Oltenii și rufele de pe frânghie
Alex Băluță se plânge public că nu joacă, reclamând în subtext postura sa de căpitan obișnuit al echipei, de fotbalist aflat aproape de echipa națională, valoarea sa, fotbalul pe care îl știe, poate și atașamentul care l-a făcut să nu […]

Alex Băluță se plânge public că nu joacă, reclamând în subtext postura sa de căpitan obișnuit al echipei, de fotbalist aflat aproape de echipa națională, valoarea sa, fotbalul pe care îl știe, poate și atașamentul care l-a făcut să nu meargă la Steaua în iarnă. Calitate după calitate, toate recunoscute unanim. Mai puțin una, aceea de a spune că jucând mai mult, el ar fi putut schimba soarta meciului. E normal ca orice fotbalist să fie supărat când nu e titular, dar nu mai e normal să spui că tu, dacă intrai de la început, schimbai sigur rezultatul. N-ai de unde să știi asta. E supralicitare și e chiar tupeu. Izvorât din supărare, dar tot tupeu se numește. Ca să poți depăși o criză de formă, în primul rând trebuie să conștientizezi că acea criză de formă există. Că jocul tău mai slab poate fi și vina altora, dar în primul rând e vina ta. Dacă dai doar vina pe alții, nu și pe tine, nu e în regulă, iar șansele de depășire a impasului scad.
Nici ce-a urmat declarației înțepate a lui Alex n-a fost în regulă. Mangia a replicat tăios, dur, și poate că au fost cele mai aspre cuvinte de la venirea sa în România. „Băluță întâi să joace și apoi să vorbească” pare o frază a antrenorilor de acum două decenii, cărora înainte de numele mic sau de diminutivul acestuia li se adăuga apelativul „Nea”. Când vorbești astfel, arăți asistenței că luciditatea a pierdut teren, lăsând loc nervilor. Că pui mai sus afrontul personal pe care ți l-a adus jucătorul decât ideea de a rezolva problema bine pentru toată lumea. Nu e pedagogie de Makarenco, nici măcar de Pestalozzi (elvețian, nu lombard, ca Devis), ci de ieșirea din pepeni care nu poate duce decât la ce e mai rău.
Sigur că nu există echipă care să piardă și să fie mulțumită că a pierdut, dar acest gen de rufe ale familiei înșirate pe o frânghie vizibilă pentru toată lumea arată urât. E o chestiune de vestiar care poate fi rezolvată cu tact, fără capete tăiate, acolo, în vestiar. La Craiova există oameni lucizi care au obligația de a lua ibricul cu sânge de pe foc, astfel ca acesta să nu mai fiarbă, ci să fie folosit așa cum era până nu demult, ca lichid vital al fotbalului frumos și al performanței.