De la Panenka la Călințaru. Via Artur Jorge

Un penalty în minutul 95 trimis în brațele portarului și un autogol în secunda 12, la meciul de debut. Comedia neagră e la ea acasă

Erau primele penaltyuri de departajare din istoria fotbalului. Până atunci, până în iunie 1976, meciurile încheiate la egalitate după 120 de minute se rejucau. Pentru celeritate, cum se spune astăzi, s-a instituit departajarea de la punctul cu var. Nu doar pentru celeritate, ci și pentru suspans.

Cehoslovacia mare, cu acele tricouri roșii pe care scria CSSR, juca finala campionatului european la Belgrad cu RFG. Cu Viktor în poartă, cu Dobias, Ondrus, Gogh, Panenka, Masny, Nehoda. Parcă mai mulți slovaci. 2-2 și penaltyuri. Cehoslovacii marcaseră tot, nemții rataseră o dată. Urma ultima execuție.

Cine era Panenka
S-a apropiat de minge Antonin Panenka. Ceh, nu slovac. Mijlocaș la Bohemians Praga. Numărul 8. Ulterior, după 30 de ani, a jucat la Rapid Viena, cu care a prins o finală de Cupa Cupelor, contra lui Everton.

Avea atunci, în 1976, aproape 28 de ani, azi are aproape 69 și aceeași mustață pe oală. În poarta refegiștilor stătea Sepp Maier. La 33 de ani, era campion mondial, european, triplu câștigător al CCE cu Bayern. Poate cel mai bun portar din lume la acea clipă. Panenka s-a dus spre minge în sprint și când să ajungă la ea a încetinit alergarea. Sepp își mutase deja centrul de greutate. Optarul a băgat piciorul sub minge, care s-a dus, învârtită, la semiînălțime, în tarlaua de poartă rămasă goală, iar CSSR au devenit campioni europeni.

Ceea ce numim astăzi argotic „scăriță” s-a numit și încă se numește pe destule meleaguri „Panenka”.

Călințaru, via Schumacher
Cu siguranță George Călințaru știe ce-i aia scăriță. E greu de crezut însă că a auzit de Panenka. Atunci, în 1976, „juventinul” de astăzi mai avea 13 ani până să se nască. Acel 89 de pe tricou e anul nașterii, deși poate fi foarte bine și număr de troleibuz. Panenka era optar, cum ar zice astăzi Hagi.

Călințaru a jucat în prima ligă puțin la Brănești, foarte puțin la Viitorul și câteva meciuri la Juventus. Viața l-a făcut fundaș dreapta din mijlocaș ofensiv. Lovește bine mingea, are o tehnică mulțumitoare, chiar dacă pe loc, nu în viteză. (Ne-am intersectat drumurile pentru câteva luni la Brănești, la începutul acestui deceniu).

În șapte ani n-a bătut niciun penalty. Probabil că nici nu va mai executa vreunul, vreodată. Când vrei să dai „Panenka” în minutul 95, trebuie să fie 5-0 pentru tine, nu 1-2. Sau să fii însuși Panenka. Sau Pirlo, că și el mai dădea așa. Dar niciodată la 1-2, la ultima fază. Dacă ești Călințaru, lași scărița în magazie și dai tare, sănătos. Dacă Niță are norocul să fie pe traiectorie, îl bagi și pe el în poartă, cu minge cu tot.
Pentru cei de o anumită vârstă, pe meleagurile noastre a mai fost o astfel de întâmplare. Să tot fie vreo 15 ani, de când Constantin Schumacher a dat așa un într-un meci de Cupă, Rapid-FC Argeș, un penalty de departajare. În poarta piteșteană era Dani Coman. Schumi a dat scăriță, iar Dani a fost peste Niță. A lăsat mâinile pe lângă corp și a făcut stop pe piept!!!!

Alt Artur Jorge
Artur Jorge Braga Melo Teixeira a fost marele antrenor portughez cu mustață deasă. Fost la Porto, Benfica, PSG și în multe ale locuri. Azi e retras, are 71 de ani și în mod sigur n-a văzut meciul de la Ploiești al aproape omonimului său conațional Artur Jorge Marques Amorim, fundașul visat o vară întreagă de Steaua.

La autogolul stoperului adus de la Braga via Belgia frapează doar secunda 12. În rest, când stai prost în teren, se mai întâmplă. Semne de exclamare a ridicat o altă fază a lui Artur Jorge, prin repriza a doua.
Portughezul era pe la centrul terenului când mijlocașii i-au întors o minge. Deși nu era prin preajmă niciun adversar, Artur a privit roată și apoi a pasat acasă, vreo 45-50 de metri, la Niță. Orice stoper de la Granitul Babadag sau de la Avântul Frasin ar fi încercat să urce și să construiască. La Braga nu se huiduie pasele înapoi de 50 de metri?