Budescu, adică tot ce e bun

”Tot ce e bun acolo, în față, vine de la Budescu”. Aprecierea vine de la Basarab Panduru, un fost decar de nivel rezonabil și un tip care nu face afirmații gratuite

Budescu face totul altfel, în manieră proprie, împotriva tipicurilor, împotriva manualelor. Folosește încă exteriorul, o unealtă tot mai rară într-un fotbal gâtuit de bani și de mize, în care ideea principală a început să fie siguranța, eliminarea greșelii. Iar la aceste lucruri latul ghetei e extrem de folositor.

Dar folosește și latul! Și nu oricum!
În mijlocul acestei pledoarii pentru exteriorul ghetei, Budescu a făcut faza serii cu latul! Sunt momente în care și partea interioară a piciorului poate genera scântei. A primit pasă de la măcar 30 de metri, de la Dennis Man, și a trimis-o mai departe cu latul, dintr-o singură atingere, exact pe direcția de fuleu a „Bizonului”. Nu e ușor de dat acea pasă, îți trebuie coordonare, e obligatoriu să-ți iasă timpii, dar în primul rând trebuie să-ți vină ideea să faci așa! Un jucător obișnuit ar fi preluat pasa de la Man, ar fi făcut mai multe atingeri, ar fi încercat să construiască. Poate că s-ar fi dus spre margine, să-l încolțească doi-trei adversari și să-l faulteze. Cu Lazio oricând e bună o fază fixă la poarta lor, arunci mingea în careu, poate iese ceva. Variantele de a marca altfel sunt extrem de limitate, iar ca să existe cu adevărat, trebuie să ai un jucător ca Budescu.

De când n-ați mai văzut portar driblat?
De demult, probabil! Se mai întâmpla pe vremea când jucau Dobrin, Cârțu, Majearu, cu care nea Imi Ienei l-a comparat pe Budescu imediat după meci. A trebuit să vină meciul cu Lazio să se întâmple o astfel de fază. În primăvara europeană, cu Lazio, nu în cine știe ce meci anonim, cu o echipă obscură!
A urmat, după driblarea lui Strakosha, acea preluare prea largă în stânga, apoi încercarea de călcâi, când mingea îi scăpase deja de sub control, iar faza se răcise. La final, în fața microfoanelor, decarul cu numărul 11 și-a făcut un fel de autocritică, încadrând episodul la capitolul ratări. E bună și modestia, dar înainte de a fi considerată o ratare, faza trebuie pusă în sertarul cu lucruri geniale! Măcar pe marginea acelui sertar! În fond, ne uităm la fotbal ca să vedem și așa ceva. Sunt pline stadioanele (mai ales ale noastre) de trudnici, privirile și sufletele noastre mai au nevoie și de asemenea mângâieri!

Nu doar cu Feroe și Kazahstan
Acum doi ani și jumătate, Costică făcea un meci excelent în echipa națională la Torshavn, iar România se califica la Euro 2016. Luni la rând după aceea, în interviuri, el aducea aminte de acea partidă, însă afirmațiile parcă nu sunau cum trebuie. Cum poți să invoci mereu că ai făcut meciul vieții în Feroe? Următorul punct de maxim la echipa națională l-a avut la Ploiești, cu Kazahstan. Feroe și Kazahstan, iată reperele unei cariere sub tricolor! Apropo, cu Gibraltarul când jucăm, să dea iarăși Budi două goluri? Răutăți, răutăcisme, ziceți-le cum vreți!
Dar Lazio se pune? O astfel de seară îi poate dezlipi lui Budescu eticheta de zmeu cu liliputanii? Sigur că da!

Vede de sus
Toate lucrurile bune, vorba lui Panduru, pe care le face Budescu în teren sunt caracteristice, de regulă, jucătorilor scunzi, bine înfipți în picioare, cu centrul de greutate jos. Un metru șaptezeci și un pic, cam pe acolo. Costică surprinde având aceste execuții la 1,86. Când ai crescut așa înalt, te faci stoper, poate vârf de atac, în cel mai bun caz mijlocaș defensiv. În niciun caz nu te apuci de dat exterioare!
Tocmai de aceea e el atipic. Vede terenul mai de sus, cei 10-15 centimetri în plus îl ajută, în loc să-l încurce. Răutăcioșii (cei din poveștile cu Feroe și Kazahstan) invocă nu doar centimetrii, ci și kilogramele. Poate că e adevărat, poate că lui Costică îi mai place și-o pastramă pe cărbuni, poate și-un pahar cu vin.

Dar dacă mânânci mereu paste integrale și stai toată ziua să-ți socotești caloriile și miligramele de gluten, îți ocupi mintea și nu mai lași liber acel colțișor de unde ţâșnesc pase cum a fost aceea de la golul cu Lazio!