Ultimele falseturi după Astana

Ecourile remizei nefericite încă se mai aud. Se vorbește despre arbitraj, despre teren, despre crampoane și despre promovarea tinerilor, mergându-se de multe ori cam pe lângă adevăr

În loc să fim mulțumiți de punctul cucerit în miezul Asiei și de unitatea unui grup care se sudează văzând cu ochii, fără tuburi cu acetilenă, ci doar prin discursuri motivaționale, noi, cârcotașii incorigibili, continuăm să căutăm lămâi sau lamui prin avionul de Astana! Vorbim mult și, de cele mai multe ori, extragem din context doar acele frânturi de adevăr care ne convin. Găsim acei vinovați  convenabili unei anumite persoane și unei anumite împrejurări, în care de cele mai multe ori adevărul este altul.

Arbitrajul
Da, portughezul a arbitrat îngrozitor! Probabil că n-a fost rândul nostru, vorba cooperatiștilor fotbalului de acum un deceniu și ceva. Dar rândul nostru nu mai e cam demult. Să nu uităm că la unul dintre golurile pe care ni le-a dat Franța la Euro, a fost fault la portar. Grație acordată gazdelor, probabil, după cum la Astana prestația lui De Sousa probabil că a fost o grație în favoarea globalizării UEFA sau în favoarea țițeiului din străfundurile pământului kazah. Dar, iarăși ne vine greu să uităm că pe vremea când Mircea Sandu (a cărui reîntoarcere la FRF e mai degrabă o fantezie!) era membru în Comitetul Executiv UEFA, Goian marca din ofsaid clar la Constanța, cu Olanda, iar la Euro 2008 primeam un penalty comic în meciul cu Italia. Mesajul e că acum, în 2016, nu suntem văzuți nici bine, nici rău la UEFA. Pur și simplu, nu suntem văzuți nicicum.

Crampoanele
Da, s-a greșit, deși se știa de uzura mochetei din iurta lui Nursultan Nazarbaev. Dar eroarea e doar în mică măsură a băncii tehnice sau a personalului administrativ. Staff-ul poate da sfaturi, însă decizia finală a alegerii crampoanelor aparține fiecărui jucător în parte. Așa cum violonistul își acordează singur instrumentul, așa cum scriitorul își alege după propriul plac pixul, stiloul, tastatura sau touchscreen-ul, așa și fotbalistul își alege ghetele. Pe vremuri, Boloni era proverbial. Își curăța singur încălțările, și le dădea cu cremă, iar în geantă avea o pungă cu zeci de crampoane și cu un patent cu care le învârtea până-i convenea cum îi arată talpa. Astăzi, fotbaliștii își iau încălțări cât mai ușoare, cât mai colorate, cât mai fistichii, dar nu se știe cât de eficiente în condiții extreme, precum cele de la Astana. Poate că nu întâmplător, într-un vestiar extrem de gomos, al lui Man.City, Guardiola a impus folosirea doar a ghetelor negre!

Tinerii
În ciuda remizelor pe care el le vede victorii, Daum are marele merit că promovează tinerii, nu ca Iordănescu, fricos și nereceptiv la nou. Afirmație fundamental greșită! Într-adevăr, Daum i-a lansat pe Răzvan Marin, la 20 de ani, și pe Rotariu, pe final de meci, la 21. Benzar (altfel un jucător admirabil), celălalt tânăr invocat, s-a botezat în tricoul echipei naționale la 24 de ani și jumătate (născut martie 1992, debutat septembrie 2016). La vârsta lui, Balaci aproape că se lăsa, iar Hagi avea vreo 50 de selecții. Dacă-l punem la socoteală pe Romario, atunci să amintim și de Florin Andone, lansat la 22 de ani, sau chiar de Stanciu, intrat pe poarta echipei naționale la 23. Ca să nu mai amintim că Steliano Filip a jucat titular la Euro la 22 de ani, iar Andrei Ivan a intrat câteva minute cu Italia la 18! Toate aceste evenimente s-au petrecut în ultimul an de mandat al conservatorului Iordănescu.

Twenty-twenty. Sau fifty-fifty?
În rest, numai de bine! Bodescu n-a zis ce-a zis în avion, ci a zis ce-a zis la televizor. Că nu există niciun conflict între Federație, pe de-o parte, și Hagi plus Generația de Aur, pe de altă parte. Și că FRF se gândește să-i prelungească angajamentul lui Daum până în 2020. Twenty-twenty, cum ar zice englezii, deși sună mai degrabă a fifty-fifty. Pe la noi, prin Crângași, se mai spune și parandărăt. z