Steaua, campioana prin definiție

Eterna favorită la titlu, cel mai valoros lot, cea mai bună echipă din România. Oare chiar așa stau lucrurile?

Imediat după ce Reghe a venit în locul lui Mirel, anul trecut prin decembrie, Steaua aproape c-a fost proclamată campioană, deși era pe locul cinci și i-a țâțâit târtița să prindă play-off-ul, cu un egal chinuit în fața Iașiului. Acum a fost declarată iarăși campioană din oficiu după șapte-opt etape, mediile elevate ale fotbalului plângându-se că deși joacă nespectaculos, deși nu atrage suporteri la meciurile de acasă, n-are rival pe plan intern. Că Steaua cumpără tot ce e mai bun din țară, că Gigi plătește oferte la pachet și clauze de reziliere, că restul echipelor, în total, scot din buzunare 45.000 de euro pe transferuri mărunte, în timp ce holdingul fotbalistic roș-albastru sparge patru milioane și ceva. Și, nu în ultimul rând, pentru că Steaua-i Steaua, ce naiba!

Mai sunt și alții?
Au voie și alții să respire de aceeași parte a Ecuatorului cu imenșii și veșnicii favoriți? Păi, cine să respire? Dinamo, pe care o bate Zicu singur, după ce s-a dat jos de pe cântarul pe care tocmai l-a rupt? Pandurii? Colecție de babe cochete și atât! Viitorul? O eternă creșă, cu sugari ai căror pamperși se udă în play-off! Craiova? Când te bate Timișoara și faci egal cu Chiajna acasă, la ce poți să speri?! Astra? Mare lucru dacă termină campionatul, la criza de la Giurgiu, Budescu n-o să mai mănânce sarmale, ci parizer prin parcări! CFR? Cu 6 puncte penalizare? Să fim serioși! Botoșaniul? Niște provinciali!

Da, mai sunt!
Ceilalți, muritorii, plebea, încep să respire. CFR calcă nemțește, după pasul gros al maramureșano-maghiaro-redegistului Miriuță. Dinamo are puterea să aducă noutăți, Marici, Nemec, plus sud-africanul a cărui carte verde e pe drum. Dar pericolul pare să vină din Oltenia. Mulțescu, SMURD-ul etern, omul de 65 de ani, în loc să-și crească nepoții are tupeul de a articula un mecanism care există în (aproape) aceeași formă de când l-a alcătuit Cârțu acum doi ani și l-a ținut 20 de etape fără înfrângere. În plus, Nea Gigi (mai există și alt Nea Gigi, nu doar cel de la Palat!) are curajul de-a alinia mereu măcar cinci-șase jucători eminamente ofensivi și de a privi întotdeauna spre porțile adverse, într-o definiție a fotbalului pe care antrenorii români, mai mereu baricadați în casă, cu șifonierul în ușă, aproape c-au uitat-o.

Cumpărături de la colț
Cum poți să ai emoții într-un campionat în care adversarii n-au de-o Eugenie, iar ție îți curge caviarul pe la colțurile gurii? Uite că poți! Prima explicație ar fi aceea că tu, antrenor, prea sigur pe tine, la fel de sigur ca atunci când te vedeai deja campion, deși erai abia pe locul 5, faci pe inventatorul și folosești jucătorii pe alte posturi decât ale lor. E posibil sau cel puțin asta e explicația cea mai comodă care se servește și se digeră la Palat. E nebun antrenorul, se joacă de-a Aganovici fundaș stânga, de-a Jakolis fundaș dreapta, de-a Moke stoper și de-a Toșca fundaș central! Ți-am luat ce e mai bun din România, ai la dispoziție tot ce-ți trebuie, inclusiv câte două mii de spectatori la fiecare meci de acasă, așa că descurcă-te!

Ți-am luat tot! Dar tot de unde?

Tot din România, crema, frișca, smântâna, spuma! Vede cineva că în propoziție e vorba despre clăbucul unui campionat subțire rău de tot? Poți scoate unt de calitate din lapte botezat? Ai patru milioane de dat și tu îi dai pe toți în Liga 1! Niciun cent afară! Cumperi din campionat pentru că tu te uiți doar la acest campionat, nu și la altele. Meme, care de regulă vede vreo zece meciuri pe zi, să fie sănătos, că face numai prostii! Tu, priceputul pricepuților, spargi toți banii la prăvălia din colț, iei marfă cu raftul, doar ca să te vadă vecinii că ai sacoșele pline. Ia-ți măcar un magnet de frigider de la Paris, că ai văzut doar, produsele „fabricat în Liga 1” nu că nu stau lângă City, dar n-au trecere nici măcar pe lângă Șaormaspor, Baclavaspor sau cum i-o chema pe turcii ăia!