Important e s-o aburești, nu să participi!

Simona Halep nu mai merge la Olimpiadă. Face acest anunț cu trei săptămâni înaintea startului, invocând teama de Zika și dorința de a avea o familie

Da, cu doar trei săptămâni înaintea ceremoniei de deschidere! Și la zece zile după […]

Simona Halep nu mai merge la Olimpiadă. Face acest anunț cu trei săptămâni înaintea startului, invocând teama de Zika și dorința de a avea o familie

Da, cu doar trei săptămâni înaintea ceremoniei de deschidere! Și la zece zile după anunțul COSR că portdrapelul României va fi Cătălina Ponor. Să se lege lucrurile? Cu siguranță, nu! Cine face astfel de speculații e hater incurabil și i se va servi un comunicat înțepat, în care se va spune clar că nu drapelul e problema, deși (Simona a spus deja asta!) e o mare onoare să-l transporți la festivitatea de deschidere și normal ar fi fost să-l ducă fie ea, fie o handbalistă (așa s-a exprimat fostul număr doi mondial, nerostind numele Cristinei Neagu, deși toată lumea știa despre cine e vorba). Și se va continua comunicatul la fel de ritos, cu ce ni s-a mai spus deja, cu Zika, sănătatea și familia.

Cam o mie de mame
La Rio vor fi peste zece mii de sportivi. Dintre aceștia, spre trei-patru mii sunt femei și, printr-o exprimare brută și întâmplătoare, măcar o mie dintre ele vor să-și facă în viitorul apropiat familii, să devină mame. De la maratonistele africane la halterofilele azere, de la gimnastele chineze la baschetbalistele afro-americane. Pentru toate există pericolul numit Zika, după cum acesta există pentru cetățencele indigene, brazilience, nepracticante de sport, dar obligate să trăiască într-o metropolă care pe lângă insecuritatea din favele e pândită de multe alte pericole. A trecut cu bine Euro 2016, dar imediat după aceea au picat Nisa și Turcia. Iar Rio pare mult mai vulnerabil decât Paris sau Bruxelles și incomparabil mai zbuciumat și mai nesigur decât tihna aristocratică de pe Coasta de Azur.

Cu toate astea, Jocurile se vor desfășura, rostogolind mai departe bulgărele de olimpism reurnit de Pierre de Coubertin acum un veac și ceva și întrerupt doar de Războaiele Mondiale. În 1940, în loc de Olimpiadă, se semna Diktatul de la Viena, iar în 1944, tot cam prin august, bubuiau văile la Oarba de Mureș în drum spre Berlin, via Carei-Tatra. În rest, Jocurile au mers înainte, printre gloanțele de la Munchen sau printre boicoturile războiului rece, Vestul la Moscova și Estul la Los Angeles.

În loc de as, Simona a servit în fileu
Nu era obligatoriu ca Simona să meargă la Rio. Olimpiada pică înainte de US Open, tenisul planetei are alte treburi mai importante decât să strecoare servele printre găurile celor cinci cercuri. Mai importante și, firește, mai bine plătite. Iar Simona putea anunța de acum un an, măcar de acum șase luni că principiile lui moș Pierrot n-o pasionează. Important e să participi. Cum adică? Și să nu câștigi nimic, sau aproape nimic? Nici măcar un tur de pistă cu palmele pe lancea drapelului? Pierdere de vreme!

Să spui cu doar trei săptămâni înainte că nu mai mergi acolo unde anunțaseși cu mai bine de un an înainte că mergi se numește neseriozitate. La nemți, la anemți, la burkinabezi, la aburkinabezi, la români, la aromâni. Oriunde! Peste tot! Regulile după care funcționează omenirea sunt, în linii mari, aceleași indiferent de latitudine sau de longitudine. Cineva care o aburește și invocă în mod umanitar și emoționant virușii când, de fapt, toată lumea știe, e vorba de transportarea drapelului poate trece drept orice, doar drept mare sportiv, nu!

În mediile cunoscătoare se vorbește că, într-un moment în care cariera Simonei era orientată în sus, Alin Petrache i-ar fi promis acesteia steagul și apoi, după un evident coborâș al fostului număr doi, s-ar fi răsucit. Răspunzând unei inconsecvențe cu altă inconsecvență, Simona a ratat șansa de a da o lecție și s-a plasat, cu de la sine voie, în neplăcuta postură de a o primi.