Craiova alla pareggiano

Parmigiano e brânza aceea emiliană, iar pareggio e remiza atât de dragă în fotbalul italian. Știința și Mangia le-au combinat și au rezultat pastele fără sos și fără carne din meciul cu CFR

Lăudat pentru atacul liliput alla napoletana, jocul Craiovei a fost luni în șir amendat pentru găurile din apărare. Cele mai slabe cifre defensive dintre echipele play-off-ului. Instabilitate supărătoare a celor trei din spate, ba Spahija, ba Tiago, ba Kelici, ba Screciu, ba Popov, ba Briceag în stânga. Destul de multe goluri de portar. Degeaba face spectacol cavaleria ușoară din față, dacă Tiago dă autogol spectaculos, din plonjon cu capul, la Iași. Cam acestea erau criticile. Și, nu în ultimul rând, ce antrenor italian e ăsta, cu care tremuri de câte ori trece adversarul centrul terenului?! Și realitatea cam asta era. Cel mai estetic joc ofensiv din prima ligă, în care atacanții parcă vor ca ultima pasă să fie dată cu călcâiul pe linia porții adverse, era destul de des anulat de o defensivă neîndemânatică. Stoperii, cei trei, care-or fi fost, figurau drept singurele soluții pentru fazele fixe din atac și era nevoie ca fundașii să facă zeci de sprinturi de câte optzeci de metri, să se replieze. De regulă, prima schimbare a lui Devis, prin minutul șaizeci, era stoper cu stoper.

Momentele de cotitură
Au fost două, ambele în meciuri recente cu Dinamo. Primul, în campionat. 2-1 pentru Craiova și o sarabandă de ocazii oltene, în frunte cu aceea, imensă, a lui Bărbuț. S-a terminat 2-2. Al doilea, tot cu Dinamo, acasă, în Cupă. Prin minutul 83-84, la 1-0 pentru ea, Știința a avut un corner. Într-un meci de calificare, când mai sunt câteva minute, țelul unui astfel de corner nu e neapărat golul, ci să nu rămâi descoperit. Însă Craiova a rămas, iar Dinamo a avut un contraatac-fulger, soldat cu o mare ratare. Cu faza asta în biografia defensivă, nu ești lăsat să te apropii la mai puțin de un kilometru de Coverciano.

Ați vrut apărare? Poftiți apărare!
Lucrurile au început să se miște, acolo în spate, încă din Antalya. Dar mai erau de făcut reglaje. S-au pus la punct în desele întreruperi de campionat din martie. Ba viscol și zăpadă, ba date pentru echipa națională. Acum, apărarea Craiovei e impecabilă, nu mai dă nimeni autogoluri din plonjon cu capul, trioul Popa-Kelici-Tiago n-are fisuri, ca dovadă că un CV bine garnisit, ca al lui Gardo, își face greu loc în peisaj. Lateralii sunt și ei cu vreo zece metri mai în spate decât astă toamnă, Bancu e folosit fundaș stânga clasic la echipa națională, iar Martici nu mai etalează zece curse pe meci, ci cel mult două-trei.

Știința a primit un singur gol în ultimele șapte meciuri, și acela, cu Timișoara, dintr-o ghiulea de la distanță, la care, nici măcar în prelegerile de la Coverciano, nu mai funcționează vreo regulă a defensivei. Dar, cei care în toamnă erau nemulțumiți de deranjul din apărare, acum strâmbă din nas la ineficiența din atac. Într-adevăr, în play-off, Craiova a marcat un singur gol în trei meciuri. N-a primit niciunul, dar întotdeauna sare în ochi nu ce-ai făcut, ci ceea ce ar fi trebuit să faci.

Așa e acum la Craiova! Oare așa va fi mereu?
E cântecul Peluzei Nord, pe care de multe ori îl preia întregul stadion. Deci, până la urmă, cum e la Craiova? Așa cum a fost cu CFR? Și oare așa va fi mereu? În fine, înseamnă că la Craiova nu prea e frumos! De-asta vin 25.000 de oameni? Să vadă cum se gătește italienește, dar fără carne, fără ulei de măsline, chiar și fără busuioc sau alte mirodenii ale Sudului? Doar paste fierte în apă? Oltenii au obiceiuri culinare extreme, răstoarnă cana cu mujdei peste pâinea în țest, la ei nu există ciorbă fără ardei iuți. La plural. Nu unul. Eventual unul la fiecare două-trei linguri! Și au umor. De pildă, cineva povestea că prin minutul 80, cu CFR, unul care luase și-o gură de rachiu de dude, întreba „La ce oră ziseră ăștia că începe meciul?”

Concentrat pe gazon și pe cele (doar!) două minute de prelungire, Mangia sigur n-a auzit butada și, deși s-a adaptat surprinzător de repede vieții românești, probabil că încă nu stăpânește umorul de Brazda lui Novac sau de Bariera Vâlcii. Dar, după ce și-a șters tacticos ochelarii și și i-a băgat la fel de pedant în etui, a privit tribuna și s-a lămurit că acestor oameni nu prea poți să le gătești fără sare și piper.