Real, Ronaldo, Roman. Plus civilizația

Realul rămâne echipă nu mare, ci imensă, indiferent la câte puncte s-ar afla în urma Barcelonei. Iar acum, în Primera, nu e cu multe puncte în spate, ci cu foarte multe. Cu 13! Și chiar cu 4 în spatele lui Atletico!

Dar clubul imens răzbate chiar și dintre irizațiile puțin cam fistichii ale echipamentului bleu-degrade de deplasare. Realul are dimensiunea colosală pe care o vedem și pentru că față de finala de acum zece luni, de la Cardiff, nu e nicio modificare. Formația de la Torino a fost absolut aceeași care a surclasat-o pe Juve la precedenta lor întâlnire. Singura deosebire, remarcată genial de cineva pe Facebook, e că atunci, la Cardiff, portarul Keylor Navas avea părul ceva mai scurt

Am vorbit de Navas. Din formula aliniată de Zidane în Piemont, Navas și Kroos sunt jucătorii cei mai noi! Ei au venit pe Bernabeu în vara lui 2014, imediat după Campionatul Mondial din Brazilia. Toți ceilalți 9 sunt mai vechi de 2014! Prin comparație – dacă o asemenea comparație are vreun sens, doar poate că are – încercați să depistați în prima noastră ligă jucători care să fie de patru ani la cluburile la care joacă acum. Unul ar fi Alex Băluță, care în aceeași vară a lui 2014 a trecut de la Viitorul la Craiova.

Alții? Extrem de greu de găsit! La noi liniile se schimbă repede, răbdarea ne lipsește acut din ADN.
Dacă într-o asemenea formulă stabilă ai și un jucător fabulos ca Ronaldo, succesul pe termen lung e garantat. Iată un termen, „succesul pe termen lung”, ale cărui sensuri nouă ne scapă.

Și pentru că tot am încercat o translație spre noi, merită observată, respectând însă scara valorilor, „foarfeca” lui Mihai Roman din prima repriză a meciului Botoșani-Dinamo. N-a fost gol, Penedo a apărat spectaculos, dar secvența, splendidă în desfășurarea ei, a fost atipică în peisajul nostru mohorât, văduvit de spectacol.

Așa cum Cârțu povestește mereu că golul său cel mai frumos a fost o bară, și Mișu Roman, un tip de aproape 34 de ani, care se apropie de zenit și a cărui soartă a fost potrivnică, el accidentându-se grav imediat după transferul la Toulouse, va putea istorisi nepoților că faza cea mai frumoasă a carierei sale a fost o „foarfecă” minunată apărată de portar.

Mergem în continuare pe axa Piemont-Nordul Moldovei. Suporterii lui Juve, obișnuiți cu victoriile de vreme ce echipa lor pierde acasă o dată la trei ani, au trecut peste înfrângere și au aplaudat în picioare recitalul madrilen. La Botoșani, după golul lui Dinamo s-a strigat „Demisia!”, de parcă Plămadă ar fi Chiellini, iar Axente, Higuain. „Foarfeca” lui Mișu Roman, unul de-al lor, nu de-al adversarilor, a trecut rapid la „și altele”.