Craiova, dincolo de pod
Publicul Astrei și al Pandurilor (50 plus 30, nu contează, adunarea e comutativă) ar fi încăput, un pic înghesuit, în vreo 15 mașini din sutele care au făcut pod luni noaptea între Severin și Craiova. Era trecut de miezul nopții, […]
Publicul Astrei și al Pandurilor (50 plus 30, nu contează, adunarea e comutativă) ar fi încăput, un pic înghesuit, în vreo 15 mașini din sutele care au făcut pod luni noaptea între Severin și Craiova. Era trecut de miezul nopții, iar pe serpentinele de la Balota șarpele stopurilor roșii claxona, coborând spre Strehaia, trecând apoi Jiul spre Filiași.
La Beharca mașinile suporterilor s-au pus de-a curmezișul celor patru benzi, cerând autocarului echipei să oprească pentru poze și autografe. Gigi Mulțescu și-a dat seama că ar fi o nebunie. Antrenorul superofensiv din iarbă a jucat defensiv în parcare, le-a explicat fanilor ce și cum, iar în câteva minute drumul s-a eliberat. Șarpele roșu al stopurilor s-a risipit, spre unu noaptea, prin tainițele non-stop ale Craiovei, în încheierea uneia dintre cele mai frumoase nopți oltenești de la Bordeaux și Kaiserslautern încoace.
A doua zi dimineață, marți, oamenii au smuls de pe tarabe Gazeta Sporturilor, dar și localele Gazeta de Sud sau Cuvântul Libertății. Pe Unirii, oltenii citeau ziare, legumeau cronici, ca în arhaicele vremuri ale Maximei. Oameni cu părul alb, dar și adolescenți, discutau în grupuri despre meci, despre bolta involuntară a lui Ivan sau despre stângul lui Briceag. Iar cuvântul care era cel mai des rostit era TITLUL.
Declarația ondulatorie, cumva echivocă, a lui Gigi Mulțescu fusese dublată de vorbele precise, țintite, cu subiect și predicat ale lui Marcel Popescu. „Nu mergem la școală ca să ieșim pe locul trei”. Întâmplător sau nu, sexagenarul de azi Marcel Popescu e una și aceeași persoană cu tânărul și impetuosul președinte al ultimului event, de acum un sfert de veac.
Dincolo de podul de stopuri roșii întins pe o sută de kilometri, de la Statuia lui Mihai Viteazu și până la malul Dunării, la Severin, Craiova visează frumos și scoate din ea însăși, din adâncul trupului ei, dreptul de a visa prin fotbal. E un sentiment foarte ciudat. E, așa cum spunea Ioan Chirilă, ca și cum ai găsi într-un scrin rochia dantelată a bunicii.