Butoaiele galezilor, programul nostru 

România U21 a făcut 0-0 pe pământ galez, dar se vorbește mai mult de dificultățile deplasării decât despre fotbal

Când remizezi acolo unde Bosnia, pe care noi am învins-o nu demult la ea acasă, tocmai a câștigat cu 4-0, nu prea e bine. Dar când scoți remiza cu doi oameni mai puțin și la capătul unei călătorii demne de aventurile exploratorilor, parcă nu-i așa de rău. Reprezentativa de tineret rămâne în cărțile calificării mai degrabă prin recenta remiză cu Portugalia, 1-1 la Ovidiu, decât prin ce a obținut în Țara Galilor.

Așa ceva nu se face!
George Pușcaș e plin de talent, marchează cu ușurință și poate fi în viitor atacantul pe care prima reprezentativă îl tot caută în rotocoale mai largi sau mai strânse, dar care încep și se termină la Florin Andone. Marea problemă a lui Pușcaș e însă că nu prea are meciuri de seniori în picioare. La Inter era mai mereu pe bancă și foarte rar în teren. La Benevento dădea senzația că ar putea juca mai mult, dar după barajul de promovare și după primele (puține) etape, a fost uitat pe bancă. În Italia banca e lungă, pe foaie se trec 23 de jucători, așa că nu e cine știe ce realizare să fii rezervă neutilizată. Și vorbim despre banca unei echipe fără niciun punct după 12 etape de Serie A, caz probabil unic în istoria fotbalului italian!

Această lipsă a jocurilor s-a văzut în gestul lui George din faza eliminării. Dorința de a face mai multe decât poți efectiv să faci te împinge la astfel de acte instinctuale. Acea combinație de coate în adversarul aflat în spatele tău urmată de un procedeu de judo prin care-ți trântești adversarul n-au nimic comun cu fotbalul, George! Așa ceva nu se pune niciodată în practică și cu atât mai mult nu se execută atunci când știi deja că ești în zece oameni, după eliminarea (discutabilă) a lui Răzvan Marin!

Ne plângem de ei
Sigur că la Bangor (locul de disputare) nocturna a fost chioară, galezii n-au venit cu promisele sandvișuri la aeroport, iar în locul antamatelor containere pentru refacere au adus pubele de gunoi. Fără a analiza ospitalitatea galeză ca noțiune de ghid turistic (nu ne-au lăsat să facem duș la terenul de antrenament, gazonul acestuia mustea de apă), trebuie să vedem dacă nu cumva ne-am lăsat cam mult în grija lor și cam puțin în grija noastră. O echipă națională, fie ea și U21, depinde de gustările pe care le aduc adversarii la aeroport? E așa mare lucru să te ocupi de niște sandvișuri pe cont propriu? A fost trimis cineva să vadă cum arată terenul de antrenament?

Dar de noi nu ne plângem?
Sperăm mult de la reprezentativa U21 și ne-am atașat cumva, în calitate de suporteri, dorinței ei de a se califica la un turneu final, după 20 de ani. Dar, în egală măsură, dacă trupa lui Isăilă va rata această calificare, nu-i vom putea reproșa nimic. Nu poți să reproșezi ceva unei echipe care pleacă la un meci oficial trezindu-se la 5 dimineața! Se duce de râpă orice ritm biologic, dacă te scoli odată cu pescarii nu mai ești om de umblat pe stradă câteva zile, cu atât mai puțin fotbalist care joci majoritatea meciurilor în nocturnă.

S-a mers cu cursă de linie, apoi cu autocarul. Bine că nu s-a luat trenul din gară! S-au făcut zece ore la dus, tot atâtea la întors, s-a revenit în țară miercuri spre joi la miezul nopții, cei care mai aveau de ajuns în orașele lor de provincie probabil că au ajuns joi dimineața, iar într-o zi-două au meciuri oficiale.
Asta e călătorie planificată pentru târgoveți care pleacă să ducă de Sărbători o oală cu sarmale neamurilor aflate la muncă în Marea Britanie, nu deplasare pentru o echipă de fotbal de la care pretinzi performanță și calificare!