Autorizații de gazon cine eliberează?

Se vorbește despre turnicheți, despre camere de supraveghere video, despre cîte și mai cîte, dar nu despre teren.

Steaua fuge de pe un stadion pe altul, străbate țara în lung și-n lat, din cauza lipsei autorizațiilor și avizelor.

În deruta asta, în care dintr-o dată toată lumea a început să se caute prin buzunare de niște hîrtii pe care nici nu le-a cerut și nici nu le-a primit vreodată, nu te mai uiți dacă locul unde te duci în bejenie are iarbă pe care să joci, ci doar dacă are autorizație de la ISU. Deși, la șpăgile care circulă, poți să iei foc la fel de bine și cu autorizație, și fără!

Dacă stadioanelor românești li s-ar cere nu doar avizele ISU, ci și certificate pentru un gazon cît de cît decent, probabil că puține arene ar trece testul. Sigur că terenul prost nu pune în pericol spectatorii, ci doar gleznele jucătorilor, și de aceea probabil că ipoteticele autorizații de iarbă rezonabilă s-ar obține mai ușor.

Două meciuri din ultima etapă au fost compromise de parcelele arabile de la Ploiești și Craiova, numite impropriu terenuri de fotbal, cu atît mai puțin gazoane de primă divizie. LPF și FRF (Comisia de licențiere e a Federației) fixează o mie de chichițe în dosar, un milion de colțișoare financiare pe care specialiștii mileniului 3 abia așteaptă să le fenteze, dar nimeni nu obligă pe nimeni să aibă o suprafață rezonabilă de joc. Se vorbește despre turnicheți, despre camere de supraveghere video, despre cîte și mai cîte, dar nu despre teren.

Mergeți la ligile inferioare și vedeți ce gazoane sînt acolo! La Farul, de exemplu, ai impresia că te plimbi pe stabilopozi, nu pe iarbă. La Baia Mare ați văzut clisa în care s-au înfundat augustele crampoane ale steliștilor! Iar la Pojorîta, acolo unde activează o inimoasă divizionară secundă, dacă intri cu mașina pe gazon și-o lași scoasă din viteză, fără să-i tragi frîna de mînă, o ia la vale!