Șumudică sau la ce e bună lacrima
S-a bucurat la 3-2-ul lui Plzen pentru că jucase 2 pauză, 1 final! Poanta circulă pe Facebook, nu e rea deloc, chiar dacă e absurdă!

Ea poate deveni însă armă ascuțită în mâinile celor care nu-l înghit sub nicio formă pe Șumi. Da, există destui oameni cărora nu atât un astfel de tip, cât mai ales un astfel de antrenor le pică greu la stomac.
Auzi, domnule, să-ți dai jos pantalonii la conferința de presă, ăla e comportament? Sigur ai premeditat, altfel nu-ți luai încă o pereche pe dedesubt. Să te arunci pe burtă, să-l pupi pe arbitru după ce te trimite în tribună! Circ! Paiață! Să aștepți să te califici în primăvara europeană ca să dai în patronul care te hrănește! Coardă!
Un tip periculos, alunecos, care pândește momentul potrivit, care știe să stoarcă toată zeama până și dintr-o nucă seacă. Un profitor care confiscă nerușinat spuza calificării în primăvara europeană, trăgând-o toată pe turta sa și forțând mâna șefilor, în fond niște oameni serioși, care respectă contracte, să-i dea drumul fără clauza care-l împiedică să plece! Ce hal de om, domnule!
E posibil ca prin unele unghere acești esteți să aibă crâmpeie de dreptate. Șumudică e așa cum e, cum îl știm, jucător și antrenor, de mai bine de un sfert de veac încoace. Dar acest tip îmbătrânit înainte de vreme, în aparență haios și melodramatic (uitasem, a folosit momentul inclusiv pentru a invoca niște voturi în Ancheta Gazetei) are acea artă de a reuși acolo unde alții își frâng gâtul.
De a obține ceva, câte ceva, titluri, victorii cu Steaua, victorii la Plzen sau la Viena, calificări în primăvara europeană, două deplasări memorabile pe terenul lui West Ham. Peisajul e plin de antrenori cu pretenții și cu ștaif care invocă sărăcia pierzând în cascadă și ridicând din umeri. El vorbește de sărăcie câștigând. Are acel discurs gen „Vreau să plâng cu voi în brațe”, folosește lacrima nu ca reziduu al unor emoții neproductive, ci pe post de mediu de cultură pentru victorii.
Întotdeauna, în orice împrejurare, e de preferat un astfel de antrenor. După cum mereu victoria e de preferat înfrângerii.