Dinamo, pe neînțelesul tuturor

Meciul de Cupă la Cluj a adus o calificare în ”sferturi”, dar și o mulțime de lucruri pe care cu greu le poate cineva explica

Nu demult, un domn pe nume Alexandru David (nu ne știm, dar am înțeles că e președintele lui Dinamo, venit în acest post cu o bogată experiență de manager în turism) informa că nu conduce defel un club sărac și că majoritatea salariilor se situează între 7.000 și 12.000 de euro lunar. Cu această afirmație, Domnia sa nu face altceva decât să adauge un strop de nelămurire la Marele Mister al Universului: cum de niște oameni prețuiți cu acești bani pot să joace atât de prost?

Cu cine a jucat Dinamo?
Să lămurim măcar o mică parte a lucrurilor și să spunem că U Cluj are toate meritele la ceea ce s-a întâmplat pe arena de sub Feleac. A jucat bine, și-a încălzit minunații suporteri cu o seară memorabilă, a fost aproape de un rezultat memorabil, dar….
Dar e complet greșit ca Dinamo să justifice că o formalitate s-a transformat într-un thriller prin faptul că U îi are pe Albuț, Abrudan, Giurgiu, Florescu, Goga, oameni cu sute de meciuri pe prima scenă și cu selecții în echipa națională. Da, cei enumerați sunt experimentați, dar au niște vârste, pe unii dintre ei tricourile se mulează peste anumite protuberanțe. Și, ce e cel mai important, cu toată frumusețea ei ardelenesc-academică, U e totuși o echipă de liga a treia care e talonată strâns în clasament de Performanța Ighiu și Industria Galda, echipe ale unor sate de prin Alba. Iar arealul deplasărilor urmașilor lui Dan Anca sau Remus Câmpeanu cuprinde azimuturi gen Avântul Reghin, Comuna Recea, Iernut, Cugir….

Starea de agregare
În fața unei asemenea echipe, tu, Dinamo, trebuie să zburzi. Să-i faci praf fizic, pentru că atunci când vrei în Europa sau măcar în play-off, când ești plătit așa cum pretinde domnul Alexandru David, ești obligat să domini clar măcar în plan fizic o echipă de veterani care practică această activitate mai mult din dragoste pentru tricoul alb-negru.
Dinamo însă a înotat, a părut ruginită, a avut momente de somnolență, de dispariție de pe orbita meciului. Oricât s-ar invoca finalul unui sezon încărcat, n-ai voie să apari în această stare de agregare fluidă și să nu reziști, umăr la umăr, într-un duel cu Goga, care e un fotbalist bun, dar e trecut bine de treizeci de ani și e plinuț de-a binelea.

Misterul lui Mister Vasile
Se știe, de ceva vreme la meciurile care intră în prelungiri se poate face și cea de-a patra schimbare, dincolo de limita celor 90 de minute. Se poate, dar cu o singură condiție: aceea ca PRIMELE TREI SĂ FI FOST EFECTUATE ÎN TIMPUL REGULAMENTAR. Miriuță a procedat în primele 90 de minute la o singură înlocuire: introducerea lui Rivaldinho, la pauză. S-a intrat în cele două reprize de prelungiri și nici nu s-a mișcat bine mingea de la centru că l-a băgat pe Dudea în locul lui Corbu. Și peste alte trei-patru minute, l-a introdus și pe Șerban în locul lui Nemec. Dacă înlocuiții, Corbu și Nemec, erau obosiți în minutul 92 sau 96, erau ei mai odihniți în minutele 89 și 90? Dacă-i scotea atunci când trebuia, regulamentul i-ar fi permis lui Vasile să mai facă o schimbare și, zău, nu i-ar fi prins rău la cât de pe îndelete s-au mișcat ai săi în prelungiri. O naivitate de strategie demnă de grupa pregătitoare a fotbalului!

Singurele plusuri
Sunt două. Mai întâi calificarea, care-i deschide lui Dinamo orizont european prin Cupă, dacă n-o fi să se întâmple prin campionat. Al doilea plus (nu râdeți!) e că, spre deosebire de precedenta deplasare de Cupă, de la Piatra-Neamț (alt chin, și tot cu o echipă de liga a treia), de data asta, la Cluj, nu s-a îmbătat nimeni. Cu toate că nu e timpul trecut, filmulețele pot apărea oricând. Ne-am obișnuit deja să apară.