Lupescu sau candidatul care nu va candida

Fostul internațional e privit drept singurul capabil să smulgă coroana de pe fruntea lui Burleanu. Dacă va dori. Dar va dori?

Când vorbește despre un fost mare fotbalist care ar putea fi președintele FRF din aprilie încolo, Mircea Sandu nu se referă la Marica, deși multă vreme a lăsat senzația că favoritul său ar fi Ciprian. Se referă la Lupescu. Pentru cei cu reflexul ascuţit în zeci de ani de meserie de a citi printre rânduri, mesajul e clar. Ciprian a fost un fotbalist bun, dar nu mare, în sensul în care folosim noi termenul. Lupescu însă a fost mare, chiar dacă există și alte păreri. Că pasele sale aveau o anumită lungime, limitată, sau că ghetele sale se toceau doar pe latul labei piciorului, exteriorul rămânând aproape neatins. Răutăți! Când în opt ani de Bundesliga joci aproape 230 de meciuri, înseamnă că ai fost mare, indiferent de zona de uzură a calapodului.

Liftul de la Cardiff
Un zvon lansat în ultimele zile pe piață ar fi acela că dacă Lupescu ar candida, Răzvan Burleanu s-ar retrage din cursă.

Dar de ce-ar face-o? Între cei doi nu există aproape niciun fel de conexiune. Singura apropiere la mai puțin de-un metru s-a produs în acel lift de la Cardiff, de la finala Champions League, în care întâmplarea adusese și obrajii rumeni ai lui Sir Alex Ferguson, se pare mentorul lui Lupescu din ultima vreme (a se vedea și povestea recentă a doamnei Simona Marinescu, nașa lui Ionuț, martoră a unui episod newyorkez în care marele antrenor scoțian recomanda restaurante din Brooklyn în pâlnia telefonului fostului internațional român).

În urma acelui scurt dialog convențional din lift, repovestit de președintele FRF și redimensionat la rang de șuetă agreabilă, Lupescu l-a făcut mincinos pe Burleanu. Deși termenul și mai corect ar fi fost mitoman. Asta definește situațiile în care spui nu ce s-a întâmplat, ci ce ți-ar fi convenit ție să se întâmple.

Așa că varianta unei retrageri a lui Burleanu în favoarea lui Lupescu e un gând scurt, care trebuie alungat după doar câteva secunde. La fel de scurt ca și întâmplătoarea întâlnire din liftul arenei galeze.

Riscurile lui Ionuț
La aproape cincizeci de ani, Ionuț stă foarte bine unde e acum, la UEFA. Are funcție importantă, costum elegant, probabil o leafă pe măsură și se bucură de respect oriunde merge. A candida în România ar însemna să meargă la șefii de la Nyon și să le spună „Știți, eu sunt mânat de o misie nobilă, trebuie să pun umărul la binele fotbalului din țara mea! Pentru asta am nevoie de câteva săptămâni de răscolit coclaurile, de stat la taifas cu ajefiștii, cu fotbalul de sală, cu fotbalul feminin, cu cluburile de juniori. Muncă de teren, de cizme de cauciuc, uite, las aici, în Elveţia, costumul pe umeraș, la Valea Mărului și la Șirineasa sunt mai indicate cizmele de cauciuc”.

Dacă iese președinte, va fi ca Boniek în Polonia, ca Suker în Croația sau ca Savicevici în Muntenegru. Foști mari fotbaliști, pe care a scris Juve, Real, Milan și care acum conduc federațiile din țările lor.
Dar dacă pierde? Cum să te întorci la Nyon și să le spui colegilor că ai pierdut pentru că AJF cutare și-a răsucit votul din rațiuni politice? Există un risc în această candidatură și e greu de crezut că Lupescu, ajuns la un nivel extrem de înalt în dregătoria fotbalului internațional, ar fi dispus să și-l asume. Nu neapărat pentru că postul de la Nyon ar fi călduț, ci pentru că pur și simplu n-are niciun sens să facă asta.

Ei înșiși
Lui Răzvan Burleanu se pare însă că-i convine această așteptare a Opoziției că Lupescu va candida în cele din urmă. Înseamnă că actualii candidați n-ar avea suficientă anvergură. Și mai înseamnă că, așa cum arată buletinele de vot în acest moment (Pușcaș, Balaj, Prunea, Marica, Iacob), tot Burleanu e favorit. Pentru a face un serviciu celorlalți candidați, Ionuț are datoria de a spune clar și urgent că nu candidează. Abia atunci opozanții lui Burleanu vor putea să-și desfășoare campania fără a fi vegheați de un spectru stelar care nu-și va părăsi galaxia pentru a ne lumina nouă cărările întunecate.