Gata, nu se mai moare!

Timp de șase ani s-a trăit cu ideea că în momentul în care Mititelu va câștiga procesul contra FRF, LPF, Sandu și Dragomir, pe fotbal se va pune lacătul, din pricina sumei imense,practic imposibil de acoperit

Perspectiva sumbră

Dacă la Apel s-ar fi menținut deciziile instanței de fond, la ora aceasta Mititelu ar fi comandat deja mobilier nou pentru Casa Fotbalului și pentru sediul Ligii. Suma de 220 de milioane de euro (240 sau chiar 260 după alte versiuni) ar fi fost imposibil de plătit de către FRF și LPF, iar Mititelu, în calitate de persoană în drept să primească despăgubiri, ar fi avut voie să numească administratori ai instituțiilor care conduc fotbalul. Guvernul era deja format, dregătoriile se împărțiseră. În timp, sumele produse de FRF și LPF ar fi luat drumul conturilor fostului patron al Craiovei. Federația și Liga ar fi funcționat pe lumina de avarie, cu costuri minime, probabil că loturile naționale ar fi mers cu remorca de tractor în deplasări și s-ar fi cazat prin gări.

Exista și perspectiva ca la Apel monstruoasa sumă să se mai diminueze, chibiții sălilor pașilor pierduți vorbeau de 30-40-50 de milioane de euro, o cifră tot foarte mare, dar parcă mai digerabilă. Oricum, FRF, prin eficientul său departament ideologic, își începuse cumva contraofensiva. Acum o lună și ceva s-a emis teza că normal ar fi ca inclusiv partea de prejudiciu a Federației să fie pusă de Justiție în cârca personală a domnilor Sandu și Dragomir, pentru că dumnealor s-au aflat în amvonul acelui nefericit Comitet Executiv. Cu asta, actuala administrație mai avea încă un as în mânecă atunci când se vorbea despre „moștenirea dezastruoasă”.

Justiția

Când s-au pronunțat sentințele în Dosarul Transferurilor, filoeuropenii și milenariștii din peisaj au răspuns cu solemnitate că deciziile Justiției sunt de necomentat. Acum, în rândurile acelorași categorii ideologice, ar cam fi ceva loc de comentarii. Deciziile instanțelor sunt sfinte atunci când îi pun sub obroc pe adversarii din lupta de clasă, dar parcă se desacralizează nițel atunci când preopinenții scapă basma curată.

Rămân insă întrebări. Prima ar fi aceea cum o sumă de un sfert de miliard de euro dispare de la o instanță la alta? A doua, parcă mai sâcâitoare decât prima, e cum de niște domni procurori de la DNA, plătiți probabil la nivel occidental și zugrăviți astfel încât să pară în ochii societății viteji apărători ai dreptății, pot cere 14 ani de pușcărie, pe care instanța de fond îi transformă în 3 ani cu suspendare, iar instanța de apel îi șterge de tot? Explicația e că trăim într-o țară în care amenințarea cu pușcăria e mai înfricoșătoare decât pușcăria însăși.

Iluzia

Acest capitolaș aproape că nu contează. Totuși, la câteva ceasuri de la pronunțarea sentinței, apărătorul lui Mititelu certa studioul de la Dolce Sport că a dat fragmente din stenograma Comitetului Executiv din 21 iulie, cel cu dezafilierea, în loc de stenograma ședinței din 8 iulie, cu preliminariile dezafilierii. Nu Dolce Sport a pronunțat sentința, nu presa a hotărât. Instanța a făcut-o, iar aceste filipice post-pronunțare nu sunt decât semne de paranoia. Ca și atacul pe cale civilă. Acolo trebuie depusă o taxă de timbru care, raportată la sfertul de miliard invocat, trece de 10 milioane de euro. De unde atâția bani?

Fotbalul

Despovărat de drobul de sare sub care a trăit șase ani, fotbalul n-are încotro și trebuie să meargă înainte. Să producă jucători, să obțină calificări ale loturilor naționale, să scape de insolvențe și de falimente. Perspectiva punerii lacătului a dispărut, guvernele fotbalului, în exercițiu sau în exil, sunt invitate să contureze dimensiunea reală a fenomenului, nu cea care ar fi existat în urma dezastrului financiar determinat de acest proces. Iar pentru Mititelu, acest Che Guevara al ultimilor ani, lucrurile sunt și mai clare. Revoluția făcută fără bani, doar cu promisiuni, nu are cum să mai continue.