olteni veniți cu trenul, tot clipă pentru istorie.

A dat Ilea gol și așa a rămas, 1-0 pentru Nea Jean și echipa lui, care deși era dedulcită la toate zaharicalele Cooperativei, când era de tras, trăgea! Am mers în acea noapte spre Craiova cu unul dintre trenurile durerii. Atmosfera era ca după cataclism, idolii de la care era așteptat trofeul erau înjurați în toate felurile, inclusiv Gică Craioveanu, care tocmai ieșise golgeterul campionatului.

„Amintiri are doar clipa de-acum”

Subtitlul e citat, motiv pentru care poartă și ghilimele. Vine de la Nichita Stănescu, iar continuarea e „ce a fost într-adevăr nu se știe”. Clipa de-acum înseamnă o finală contra lui Hermannstadt, o adversară demnă de tot respectul, dar inferioară Craiovei la toate capitolele. A scos patru divizionare A, într-adevăr, dar doar FCSB s-a împotmolit în noroiul dezghețat din Dumbrava Sibiului, în timp ce Voluntari, Juventus și Gaz Metan aveau preocupări mult mai prozaice decât Cupa. Cum ar fi salvarea de la retrogradare.

Pentru Craiova, finala cu Hermannstadt e o chestiune simplă. Un lucru la îndemână, pe care însă firea emotivă a noastră, a oltenilor (mă includ!), îl duce în zona fluturilor în stomac. Cupa e, într-adevăr, o femeie frumoasă, dar ea iubește bărbații puternici și curajoși.