Ubovici, gol, Golubovici

Atacantul ex-iugoslav a spart gheața. Dar, chiar și spartă, gheața sterilității se topește greu. Cu toată reușita sa din fața elvețienilor, e clar că Stelei îi trebuie acolo, în față, ceva mult mai cald

Trebuie să punem la loc de cinste golul lui Golubovici. Momentul e cu totul memorabil!!! Când un atacant înscrie după 923 de minute, semnele de exclamare se impun de sine. Un băiat venit tot de prin părțile sârbești, Martinovici, şi tot în tricoul Stelei, a dat 5-6 goluri într-un sezon, în urmă cu câteva campionate. La ultimul event al Craiovei, acum un sfert de veac, Emil Săndoi a înscris 15 goluri, fără să bată penalty-uri. Înainte să plece la Foggia, Dan Petrescu era să iasă golgeterul României.

Mai slab decât Rică!
Dar Martinovici și Săndoi şi Petrescu sunt fundaşi, nu atacanți. Și ca să fie sosul și mai picant, cu decenii în urmă, într-un campionat terminat cu retrogradarea Rapidului, legendarul Rică Răducanu a înscris de trei ori, ce-i drept, de la punctul cu var. Dacă Golubovici n-ar fi marcat, acest text n-ar fi venit. Însă un gol al unui atacant, picat după mai bine de 15 ore de joc efectiv, e, într-adevăr, un eveniment. El își merită locul în pagină, cu toată bucuria nestăvilită care i-a urmat. Cu semnul către tribună. Cu îmbrățișarea îndelungă a antrenorului. Cu fiecare frântură de clipă care a transformat reușita într-un episod de neuitat.

Atacant la grămadă
În esență, Bojan nu e un jucător rău. Se bate pentru fiecare minge, pentru fiecare euro și pentru fiecare dinar sârbesc care vine să-i glazureze o carieră destul de nesărată, petrecută, cu excepția unui scurt episod situat în aerul curat al nordului european, doar între miasmele dulcegi ale spațiului balcano-moldav. Nu e un atacant leneș, dimpotrivă! Cu mască, fără mască, bagă capul în gheata adversă, scrâșnește, dă din coate, sare la cap. E solid ca un taur, de multe ori pare că împinge grămada unei echipe de rugby, cu adversari cu tot. Dar nu e de Steaua, și nu neapărat ca valoare sau ca lipsă a valorii. Pur și simplu nu se potrivește ca stil. La Ceahlăul sau la Iași, echipe mai mici, obișnuite să se apere îndelung, omul nostru primea mingi lungi, de 40-50 de metri, câștiga dueluri la cap. Acolo se juca altfel de fotbal, cu mijlocașii pe post de fileu de tenis, eventual de furnici care să recupereze mingile pe care Bojan le culegea cu trudă de pe frunțile apărătorilor adverși. La Steaua e altceva, se joacă mărunt, pasul e adăugat, iar acele avioane de la defensivă la vârf zboară doar ocazional. Mingicărelii din linia de mijloc a lui Reghe i se potrivește tot un mingicar, un atacant care să priceapă încotro se îndreaptă pasa venită din stângul lui Boldrin.

În așteptarea lui Denis
Cu tot acest gol epocal, se pare că pe Bojan nu-l va prinde primăvara antrenându-se la Domnești. Din iarnă vine Alibec. Alt profil, dar și altă stofă. La acea intercepție a lui Boubacar de la Plzen, chiar dacă s-ar fi aflat la primire (ceea ce e destul de greu de crezut!), Golubovici n-ar fi încercat niciodată acel lob cu stângul din care a rezultat autogolul cehilor. Probabil că s-ar fi prăvălit spre poartă cu mingea la picior, în căutarea altui eseu de rugby, care de data asta n-ar mai fi venit din grămadă, ci de pe linia de treisferturi.

Deocamdată tot cu Bojan
Dar până la venirea lui Alibec mai e mult. Deși e frig afară, iarna fotbalului e încă departe. Cu Tănase în recuperare, cu Tudorie și Dennis Man apți să rezolve mai degrabă problema jucătorului U21 decât chestiunea atacantului efectiv, Steaua va asalta careurile adverse cu pasul XXL al lui Bojan. Mai sunt 9 etape de campionat, plus trei meciuri în Europa, plus Cupa. Iată altă mie de minute la dispoziţie. Sunt toate şansele ca până la Crăciun, Golubovici să mai marcheze o dată.