Nervii lui Stoican și arbitrajul de altădată

Iritarea antrenorului de la Iași n-a pornit doar de la un aut. Nivelul de cultură fotbalistică al arbitrilor de astăzi e cel care lasă de dorit și invită la comparații

Cam prea mare circul pentru un aut dictat invers, de la executarea căruia până la golul primit de ieșeni au trecut 37 de secunde! E clar că ieșenii au căzut în plasa întinsă de Dan Petrescu, în declarațiile lui insistente că arbitrii l-ar dezavantaja constant, când realitatea e cam pe dos! Plus că și povestea (premeditată!) cu tricourile acelea, e încă un semnal că știau că vor fi provocați și că meciul din Gruia le va da prilejul să le îmbrace.

Te enervezi, dar pe cine te enervezi?
Stoican e un fost fotbalist important, jucător de echipa națională. La fel ca și Dică, Claudiu Niculescu sau Miriuță, la dinamovist doar imnul fiind altul. Ca să nu mai vorbim de Hagi sau Dan Petrescu. La rându-le, „Magiun” Barbu, Costel Enache sau Ion Moldovan au avut cariere importante în Divizia A, primul chiar mult peste ce oferă peisajul acum. Iar Pustai a marcat peste o sută de goluri în liga a doua.

Oamenii ăștia simt jocul, simt fotbalul. Nu e vorba de un aut dat într-o direcție sau alta, ci de jocul în sine. De fenomen. Ca arbitru, ca să-i lămurești că nu e ca ei, ci e ca tine, trebuie măcar să încerci să te apropii de nivelul lor de cultură fotbalistică. E, însă, extrem de greu! Dintre arbitrii divizionari de astăzi, niciunul n-a fost fotbalist de luat în seamă. Cel mai mult a urcat George Găman, până la limita dintre ligile a doua și a treia.

Cine arbitra pe vremuri?
Să ne ducem în urmă cu trei decenii. În 1987. Lucrând la enciclopedia „100”, care va apărea în curând, făcând „săpături” prin arhive, dar și prin memoria afectivă a unor vremuri trăite la tinerețe, am constatat că:

Atunci în vârful listei FIFA românești era Ioan Igna. Cine era Igna? Un mijlocaș care prinsese din teren, la Arad, finalul carierei lui Petschovschi, luase trofee interne cu UTA, promovase cu Timișoara în prima ligă și făcuse parte din lotul olimpic. Il urmau pe listă Ion Crăciunescu (câștigător al Cupei cu Chimia Rm. Vâlcea, evoluând apoi și în Cupa Cupelor), George Ionescu, fost divizionar A la Sportul și B la Autobuzul, sau Porumboiu, mulți ani căpitan de echipă în liga a doua.

Abia mergând mai jos de lista FIFA, la arbitrii divizionari fără ecuson internațional, rămânem impresionați. Mircea Constantinescu, de mai multe ori campion cu Dinamo, un portar scund, dar elastic, care a apărat în CCE contra Realului, pe Bernabeu. Regretatul Alexandru Mustățea, mijlocaș, campion cu Dinamo și FC Argeș. Ion Velea, fundaș stânga, fost campion cu Craiova. Mircea Stoenescu, stoper sau închizător, mai multe titluri cu Dinamo, coleg de vestiar cu Dumitrache, Lucescu sau Dinu. Regretatul Mircea Neșu, tatăl lui Mihai, fos căpitan al lui „U” Cluj și al Crișului Oradea. Mircea Axente, extremă dreaptă, dublu campion cu UTA, titular în formula care a eliminat pe Feyenoord. Gheorghe Constantin, mai cunoscut drept Costică Vâlcea, cu vreo zece ani petrecuți în poartă la Chimia, Reșița și Petrolul.

Două epoci
Sigur că nu putem compara mijloacele de analiză din 1987 cu cele de azi. În vremea aceea, îi scriai iubitei din armată și puneai plicul parfumat la poștă, nu stăteai cu ea pe mess din planton. Astăzi se disecă totul, „se face farmacie” (e o expresie a arbitrilor) și probabil că dacă acea farmacie video s-ar fi făcut în urmă cu treizeci de ani, li s-ar fi găsit și lui Igna, Axente sau Neșu-tatăl destule hibe, cât de campioni și de intertnaționali or fi fost ei.

Însă acei oameni, cu toată viața lor de până atunci (și de după aceea) petrecută în iarbă, aveau autoritatea biografiei, a priceperii. Cei de astăzi, (nu doar românii) își îndească căștile în urechi , primesc delegările pe mail, se uită la pauză pe ecranele telefoanelor inteligente dacă a fost penalty sau nu, dar sunt lipsiți de acel greu de descris simț al fotbalului, fără de care atunci când încalți ghetele cu crampoane, te simți ca un elefant într-un magazin de porțelanuri.