O fantomă bântuie Europa: Leicester City

Champions League are în structura sa de primăvară 15 echipe vii și o fantomă. Leicester se învârte prin peisaj în cearșaful alb cu care anul trecut speria pe toată lumea, dar care acum e doar o învelitoare a unei prăbușiri […]

Champions League are în structura sa de primăvară 15 echipe vii și o fantomă. Leicester se învârte prin peisaj în cearșaful alb cu care anul trecut speria pe toată lumea, dar care acum e doar o învelitoare a unei prăbușiri pe care n-o poate opri nimeni.

Citirea tabelei de pe „Pizjuan” nu zice însă asta. O înfrângere cu 2-1 în deplasare nu e cel mai rău rezultat din lume, deschide perspectiva calificării cu un simplu 1-0 acasă. Asta ar însemna sferturi de finală și nimeni n-are dreptul să spună despre unii aflați la un pas de sferurile CL că sunt fantome.

Dar chiar sunt! Leicester a pierdut cu 2-1 la Sevilla, însă putea să piardă cu 6-1 sau cu mai mult la unu. Ranieri își căuta echipa cu lupa pe teren, atât de mică, de nedimensionată, era campioana în exercițiu a Angliei! Lăsată aproape exclusiv în seama portarului, Leicester părea că s-a rătăcit în peisaj. Că vizitează arenele Europei cu totul accidental, locul ei definitoriu fiind în ligile inferioare engleze, pe pajiștile acelea veșnic verzi, chiar și atunci când e urât afară și centrarea vine de undeva din ceață.

Dacă libelula trăiește o singură zi, Leicester a trăit un singur an. Fix cu douăsprezece luni în urmă, „vulpile” lui Don Claudio făceau 53 de puncte, se distanțau în fruntea Premier League și certificau că gluma nu e glumă, că într-adevăr se bat la titlu. Acum au doar 21 de puncte, unul peste linia fatală, și dacă vor pica, vor scrie istorie în Anglia mult mai apăsat decât atunci când au câștigat campionatul.

În afară de Kante, vândut rodnic la Chelsea, ei sunt tot ei. Apărarea e identică, Vardy e tot Vardy, au apărut două pete afro, Ndidi și Musa, Mahrez pare puțin deranjat de la siestă, iar Drinkwatter… Ce poți să spui de Drinkwater? Vorba lui Dănuț Lupu, apă bei, apă joci!

Doar Ranieri pare altul. De fap, nu altul, ci tot el. Dar nu el, antrenorul care lua titlul în Anglia cu Leicester Nobody (performanța poate fi similară, raportat, cu un triumf al Chiajnei sau Voluntariului în România), nu el, antrenorul anului 2016 în cele mai recente anchete oficiale, ci el, bătrânelul care stătea nu demult, acum doi ani și ceva, pe banca Greciei fără să înțeleagă cum după ce-l bate România, îl mai bate și Feroe. Don Claudio, operă de trei parale, cu apa chioară a lui Drinkwater servită în cupe de șampanie în antract!