Alin Buzărin

Oltenia continuă să dea nu doar fotbaliști, ci și povestitori cu har și cu simțul umorului. Plus memoria de PC de ultimă generație

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Alin Buzărin
Dinamo Zagreb combate „teoria figurii frumoase”

La lista deja lungă a glumelor pe seama lui The Special One mai putem adăuga una: între Tottenham și CFR Cluj nu e mare diferență, de vreme ce ambele au fost eliminate de Dinamo Zagreb dincolo de timpul regulamentar de […]

...

Mirel Rădoi. Virusul și selecția

Un pachet de trei meciuri ale echipei naționale cu selecționerul în izolare e ca o nuntă la care mirele și mireasa, sau măcar unul dintre ei, nu pot participa. Din păcate, pe titularul băncii tehnice a echipei l-a lovit virusul […]

...

Piedici în calea Oștirii

A sosit sâmbăta Meciului Secolului. Nu Fischer-Spaski la Reykjavik, nu Cassius Clay-Foreman la Kinshasa lui Mobutu, nici vreun Borg-McEnroe, cinci ceasuri la Wimbledon.

Acelea au fost ale secolului trecut. Ale mileniului trecut, mai precis, o perioadă a sportului și a […]

...

Gueye nu trebuia să fie subiect de prima pagină!

Nu putea fi în altă parte decât la Dinamo și nu putea fi altcineva decât Magaye Gueye. Așa cum în criminalistică există acele profiluri lombrosiene (de la medicul italian Lombroso), care indică posibilul făptaș după fizionomie și comportament, așa și […]

...

Mario, talibanul emoției

I se spune Mario, dar de fapt îl cheamă Marius Nicolae. Acel Mario italienizat e util mai ales pentru eliminarea confuziilor, pentru că îl desparte o singură vocală, „o” în loc de „u”, de un fost mare fotbalist, Marius Niculae. […]

...

Florentino, Zizou, Mirel. Plus Romică Pașcu

Nu căutați asemănări între Madrid și Brașov, pentru că există foarte puține, chiar dacă uneori e la fel de plăcut să stai "la un dulce" pe o terasă din Piața Sfatului ca și la o paella în Plaza Mayor.

Permalink to Florentino, Zizou, Mirel. Plus Romică Pașcu
miercuri, 6 ianuarie 2016, 12:26

Asemănările între Zidane și Rădoi s-au găsit deja. Amîndoi fără BAC, în primul rînd. Și amîndoi cvasivirgini în antrenorat, la preluarea Realului și a Stelei.

Ce va face Realul cu Zidane e greu de spus, deși presa filocatalană a început deja cu miștourile. Ce a făcut Mirel la Steaua s-a văzut. Nu toate zilele acelor 5 luni petrecute de fostul căpitan stînd jos pe bancă trebuie trecute la minus. Au fost și momente bune, mai ales pentru Gigi, care aproape o jumătate de an a putut să-și țină buzunarele cusute.

Despărțit abrupt de Steaua, Mirel va merge probabil la Brașov. Romică Pașcu anunță zgomotos negocierile, de parcă ar informa planeta că în curînd se vor inversa polii. Mirel va fi manager general, va decide tot. Adică va sta jos pe bancă în timpul meciurilor, pentru că BAC-ul e necesar nu doar la Steaua, ci și la Brașov. Mantaua de vreme rea a Steagului, Adrian Szabo, va fi dată jos acum, pe frigul ăsta, și pusă într-o debara de unde va fi scoasă doar la vremuri de restriște.

Chiar dacă Florentino Perez zîmbește Terrei din pozele în care-l privește pe Zizou ca pe talonul de pensie, Ioan Neculaie trebuie că e mult mai fericit decît omologul său castilian. Venirea lui Mirel nu-l va costa nimic, nici un franc! Se știe, Mirel antrenează gratis, iar el, care schimba antrenorul cam de 5 ori pe an, după fiecare plimbare erotică în elicopter, abia acum, după atîta vreme, a atins Nirvana economică în fotbal. Are un antrenor care nu cere bani, ci dă.

Pentru această idee genială, Romică Pașcu merită chiar să fie înnobilat. Breakdance, ducele de Steagu Roșu! Ce frumos sună, nu-i așa?

Comentarii (4)Adaugă comentariu

Bunuba (1 comentarii)  •  6 ianuarie 2016, 15:12

„ioan nicolae?!”

somebody (9 comentarii)  •  6 ianuarie 2016, 17:04

pai olaroiu nu a inceput tot asa si uite unde a ajuns

Marian (1 comentarii)  •  6 ianuarie 2016, 17:05

In Brasov traieste un antrenor pe care nu-l baga nimeni in seama ! Este vorba de Gabi Stan. Intrebati-l pe Pancu si o sa va spuna multe….Un mare antrenor e cel care face ca o echipa mica sa se exprime tactic peste valoarea ei. La echipele pe unde a antrenat, jocul lor a aratat mult peste locul din clasament. Dar cum numai punctele conteaza….

Dinu (3 comentarii)  •  6 ianuarie 2016, 18:30

Mariane, avem deja un antrenor foarte bune. Romel sa ne lase in pace si sa se duca invartindu-se, cu tot cu Mirela lui. Habemus antrenorus

Comentează