Steaua pe termen scurt
În condițiile pierderii campionatului, pentru Steaua va fi un sezon slab, chiar dacă ia ambele Cupe, și pe a României, și pe a Ligii.

În fotbal, termenul scurt înseamnă câteva zile, cel mult o săptămână. E exact termenul în care Barcelona e pe cale să piardă tot, deși e clar că are o cu totul altă valoare, ceea ce ar trebui să-i ofere o anume putere de regenerare. La catalani însă, această forță de a reveni pare să fie zero, după El Clasico și eliminarea din Ligă existând senzația c-ar pierde cu oricine, nu neapărat cu Valencia, ci chiar și cu o echipă închegată pe stânca Gibraltarului.
Nu e ca Șumudică, probabil că antrenorul ar îndemna la circumspecție chiar și atunci când medaliile de campion vor fi la gâtul alor săi, nu cumva să se rupă șnurul și să pice medalia pe jos. E de-a dreptul ca Vali Găman, care zice că nu mai are ce să se întâmple. E limpede că Astra e campioană, trofeul e ca și dat, ultimele trei săptămâni de sezon intern punând o singură întrebare. Va reuși Reghe că redreseze moral Steaua sau vom asista la un picaj aristocratic de tipul Barcelona?
În condițiile pierderii campionatului, pentru Steaua va fi un sezon slab, chiar dacă ia ambele Cupe, și pe a României, și pe a Ligii. După trei titluri la rând, orice rezultat e prost, în afara celui de-al patrulea titlu. Însă o Steaua readunată din propriile-i cioburi, trecând de Dinamo, câștigând cele trei meciuri de campionat rămase, izbândind în Cupe (finalele ar fi cu CFR sau ASA, respectiv cu Chiajna, deci abordabile), ar face din Steaua o învinsă merituoasă, care ar putea să iasă pe stradă chiar și fără coroana titlului pe cap. E proba de caracter a unei echipe care ca joc se limitează la cifrele, nu grozave, din clasament, dar ca moral are mereu datoria de a fi la nivelul celor cinci milioane de fani pe care pretinde că-i are.