Derby-ul cinci din opt
Patru în campionat, două în Cupă, unul în Cupa Ligii, eventual încă unul în Supercupă. Sunt opt Steaua-Dinamo într-un an competițional. Nu e cam mult?

Nu, n-am luat-o razna. Încă nu! Nu există niciun motiv în lumea asta să-ți dorești să vezi Steaua-Voluntari sau Dinamo-Chiajna în loc de Steaua-Dinamo! Nu vedeți cum fierbe derby-ul, cum a fiert toată săptămâna, de la declarații spumoase la echipa experimentală trimisă de Rednic în teren la Viitorul, pentru a-și menaja câțiva oameni grei în vederea „marelui meci”? Derby-ul e derby, iar acesta, al cincilea dintre cele opt posibile ale sezonului, e și cel mai important, pentru că se joacă pe Național Arena și va aduna 50.000 de oameni, într-un campionat a cărui medie a scăzut sub 4.000 de când cu sateliți ilfoveni, cu orășele sau cu Craiove și Timișoare care nu mai există în original, ci doar în copie.
Caviarul de fiecare zi
Cum să te plângi că ai la masă caviar de luni până luni? Nu tu o ștevie, că a venit primăvara, nu tu o ciorbă de cartofi, nu tu niște iaurt botezat cu aracet de la cutare fabrică de lactate. Caviar și iar caviar! La un moment dat, începi să te strâmbi, nu? La Steaua-Dinamo te duci că-ți este dor de fotbal bun, de „coregrafii” (impropriu termen, încă nu s-a răcit bine trupul lui Cornel Patrichi!), de scaunele de plastic de pe Arena, de tabela spânzurată la locul de intersecție a diagonalelor legendarului acoperiș retractabil. Adică te duci azi, 10 aprilie. Te mai duci și în semifinala retur din Cupă. Dar dacă se vor întâlni și în finala Cupei Ligii, apoi și în Supercupă, te mai duci? Să nu ziceți că nu se poate, pentru că se poate! Steaua ia titlul, Dinamo ia Cupa, vedeți ce simplu e?
Atenție la digestie!
Două El Clasico în campionat, altele două în Cupă, unul în Supercupa Spaniei. Sunt cinci. Da, pot fi șapte, dacă Real cu Barca pică între ele în semifinalele Champions League. Dar atunci parcă e prea mult. Patru pe an sunt de ajuns. Sincer, dacă sunt șapte clasice într-un sezon, la un moment dat nu mai ții minte dacă Ramos a luat roșu într-al patrulea sau într-al cincilea.La fel se pune problema și la United-Liverpool, Milan-Inter (nu vă uitați la clasament, ci la tradiție!) și chiar Galata-Fener sau Ajax-Feyenoord. Federațiile sau Ligile din țările despre care e vorba în propoziție s-au gândit să limiteze meciurile de lux la un număr digerabil, care să lase posibilitatea suporterilor de a consuma aceste derby-uri cu poftă, nu din obligație, ca pe un ingredient prescris de nutriționist pe foaia cu dieta.
Play-off-ul vine cu plusvaloare
Dacă n-ar fi fost play-off-ul (atenție, nu citiți o filipică pe tema sistemului competițional, deși poate c-ar fi cazul!), numărul derbyurilor ar fi fost mai mic cu două, adică ne-ar fi fost servite într-o cantitate mai ușor de metabolizat. Să glumim puțin, se putea schimba regulamentul și se putea legifera ca primele două clasate (nu e exclus, într-o anumită conjunctură, să fie chiar Steaua și Dinamo) să îşi dispute între ele finala tur-retur a campionatului. Am putea avea în acest caz, cu totul, zece Clasice într-un an. Sigur c-ar fi bine, că ar crește valoarea, că s-ar vinde extraordinar publicitatea pe televizor, pe hârtie de ziar sau pe ecran de tabletă. Dar grandoarea unui meci Steaua-Dinamo, cu tot ce ține de ea, ar fi divizibilă cu zece. Adică ar însemna mult mai puțin, deși noi ne-am amăgi că înseamnă la fel de mult ca înainte. z