CFR, fotbal și sărituri

În Gruia, jocul stă în umbra calităților atletice, care sunt folosite la maximum pentru atingerea scopului

Moldoveanul Caras, antrenorul secund al clujenilor, ne-a spus că Dan Petrescu nu s-a simțit bine și n-a putut să vină la flash-interviul de după meci. Sănătate multă, Dane! Dar până la cincizeci de ani probabil că te-ai convins că pentru antrenorat nu-ți trebuie doar analize perfecte, ci mai mult decât atât. Ai nevoie de acel gen de detașare care să-ți permită să fii mereu lucid, limpede, necuprins de furie. Iar cu Craiova, Petrescu s-a agitat mai puțin decât alteori. N-au fost mătănii, tumbe, pumni în copertina băncii, urlete către arbitri, geci aruncate pe jos de furie. Camerele tv l-au căutat, și l-au dorit spumegând, cerând faulturi și cartonașe pentru adversari din minutul unu, dar l-au găsit nesperat de liniștit. Doar o singură dată s-a răstit la fundași, ceea ce pentru el e un record nemaiatins în întreaga-i carieră.

Săritura la cap
O vreme, contra Craiovei, CFR-ul a jucat cum ne obișnuise în celelalte 33 de meciuri ale campionatului. Tăios, pe sus, atletic, la limita regulamentului, folosind doar arareori fotbalul adevărat și tehnic ca mijloc de exprimare. În angrenajul CFR-ului, Cristi Manea a devenit un om extrem de important. Execută auturile precum islandezul acela cu barbă, lung, zeci de metri, spre careul advers, unde niște decatloniști precum Vinicius, Țucudean, Boli, Hoban sar la cap. Probabil că în Gruia se exersează mult după antrenamente. Nu e clar dacă insistă cineva pentru lovituri libere, dar e limpede că tânărul Manea bate sute de auturi, iar apoi merge la sală să facă exerciții pentru mușchii brațelor.

Săritura în față
Contestat pentru fotbalul puțin și pauper, Dan Petrescu a făcut, probabil, cea mai ofensivă mișcare a sa din ultimii ani. În minutul 63 l-a scos pe Hoban, favoritul său și al publicului, și l-a băgat pe Ioniță, genul de jucător care nu va figura niciodată în topul opțiunilor sale tactice. Lui îi plac rocile dure, mușchii, tacklingul, nu prea prizează pișpirei tehnici care dau și cu altceva decât cu latul. Din acel moment însă, CFR-ul a făcut un salt în față, a căutat, până când a rămas în zece, acel fotbal de atac, pe jos, pe care l-a ocolit un campionat întreg.

Săritura în lățime
O mare parte a calităților tehnice ale celor de la CFR sunt folosite în raporturile cu arbitrul. Când a fost eliminat Boli, pentru acea intrare primitivă la Popov, nepotul lui Basile a rămas pe loc, cumva consternat, dar coechipierii săi au sărit cu elan pe Marius Avram. La penaltyul dat Craiovei salturile au fost și mai spectaculoase, deși arbitrul nu prea avea ce explicații să dea, lucrurile erau extrem de clare.

Și săritura în înălțime
Ilustrativă e însă o fază petrecută spre finalul primei reprize, în marginea terenului, chiar în fața băncii clujene. Băluță a ajuns greu o minge, chiar pe linia cu var și a făcut eforturi s-o țină în teren. Așa cum e posibil s-o fi scăpat un centimetru-doi afară, la fel de bine e posibil să n-o fi scăpat. Greu de spus. Banca vișinie a țâșnit, revendicând acel aut extrem de plăpând în economia meciului. Fără copertina de plexiglas deasupra, cei câțiva îmbrăcați în bluze cărămizii, aflați pe locurile adiționale, au demonstrat calități atletice de invidiat, punând în pericol recordurile lui Sotomayor. Sus, cât mai sus! Pentru ce? Pentru un aut la patruzeci de metri de poarta proprie! Preparatorul fizic al CFR-ului merită o mărire de salariu, oamenii săi sunt ireproșabil antrenați!

De ce n-a repetat Avram penaltyul?
Tot din motive de sărituri! Regulamentar, trebuia să-l repete, Camora, care a și bubuit mingea respinsă de Arlauskis, intrase cinci metri în careu. Dar când pentru un aut în minutul treizeci și ceva recordurile lui Sotomayor sunt în pericol, la repetarea unui penalty ratat în prelungiri s-ar fi putut depăși nu doar recordurile la lungime și triplusalt, ci și limitele ființei umane. Dacă există vreun arbitru român în activitate care ar fi dictat acea repetare în acel minut, la acel scor, pe acel stadion, să ridice mâna! Cine știe, poate doar Sandu Tudor, dacă era în stare de revelație!