Cifrul Ciprului

De ce se deghizează arbitrii din Târgoviște în bulgari? De ce se acordă quintale de penaltyuri în meciurile de pregătire din cantonamente? Din cauza vulnerabilității unui sistem pe care nimeni n-are interesul să-l ermetizeze

Se știe, personal, în timp, am cochetat și cu postura de oficial al unor echipe de fotbal. Nu mari, ci suficient de mici ca ele să devină carne de tun, vaci de muls sau orice altceva pentru mecanismul din jurul acestor idilice stagii de pregătire ale căror splendori sunt developate în aceste zile în Gazetă. Rotițele dințate ale mașinăriei infernale sunt rodate în ani îndelungi de experiență și unse cu smacuri al căror efect e probat cu succes în timp.

Agenții de meciuri
Dacă ești conducător de fotbal la o echipă românească, de prin octombrie începi să primești telefoane și mailuri. Te interesează Antalya? Dar Cipru? Știi, am oferta unui hotel pe plajă, nu e scump, în 45-50 de euro de persoană pe zi își bag totul, transport cu avionul, autocar la scară, limuzină pentru staff, camere cu vedere la Mediterana, bufet suedez variat, patru-cinci amicale cu adversari de top, barem de arbitraj, spălatul echipamentului. La capătul celălalt al firului sunt ceea ce se cheamă „agenții de meciuri”, înregistrați la Federație. De voie, de nevoie, activitatea lor nu se rezumă la fotbal, ci se întinde și în domeniul turismului. Primești de la ei prezentări grandioase în power-point, în care spuma Afroditei se revarsă peste terenuri de fotbal verzi, drepte ca-n palmă.

Echipele românești acceptă orice, sau aproape orice. Condiția e să fie cât mai ieftin. Într-o primă fază lista cu amicale e impresionantă, apoi e posibil să afli, cu câteva zile de a te sui în avion, că în loc de Dinamo Moscova, de exemplu, vei întâlni vicecampioana Turkmenistanului, iar la fața locului, la destinație, ești informat că mâine nu mai joci cu campioana Poloniei, ci cu o echipă albaneză de liga a doua.
Furnicarele din recepție
Mai ales în Antalya, dar și peste mare, în Cipru, echipele stau în complexuri hoteliere gigant, câte zece, poate și mai multe, sub același acoperiș. Ziua, pe terenurile care de multe ori sunt chiar în incintă, e vacarm, antrenamente, meciuri. Jucătorii tăi e posibil să se oprească la fluierul antrenorului de la UFA, care a comandat un cinci contra doi pe terenul de dincolo de gard. Seara, în recepție, sute de oameni fraternizează. Jucători români și uzbeci, arbitrii din Bosnia și Lituania, conducători din Azerbaidjan și Estonia, samsari și misiți de pretutindeni. Se poate pune la cale orice, practic e imposibil să ții sub control sute de bluze de trening de toate culorile. Din acel Turn Babel e foarte ușor să pornească electronic informații către terminalele unor case de pariuri din extremul sud-est al Asiei. Nu e însă numai o procedură de iarnă, lucrurile se pot întâmpla la fel și în stagiile de pregătire de vară, din alpii austrieci. Amintiți-vă, cu o jumătate de an în urmă, cum niște băieți de la Clinceni jucau volei în careul propriu, pentru ca adversarii, parcă ruși, să beneficieze de cât mai multe penaltyuri. Era situația în care arbitrii, deghizați sau originali, erau copios ajutați de fotbaliști la îndeplinirea necesarului de penaltyuri. Atunci, totuși, Poliția austriacă a luat niște gadgeturi la verificat. Însă autoritățile cipriote sau turcești, obișnuite cu aromele dulcegi ale Levantului, nu se vor osteni niciodată să procedeze radical.
Ce se poate face?
Sigur că se pot deschide anchete. CCA, Integritate, poate chiar FIFA și UEFA. Dar e greu de crezut că, și dacă aceste investigații vor avea finalitate, fenomenul să fie stopat. Una dintre posibilele chei, însă, s-ar putea afla chiar la Comisia de Arbitri. Aceasta ar putea trimite în respectivele stagii, alături de echipele românești, câțiva arbitri de top. De pe lista FIFA. Probabil că nici adversarii formațiilor noastre n-ar avea nimic de obiectat, una e un arbitraj FIFA, chiar și românesc, și alta o prestație a unora cu barbă adezivă care se dau când turci, când bulgari, când sloveni. După cum nici Șumudică sau Miriuță n-ar mai scoate echipele de pe teren dacă ar fi arbitrate de fluiere de frunte din țările adversarilor lor. De oameni cu un anumit statut, care nu acceptă să se facă de râs.
Și mai e obligatoriu ceva. Ca foile oficiale să fie înregistrate la federațiile pe teritoriul cărora se dispută partidele. Iar numele arbitrilor să fie specificat clar de organizatori, în baza unui act de identitate. Nu s-ar stopa fenomenul, dar poate că s-ar mai domoli. E așa greu?