Îl avem pe Ivan. Cum procedăm?

Știți de ce poartă Andrei Ivan acea cască albastră? S-a lovit la cap, firește că de-aia o poartă. Dar unde, cum, cînd s-a lovit?

Răspunsul vă va mira. Acum trei luni, la un meci de baraj între două campioane județene, a Doljului și a Mehedințiului! Miza era, după cum vedeți, promovarea în liga a treia, iar Ivan, împreună cu alți tineri, erau „detașați” să îmbrace tricoul echipei secunde a Craiovei în disputa cu ilustra necunoscută Pandurii Cerneți.

Așadar, Andrei Ivan e întrebuințat la orice. Decelat la Sporting Pitești de ochiul lui Gheorghiță Geolgău, cumpărat cu banii jos, niște zeci de mii bune de euro, chiar spre 75.000, zice-se. Folosit în bandă, în centru, în spatele vîrfului, pe dreapta, pe stînga, pe orice post care are legătură cu atacul și cu poarta adversă. Acest junior de 18 ani e în stare să ia mingea din propriul teren, să elimine adversar după adversar și mușuroi după mușuroi (e groaznic gazonul Petrolului și e păcat ca o casă atît de frumoasă să aibă rogojini pe jos!) și să tragă la colțul lung. E o cursă încununată cu gol cum campionatul nostru nu ne-a mai arătat de foarte mulți ani, de pe vremea extremelor veritabile, care astăzi își adună nepoții prin preajmă ca să-și povestească raidurile de altădată.

Acest tînăr pe care fotbalul nostru l-a încolțit la vreme de mare secetă trebuie îngrijit ca o raritate ce este. Trebuie exploatat pe calitățile lui fundamentale, viteza și tupeul. Sigur că etapele nu trebuie arse, scările trebuie urcate una cîte una, dar o echipă națională care atacă puțin și marchează greu îi poate oferi măcar cîteva minute, de moral, unui junior ce atacă mereu și marchează ușor. Dom’ general, nea Puiule, sigur ai văzut meciul de la Ploiești!