Principali vinovați de meserie

Uneori, fotbalul nostru are, în loc de antrenori, cavaleri medievali dispuși să ia asupra lor erori care nu le aparțin

„Eu sînt singurul vinovat” e fraza pe care o auzim din gura antrenorilor atunci cînd aceștia nu spun „eu sînt principalul vinovat”. Pînă la urmă să fii singurul vinovat e mult mai cavaleresc, cînd spui „principalul” , înseamnă că mai sînt și alții, secundari.

Declarația vine, de cele mai multe ori, atunci cînd o serie bună e întreruptă de un rezultat prost. Atunci șeful băncii tehnice își ia un aer de cavaler cu armura sfîșiată și absoarbe asupra sa tot ce a fost rău.

Ultimul aflat în această situație, Rednic după meciul cu CFR, dar i s-a întîmplat și lui Mirel Rădoi pe vremea cînd meciurile proaste ale Stelei păreau întîmplări rarisime, nu constante, ca în ultima vreme.
E posibil ca acești antrenori, buni absorbanți publici ai neîmplinirii, să aibă discursuri dure dincolo de ușa vestiarului, unde culpele să fie distribuite judicios către cei aflați în eroare. Nu-i exclus ca mesele de masaj să aibă de suferit, tencuiala să pice din pricina urletelor, iar pentru etapa următoare echipa a doua să aibă la dispoziție cîțiva dintre „nevinovații” meciului trecut al primei formații. Dar asta nu schimbă cu nimic gratuitatea și inutilitatea declarației făcute la cald.

La nici o înfrîngere nu există un singur vinovat.  Luînd exemplul, nu cel mai elocvent, dar măcar cel mai recent, al meciului Dinamo-CFR, Rednic n-are nici o vină că Feussi ia primul galben în minutul 1, că Alioșa pierde mingea în propriul careu sau că Vitautas, extraordinar pînă atunci, are impresia greșită că șutul lui Voiculeț urma să ajungă pe la Perla, prin Dorobanți. Vinovăția lui Dinamo a fost colectivă, după cum colective sînt toate înfrîngerile din lume.

Tocmai de aceea vinovații trebuie identificați punctual. Ferindu-i de a fi criticați în public, nu-i ajuți cu nimic. Discuțiile individuale sînt de folos pentru ce va fi, nu pentru ce a fost. Culpa trebuie asumată nu doar în fața colegilor care au pierdut fără să fie individual de vină, ci și în fața suporterilor. Lor, în primul rînd, trebuie să li se spună că antrenorul a identificat punctele slabe și că se va strădui să le îndrepte.
Ca antrenor, poți la un moment dat să nu pedepsești un jucător pentru un autogol, pentru o eliminare stupidă sau pentru o ratare cu poarta goală. Dar acelui om trebuie să-i spui ce-a greșit, iar el trebuie să fie conștient că efortul colegilor săi n-a dat roade din cauza acelei erori.

Sîntem în continuare în așteptarea unui discurs de genul, da, cutare a luftat, celălat a marcat în proprie poartă, altul a făcut penalty. Vina mea ca antrenor? Nu i-am crezut în stare să comită prostiile astea și i-am băgat în teren. Promit data viitoare să fiu mai atent cînd fac echipa.

La școala de antrenori s-o vorbi despre asta? Greu de crezut, altfel n-am avea în aproape fiecare licențiat Pro cîte un potențial Don Quijote!