Intervenționismul federal, faza pe plăcuță și cască
Pe plăcuța Cupei decernate Voluntariului scria Astra. E ca și cum ai merge la prăvălie și pe eticheta de sub bormașină ai citi ”telemea”

La Adunarea Generală a FRF, Răzvan Burleanu s-a autodeclarat intervenționist. Adică apt să se bage în niște chestii delicate, pe care, datorită capacităților sale și doar ale sale, să le rezolve. Explicația geopolitică și planetară a termenului e mai amplă și mai pretențioasă, presupune intervenții chiar armate la un moment dat, dacă situația o cere, dacă liniștea planetară reclamă numaidecât imixtiunea unei mari puteri. Dar ce mi-e o zonă de conflict, un Afganistan, o Angolă, ce mi-e un AJF rebel sau o Ligă care nu vrea să dea taxă de solidaritate! Tot aia e, imediat se poate clădi a cincea latură la Casa Fotbalului și devine Pentagon!
Ginta latină
În magica sâmbătă a fotbalului nostru, prânzul a conținut insalate și antipasti. Truditorii ajefiști și alți meseni de la talpa fotbalului s-au delectat de pe fotoliile plușate cu un discurs „ai sapori”, cu arome adică, ținut in melodioasa limbă italiană de Michele Uva. Un învățat renascentist al fotbalului. Director general la federația italiană. Numai bun să creștineze populația păgână a fostei Dacii. Dar cum s-o creștineze, când băștinașii de pe scaune n-au beneficiat de traducere, nu li s-au dat căști? Eroare de intervenționism! Sau supraevaluare a electoratului? S-a plecat pesemne de la premisa că la AJF-uri se predă Dante, Divina Comedie, iar la ligile a doua și a treia se conspectează Petrarca!
Paza bună trece lipsa primejdiei
Ca orice entitate puternică, hărăzită să practice intervenționismul pe scară largă, prezidentul federal a poposit la Ploiești înconjurat de o jumătate de duzină de bodyguarzi. Iminentul pericol al unei invazii din partea rebelilor din Voluntari a fost astfel descurajat din fașă. Iar planul aripii pescărești din forțele paramilitare giurgiuvene, recunoscute pentru atrocitatea atacurilor lor asupra plăticii din Dunăre, n-a mai putut fi pus în aplicare. Probabil că dom’ președinte va merge în campanie electorală cu un detașament de blindate, iar pentru deplasările mai lungi va închiria Air Force One, acesta urmând să aterizeze în lanurile de rapiță din apropierea terenurilor comunale unde se vor disputa acerbele finale ale fotbalului pe uliță.
S-a schimbat placa
Apogeul intervenționismului s-a consumat abia seara târziu, când intervenționistul numărul unu al fotbalului românesc a înmânat Cupa celor de la Voluntari, trofeu pe care deja fusese scris Astra Giurgiu. Asta înseamnă să fii puternic! Ești automat vizionar! Anticipezi câștigătoarea, iar dacă se întâmplă să nu fie conform anticipărilor, e doar o mică eroare în Teoria Probabilităților. Nu înseamnă că au fost calculele greșite, ci doar că și-a băgat Aghiuță coada! Ucigă-l toaca! Ce mare lucru e? Într-o oră-două se face altă plăcuță, se scrie frumos pe ea Voluntari și gata!
Și asta, să te miști repede, tot intervenționism se numește! Totul e să ai la îndemână un cui înroșit și o șurubelniță în stea. Și dacă n-ai șurubelniță, lipești plăcuța cu Picătura!
În loc de cui înroșit ne-ar trebui un fier roșu!