Profesioniștii de pe gard

Se vor căuta șiraguri nesfârșite de explicații ale coșmarului trăit de Dinamo în finalul Derbyului, se va filosofa măreț și doct pe seama schimbării antitactice a lui Nistor cu Daniel Popa, dar se va neglija un aspect.

Aparent colateral, dar numai aparent. În realitate însă, destul de important.

Anume: Pesici e schimbat în minutul 67 și, la solicitarea galeriei, își trântește o geacă pe umeri și suie între suporteri. Era 2-0 și încă aproape o jumătate de oră mai târziu. Îl imită peste doar câteva minute Torje, urcând ceva mai greu decât croatul povârnișul de beton. Din cauza așezătorului prea apropiat de inimă, cum sesiza Mister Dinu. Când iese și Nistor, în minutul 81, care se duce și el între suporteri, e tot 2-0. Și galeria cântă frumos, în frunte cu trei soliști care cântaseră dumnezeiește și în iarbă. Poate cei mai buni trei dinamoviști în Derby.

Se pune întrebarea dacă e sănătos pentru echipă să te duci să cânți cu suporterii. Că de frumos, sigur e frumos. E și sănătos, dar e bine s-o faci pe la trei, patru, la zero, când mai sunt câteva minute. Dacă tu te cocoți în tribună la 2-0 când mai e aproape o jumătate de oră, le trimiți colegilor rămași pe teren SEMNALUL CĂ TOTUL S-A REZOLVAT. Că victoria nu mai are cum să scape. Le reduci concentrarea, le transmiți că e vremea fiestei, nu a strângerii rândurilor.

Sigur că galeria ademenește, cere, cheamă. Dar acolo, pe bancă, trebuie să existe o minte lucidă, limpede, care să pună stop unei astfel de chermeze începute mult prea devreme. Dar se pare că mintea aceea, extrem de lucidă mai bine de un ceas, acționase pentru ultima oară eficient cam pe la golul de 2-0. Atunci, după reușita lui Torje, Vasile a făcut acel sprint demn de Usain Bolt, care probabil că i-a consumat tot oxigenul de care ar fi avut atâta nevoie în final!