Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Dinamo Zagreb combate „teoria figurii frumoase”

La lista deja lungă a glumelor pe seama lui The Special One mai putem adăuga una: între Tottenham și CFR Cluj nu e mare diferență, de vreme ce ambele au fost eliminate de Dinamo Zagreb dincolo de timpul regulamentar de […]

...

Mirel Rădoi. Virusul și selecția

Un pachet de trei meciuri ale echipei naționale cu selecționerul în izolare e ca o nuntă la care mirele și mireasa, sau măcar unul dintre ei, nu pot participa. Din păcate, pe titularul băncii tehnice a echipei l-a lovit virusul […]

...

Piedici în calea Oștirii

A sosit sâmbăta Meciului Secolului. Nu Fischer-Spaski la Reykjavik, nu Cassius Clay-Foreman la Kinshasa lui Mobutu, nici vreun Borg-McEnroe, cinci ceasuri la Wimbledon.

Acelea au fost ale secolului trecut. Ale mileniului trecut, mai precis, o perioadă a sportului și a […]

...

Gueye nu trebuia să fie subiect de prima pagină!

Nu putea fi în altă parte decât la Dinamo și nu putea fi altcineva decât Magaye Gueye. Așa cum în criminalistică există acele profiluri lombrosiene (de la medicul italian Lombroso), care indică posibilul făptaș după fizionomie și comportament, așa și […]

...

Mario, talibanul emoției

I se spune Mario, dar de fapt îl cheamă Marius Nicolae. Acel Mario italienizat e util mai ales pentru eliminarea confuziilor, pentru că îl desparte o singură vocală, „o” în loc de „u”, de un fost mare fotbalist, Marius Niculae. […]

...

Stanciu al lui Blaz și Danciu

În furibundul curent de stabilire a paternității fotbalistice, a filiației și genealogiei lui Nicușor Stanciu, apărut acum, când decarul e în mare formă (pe vremea când făcea tușa nu-l revendica nimeni), mai trebuie amintite neapărat două persoane

Permalink to Stanciu al lui Blaz și Danciu
duminică, 27 martie 2016, 10:22

Prima se numește Blaz Sliskovici. Azi are 55 de ani și antrenează în Bosnia natală. În 2010 pregătea Unirea Alba Iulia, echipă aproape fără nicio șansă de a se salva de la retrogradare, de fapt, ardelenii au și picat atunci cu brio. Dar, cu 4 etape înainte de final, și-au permis să bată Steaua, în fața unui stadion arhiplin. Atunci, Sliskovici a simțit că e momentul și, pe 1 mai 2010, i-a dat brânci spre gazon unui tânăr care abia peste câteva zile avea să împlinească 17 ani. Nicușor a intrat bine, a dat câteva exterioare și arăta dezinvoltură, iar Mihai Stoichiță, aflat atunci pe banca Stelei, făcuse ochii mari. Pentru a explica mai bine feelingul lui Sliskovici, trebuie spus (cei care aveau pe vremuri antenă de sârbi știu despre ce e vorba) că acesta a fost un fotbalist fabulos la Velez Mostar și Hajduk Split, extrem de tehnic, căruia comentatorii tv îi spuneau „majstore”, în semn de admirație. A antrenat naționala Bosniei, apoi a devenit cetățean al Planetei, trecând prin lumea arabă, prin China și, după cum s-a văzut, chiar și pe la Alba Iulia.

Al doilea om decisiv în cariera lui Nicușor Stanciu a fost Ioan Danciu, fostul arbitru, astăzi pensionar care-și crește nepoțica în colțul de rai numit Țara Hațegului. Danciu era vicepreședinte la Vaslui, prieten de-o viață al lui Adrian Porumboiu și se străduia din răsputeri să-l lămurească pe finanțator că pe lângă Wesley sau Adailton, foarte buni, dar și extrem de costisitori, mai există pe lume și fotbaliști români tineri, mult mai ieftini, dar care nu pot juca azi, ci abia mâine. Danciu cutreiera coclaurile, mai ales prin Ardeal, cu trenul, cu autostopul (n-a avut și n-are carnet de conducere) și punea ochii pe puști de 16-17-18 ani. Pe Stanciu îl văzuse demult, de la juniori, dar în luptă pentru semnătura lui intrase și Dinamo, mai ales că Țălnar, dinamovistul, e de loc din Alba și știa tot ce mișcă în fotbalul județului lui. Danciu l-a bătut la cap pe Porumboiu până l-a lămurit să achite clauza de aproape 200.000 de euro către Unirea. În 2011, în septembrie, Stanciu ajungea la Vaslui. Un an mai târziu purta banderola pe Giuseppe Meazza și marca din penalty într-un legendar 2-2 în fața unui Inter la care jucau niște băieți pe numele lor Zanetti, Palacio sau Ranocchia.

Foto: 3 septembrie 2011. Imediat după sosirea la Vaslui, Ioan Danciu, Nicușor Stanciu, mama acestuia, Elisabeta, și un unchi al fotbalistului, Aurel

Comentarii (6)Adaugă comentariu

ovidiu_3003 (341 comentarii)  •  27 martie 2016, 12:43

...da,am avut antena pentru sarbi ...si nu cred in Stanciu ...decat daca da un gol si cu Spania ...in campionat sunt prea multe blaturi ...

ottonelu (8 comentarii)  •  27 martie 2016, 16:27

Nu știu cum, dar eu când intru într-o "incintă", îmi dau jos căciula de pe cap. Așa sunt pentru că am fost învățat. Nu pentru că aș fi fost Ayrton Senna, a propos de poza asta.

Bibi (20 comentarii)  •  28 martie 2016, 8:15

Danciu a arbitrat un Poli - Dinamo in '87. Ii multumesc cu aceasta ocazie pentru acel meci, niciun polist nu-l va uita toata viata. Da, Blaz Sliskovic. Hajduk-ul anilor '80, apoi Italia. O combinatie intre Boloni si Sinisa Mihajlovic. Multumesc, Alin, pentru articol.

Emilian (18 comentarii)  •  28 martie 2016, 11:50

Frumos articol. Stanciu e pe un drum bun da mai are confirmat. Campionatul nostru este total irelevant, Stanciu trebuie sa demonstreze pe plan international.

ottonelu (8 comentarii)  •  28 martie 2016, 14:50

Buzarine, vad ca nu-ti place dialogul.

ottonelu (8 comentarii)  •  28 martie 2016, 14:58

L-am apelat pe tolo, care e un weird (straniu) personaj, dar mi-a dat un "rosu". Nu pot sa-l abordez, desi am argumente. Cine e tolo, un fel de sfinx al putreziciuinii? Sunt bleah...

Comentează